mă găsesc în rădăcinile însetate
de libertatea unei frunze
Călugăr orb
Supraviețuitorii Holocaustului antonescian se destăinuie: Mizzi Locker
Mizzi Locker, evreică bucovineană a fost deportată în 1942 în Transnistria la ordinul lui Ion Antonescu. Ea povestește calvarul ei într-un interviu acordat Lucreției Berzintu.
Tony Blair prosperă la trei ani după plecarea din politică
Fostul premier britanic Tony Blair și-a lansat o bancă de investiții care va oferi consiliere financiară unor clienți extrem de bogați din întreaga lume. Presa britanică estimează că fostul prim ministru a acumulat o avere care depășește 20 de milioane de lire în doar trei ani de când a părăsit șefia guvernului.
Dor
“Valurile tale îmi susură/
Sfinţindu-mi tainele,/
Armonice imnuri scrijelite pe trup.”
LACUL CIRIC
Cea mai populară zonă de agrement, situată pe drumul spre aeroport, deţine numeroase locuri
amenajate, camping, hotel, baze sportive, terase şi o tabără pentru copii.
Broaştele
Europa caută soluție la problema romilor
Primul festival al filmului românesc la Charlotte, Carolina de Nord – 28-29 august, 2010
RoSCEC, Societatea română de schimburi culturale din Charlotte, Carolina de Nord, organizează, cu sprijinul ICRNY, prima ediţie a Festivalului de film românesc. În cadrul festivalului, vor fi prezentate patru filme aparţinând Noului Val al cinematografiei româneşti.
Autorizație pentru îngeri
“România este una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană, iar asistenta medicala este considerata printre cele mai proaste din spatiul comunitar”
(Consemnare din Telegraph)
Mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului din Transnistria în revista ACUM
Vă rog să ne ajutați să inițiem o serie de articole-mărturie, semnate de supraviețuitori sau rude ale supraviețuitorilor Holocaustului antonescian, cu precădere din Basarabia, Bucovina și Transnistria, evenimente mai puțin cunoscute și de aceea mult mai ușor contestabile de către negaționiști.
Lansarea brandurilor de ţară – sport naţional în ţara lui Udrea
Habar n-am dacă frunza cu pricina este originală şi nu cred că am elementele necesare pentru a judeca dacă „Explore the Carpathian Garden” este cel mai potrivit slogan de campanie. Am însă dubii că scandalul iscat în jurul noului logo va adăuga imaginii României alt atribut decât cel de tărâm al matrapazlâcurilor.
eu sunt acvila!
Libertatea de a bea bere pe stradă
Cum era sa fiu contravenient pentru o bere…
Din laborator, la locul crimei – Teste rapide de stabilire a ADN-ului elaborate de dr. Frederic Zenhausern de la Universitatea din Arizona
Descoperire revoluţionară a dr. Frederic Zenhausern de la Universitatea din Arizona privind stabilirea rapidă a ADN-ului.
Derutanta transparenţă a unor fărădelegi
Încerc să folosesc – în modul cel mai superficial – o „cheie” pusă la dispoziţie de scriitorul american Truman Capote, pentru a descifra nişte evenimente din Washington DC , mai exact seria de misterioase asasinate din 2002
TEMA SĂPTĂMÂNII: Chemarea muntelui
“Intru in munte. O poarta de piatra/
incet s-a-nchis. Gand, vis si punte ma salta./
Ce vinete lacuri! Ce vreme inalta!/
Din feriga vulpea de aur ma latra.”
– Lucian Blaga –
În urma meteoriţilor
Puritatea şi inocenţa au dispărut în lumea noastră dominată de EGO.
New Europe College International Fellowships
New Europe College – Institute for Advanced Study in Bucharest, Romania – announces the competition for Fellowships for the academic year 2011-12.
umerii cortinei
joacă viaţa o piesă de teatru
în aer liber
Jucătoarea
PATRIMONIUL ROMÂNESC UNESCO
Moneda Miron Cristea
Una din aceste medalii urma să-l înfăţişeze pe Miron Cristea, primul patriarh al BOR şi prim-ministru între anii 1938-1939. Acesta fusese responsabil cu revizuirea legii cetăţeniei, prin care 225.222 de evrei, respectiv 37% din populaţia evreiască a României, aveau să fie deposedaţi de cetăţenie.
Sting – artistul cameleon
Teoria neofascistă a “poporului ales” la români și maghiari
Am avut „plăcerea” zilele astea să mi se arate două clipuri ale unor emisiuni de televiziune din Ungaria și România care prezintă niște teorii pseudoștiințifice de tip neofascist, amalgame de teorii istorico-religioase bizare, conform cărora poporul maghiar/român ar fi cel mai vechi, cel mai mare dintre toate.
TEMA SĂPTĂMÂNII: “IA-ȚI MIREASĂ ZIUA BUNĂ…”
Republica Moldova – ghid politic pentru idioți
[caption id="attachment_16032" align="aligncenter" width="150" caption="Ghimpu (primul din stânga), Filat și Lupu - potențiali candidați la președinție"][/caption]
Clasa politică și mass media din Republica Moldova, nu însă și electoratul, au intrat în febră electorală, pentru ceea ce se anunță a fi cea mai bogată toamnă de alegeri din istoria Republicii Moldova.
Pe 5 septembrie va avea loc un referendum de amendare a Constituției prin introducerea alegerilor prezidențiale directe. În cazul unui vot pozitiv, indicat de toate sondajele de opinie, ar urma să fie convocate alegeri prezidențiale și parlamentare pe 14 noiembrie, urmate de un foarte probabil al doilea tur de scrutin prezidențial.
De ce e revista ACUM necruțătoare cu proștii fuduli
Cineva spunea că internetul a reușit, printre altele, să pună în legătură unii cu alții milioane de idioți. Ei bine, revista ACUM nu va fi un loc de întâlnire a idioților. Sunt destule locuri de acest fel în lumea virtuală. Uitați-vă la rubricile de comentarii nemoderate pe situri de limbă română, inclusiv la portaluri vestite și veți înțelege ce spun.
Revista ACUM nu va fi un alt loc de acest fel. Nu avem nicio obligație să găzduim inepțiile unor indivizi cu neuroni puțini, atunci când aceștia se comportă ca niște fanfaroni. E bine să-și cunoască limitele și să se comporte ca atare. Lumea în care trăim e plină de proști și asta e normal, dar ar fi o lume mult mai bună dacă acești proști nu ar fi și fuduli. Iar noi vom veghea ca acești indivizi să nu perturbeze revista ACUM.
Şcolarizarea în învăţământul de stat din România a cetăţenilor de origine etnică română de pretudindeni
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) din România a făcut cunoscută prelungirea până la 3 septembrie 2010 a datei de depunere şi respectiv de înregistrare a dosarelor de înscriere a candidaţilor de origine etnică română de pretutindeni pentru învăţământul şcolar/ universitar 2010-2011.
Ca urmare a acestei decizii a MECTS ambasadele şi misiunile diplomatice române acreditate au anunţat data de 20 august 2010 ca fiind termenul limită de depunere a dosarelor de înscriere a persoanelor de origine etnică română interesate să efectueze studii universitare în România începând cu anul 2010-2011.
Chişinăul indiferent la atacurile Moscovei împotriva lui Ghimpu
Dupa “precipitatiile” cauzate de Ziua Ocupatiei Sovietice, marcata din acest an la 28 iunie, dupa care contestata si anulata de Curtea Constitutionala, presedintele interimar Mihai Ghimpu a intepat din nou “ursul rus”.
Faţa nevăzută a istoriei
Explorarea unor istorii alternative, a unor aloistorii , aflate sub semnul formulei” Ce ar fi fost dacă…?” se dovedeşte bogată în învăţăminte.
In memoriam Tony Judt: Un mare cetățean al Republicii Literelor
Vestea inevitabila, vestea de care ma temeam, a sosit: vineri, 6 august 2010, s-a stins din viata la numai 62 de ani Tony Judt, istoricul care a intruchipat exemplar vocatia intelectualului public.
Fals tratat de integrare. Decalogul tânărului emigrant
Un posibil decalog adresat tinerilor dornici sa emigreze.
Brandul de ţară: obsesii mai vechi şi mai noi
Nu vor veni în masă turiştii în România doar pentru că aici s-a născut Eliade. Trebuie ceva mai mult. Oferta ar trebui să vină dinspre prezent spre trecut. Or, prezentul românesc e golit de sens, e o continuă orbecăire înspre toate punctele cardinale deodată. O imensă risipire de energii. După proiectul aderării la NATO şi UE nu a urmat nimic. Sau poate doar relaxarea tâmpă a celui care crede că e suficient să se afle într-un colţ la masa bogaţilor. Umblăm goi prin piaţa publică asemenea împăratului din basm şi credem că suntem înveşmântaţi în cele mai preţioase straie pe care le-a văzut Europa vreodată.
monoclul şi seminţele
dintr-o limuzină albă
o mână neagră cu ceas aurit
şi ochelari cu rame scumpe
aruncă doar coji de seminţe
şi pleacă la palat
Big-bang
O zi pe munte
[caption id="attachment_15794" align="aligncenter" width="150" caption="Pe culme"][/caption]
Mă aflu în landul Salzburg la Bad Gastein, staţiune balneo-climaterică străjuită de versanţii înalţi şi abrupţi ai lui Graukogel. Şi de această dată, “ Pentru că este acolo !” muntele îmi oferă cura de dezintoxicare din care-mi renaşte sufletul.
Mihai Eisikovits povesteşte
Pe Mihai Eisikovits, din Baia Mare, cititorii revistei Acum îl cunosc atât ca protagonist al articolelor Papirene kinder şi Amintiri despre colonelul Reviczky, cât şi în calitate de cronicar cu creionul şi – mai nou – cu condeiul, al vieţii din detaşamentul de muncă şi prizonieratul sovietic. De curând am primit o scrisoare în care prietenul meu nonagenar relatează, cu multă savoare, o întâmplare din anii postbelici.
Peugeot – un leu care râde
Rostul rădăcinilor…
Ultima noapte de Europa, prima zi de Israel
Imigrarea în Israel a hrănit multe speranţe ale evreilor europeni, dar este greu de evaluat măsura in care vechea-nouă patrie a jucat rolul de liman si de ţară promisă. Mă voi concentra asupra diverselor răspunsuri oferite de cei veniţi din spaţiul de limbă germană.
Asia Centrală: între un lung Ev Mediu şi riscurile unei modernizări ratate (IV): defensivă, stagnare şi începuturile naţiunilor
Moartea celui care se dovedise ultimul unificator al Asiei Centrale, survenită în 1405, în toiul pregătirilor pentru campania spre China a însemnat accelerarea procesului de dezintegrare a structurilor statale fondate de hanii primei generaţii de cuceritori.
Bursă în Marea Britanie pentru manageri culturali români
Fundaţia Gabriela Tudor din Bucureşti, în parteneriat cu Fundaţia Raţiu din Marea Britanie, lansează concursul pentru Bursa ‘Gabriela Tudor’ în Management Cultural pentru anul 2011.
Gabriela Tudor Foundation from Bucharest, in partnership with the Ratiu Foundation from the United Kingdom, is launching the call for applications for the ‘Gabriela Tudor’ Grant in Cultural Management for the year 2011.
Poeme despre tristeţi, bucurii, uitare, iubire, fericire şi destin
Recenzie la vomulul de versuri “Meditatii poetice” de Ilie Marinescu
Şşş, secret de stat: n-o să intrăm în Schengen la anul
În martie 2011 România ar trebui să intre în spaţiul Schengen. Cu alte cuvinte, graniţa cu Ungaria (şi cu Bulgaria, dacă îşi fac şi ei temele la timp) dispare în practică, altfel decât o linie convenţională pe hartă, ca la trecerea din Prahova în Ilfov.
Catastrofismul
In ultima vreme, primesc de la diferiti amici si cunostinte o sumedenie de articole despre un nou sfarsit al lumii sau trecerea, printr-un alt cataclism, intr-o noua era. Tot ce circula pe net e in legatura cu luna a douasprezecea din 2012.
Nord-Sud
O reteta de 160 caloriii, fuziune a doua continente.
Cazul lui Tőkés cu isteria naționalist paranoidă
Am mai scris despre isteriile naționaliste din presa politica și românească provenite din nimicuri. Este departe de mine faptul de a-l apăra pe László Tőkés, cu a cărui activitatea politică în general nu simpatizez. Fac acest lucru mai ales din cauza prozelitismului religios pe care îl introduce în discursul politic (maghiar) și din cauza abordarii unilaterale maghiare a unor chestiuni spinoase (ex. istoria). Însă ce s-a întâmplat în ultimele zile în legătură cu cele zise de el la Tusványos est trist dar și de-a dreptul caraghios. Este un exemplu extraordinar care arată cum se joacă cu politica etnică în București, cum se folosesc unii de chestiunea maghiară pentru a scoate capital politic, dar mai ales pentru a ataca pe eternii inamici, Băsescu și PDL (cu care iarăși nu pot zice că aș simpatiza).
TEMA SĂPTĂMÂNII: “E DULCE VARA PE LA NOI”
“Cu firea ei cea arzatoare/
Sosit-a vara inapoi./
Toti pomii sint in sarbatoare,/
in tei sta floare linga floare…/
E dulce vara pe la noi!”
CITY MOUSE/COUNTRY MOUSE
România – o țară de analfabeți politic?
La scurt timp după deshumarea cadavrelor lui Nicolae și Elena Ceaușescu, a fost publicat un sondaj de opinie realizat de IREX, al cărui director este sociologul și fostul “guru” al PSD, Vasile Dâncu, cu privire la atitudinea populației României față de fostul cuplu dictatorial.
N-am să intru în detalii, le puteți afla din articolul domnului Dâncu http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/nimic-nu-este-mai-imprevizibil-decat-trecutul-49176.html, am să mă leg doar de un singur rezultat, anume acela în care 68% dintre cei chestionați răspund că sunt de acord cu enunțul că în principiu comunismul a fost o idee bună, aplicată prost de oameni.
Marx, Ceausescu și nostalgia infernului
Daca Nicolae Ceausescu ar candida la alegerile prezidentiale avandu-i contracandidati pe presedintii partidelor politice din Romania, adica Emil Boc, Victor Ponta, Crin Antonescu si Marian Sarbu, 41% dintre romani l-ar vota, potrivit unui sondaj IRES dat publicitatii luni.
Obiective turistice argeşene: Mănăstirea Cotmeana
Cea mai veche manastire din Ţara Românească
Rromii: între integrare şi ilegalitate
Miercuri 28 iulie 2010, la Palatul Elysée, a avut loc reuniunea ministerială privind nomazii şi Rromii din Franţa, urmare a violenţelor care au fost în 17 si 18 iulie la Saint-Aignan (Loir-et-Cher) şi atacului împotriva unei jandarmerii din localitate.
Semne
eroare?!
uneori ne întâlnim cu prieteni
arareori găsim oameni
şi ne întrebăm unde am greşit