Month: February 2013

Nu te mai comporta de parcă ţi-ai lua rămas bun de la toţi şi de la toate. Cu mine, să ştii că nu-ţi merge! Înainte de orice, ai să-ţi iei nepotul peferat şi ai să vii la mine, în primăvară. Nimic nu se sfârşeşte când vrei tu şi cum vrei tu!…

Februarie se apropie de sfarsit. Nu insa si iarna cea lunga…

Doamna Rozmari, doamnă cu studii – pune cratime cîte trebuie, nu exagerează cu mulţi “i” la sfîrşit sau cu “decît” – zboară de Paşti în oraşul natal. Nu zboară, vorba vine, ia avionul. La cei 50 trecuţi, cu bugetul cam subţire, s-a programat la Doamna Flori, coafeza ei de-o viaţă.

Coborârea în sine.

E tot mai întuneric în jur.

Nu mai e nimeni.

Care sunt motivele reale ale lu[ărilor de poziţie şi declaraţiilor Budapestei, legate de arborarea steagului secuiesc.

”S-a născut un bebeluş” s-a spus în deschiderea conferinţei, cu referire la Centrul de Studii Israelien, care a fost lansat odată cu această conferinţă, organizată de SNSPA din Bucureşti, intitulată ”Contemporary Issues in Israeli Politics and Society”.

Când încerc să-m aduc aminte de chipul mamei, nu reuşesc decât să-mi imaginez un chip de pe o fotografie, dar când mă gândesc la mama mea, sunt cuprins de o senzaţie greu de exprimat, un fel de ”strângere de inimă”, care îmi cuprinde tot corpul, ca un văl călduros, de regret.

Doctorul Paulo Ubiratan (zis şi Bulă) de la Spitalul Porto Alegre (nu vă grăbiţi să-l găsiţi pe hartă…), într-un interviu acordat televiziunii locale a fost întrebat despre unele sfaturi pe care le-a dat totdeauna …

Cel de al doilea scandal, poate de mai mici proporţii – „asigurate” şi de tendinţele de minimalizare ale autorităţilor româneşti de resort – a fost incidentul din săptămâna trecută, cu prilejul unui eveniment cultural al organizaţiei non-guvernamentale „Accept”, la Muzeul Ţăranului Român. De acest al doilea scandal de-a dreptul simptomatic vom încerca să ne ocupăm în cele ce urmează.

Avem o discuţie realmente incitantă cu proprietarul Guest House-ului. India văzută de el e chiar mai deprimantă decât India mea (iar eu sunt, deja, considerat un ultra-cinic atunci când e vorba despre ţara aceasta). Lângă el se află o tânără daneză, V., care îşi face iluzii în legătură cu un posibil mariaj. V. a început să călătorească cu un an în urmă în jurul mapamondului şi s-a oprit în India, unde, zice şi (mai grav!) crede ea, şi-a găsit… adevărata dragoste. Cât despre indian, el e deja un om matur şi rutinat care are cu totul şi cu totul alte gânduri decât acelea legate de întemeierea unei familii. Mergem în camerele noastre pe la 4 dimineaţa, complet bulversaţi. Tot ceea ce încercaserăm să interpretăm în cheie optimistă fusese imediat deconstruit de interlocutorul nostru; ceea ce rămâne e un gust amar, imposibil de înlocuit. Poate doar un somn bun mai ajută la ceva… deşi, pare insuficient.

După publicarea articolului despre reforma administrativă, mai exact despre lipsa reformei administrative, mi s-au pus cîteva întrebări, mi s-au cerut nişte precizări, am convenit că am folosit incorect termenul „disfuncţie”, era vorba – de fapt – despre cauze ori despre probleme care pot genera disfuncţii. Articolul cu pricina a fost mult discutat, chiar (foarte) recent, zilele trecute…

Mor Karbasi, Koby Israelite: Blues from elsewhere

La 14 februarie, în Aula mare a Academiei Române, în prezenţa conducerii acestui for, cu prilejul unei lansări de carte, prof. Vladimir Iliescu, Universitatea din Aachen (Germania), a afirmat: “În România au fost persecuţii împotriva evreilor…. 100 până la 120.000 de evrei au murit, dar nu a fost Holocaust…

Săptămână trecută, în cadrul unei festivităţi organizate de Academia Romană, dl. Vladimir Iliescu (“prof. dr. phil., dr. h.c. mult.”) a afirmat că Holocaustul din România este o minciună. Discursul d-lui Iliescu a fost primit cu aplauze de audienţă…

Societatea israeliană se confruntă de mai multe zile cu un scandal de proporţii care pune sub semnul întrebării mai multe aspecte ale democraţiei israeliene, inclusiv cel al libertăţii presei. Problema amintită este legată de cazul aşa numitului “deţinut X”…

Duo Artemiev – Trapèze

Eram în liceu când am sărutat cu foc prima fată din viaţa mea. // Veneam de la un ceai şi exact ca în cântecele romantice am condus-o până “în poartă”.

…am făcut repede o captură de ecran parţială a articolului, de teamă ca nu cumva duşmanii României, aflând de apariţia lui să trântească vreun blestem sau vreo vrăjitorie asupra ziarului care şi-a permis să aducă în atenţia opiniei publice preocupările atât de remarcabile ale Academiei Militare. Iat-o mai jos.

Iată un sfat politicos şi o rugăminte pentru toate instituţiile şi organismele de presă care confecţionează eroi, propunând nume de străzi, de şcoli, statui şi alte simboluri memoriale: documentaţi-vă foarte atent înainte, trimiteţi adrese la instituţiile deţinătoare de arhivă, întrebaţi specialiştii, vedeţi ce spune legea şi, în cazul instituţiilor, supuneţi orice propunere dezbaterii publice…

Un amic de al meu, administratorul unor birouri, a găsit într-un depozit câteva maşini de scris date la casare. Erau încă în stare excelentă, deşi erau fabricate în perioadă interbelică. I-am plătit o ladă de bere şi două pachete de ţigări Kent, şi m-am ales cu două maşini de scris marca Erika. Să ai propria-ţi maşină de scris în acele timpuri, să mai fii şi aspirant la statutul de poet, îmi umpleau viaţa de bucurie.

Cruzimea omului faţă de om nu o poate egala, în zilele noastre, pe cea a omului faţă de animale!

Acum trei ani cineva, un mare iubitor de animale care creşte în gospodăria sa de la ţară, şapte câini, un măgar, o pisică, două capre, mi-a trimis un filmuleţ despre un chinez impasibil, cu o ţigară în colţul gurii şi care, în timp ce vorbea cu un alt chinez…

Cu tata nu am mai stat de vorbă de atâta timp! // De câte ori îl apelez, îmi răspunde un robot plictisit: // „Încercaţi degeaba, raiul a fost izolat, s-au deconectat. // Vă rugăm să reveniţi când se va topi zăpada în Olimp…

Astăzi, în Curtea de Apel Bălţi, a mai avut loc un incident silimar celui din 22 ianuarie, când câţiva cetăţeni ai municipiului Bălţi au agresat reprezentanţii Centrului de Informaţii „GENDERDOC-M”, participanţi în dosarul către Consiliul Municipal Bălţi.

Filmul documentar “Prigoana din Basarabia” este o trecere în istorie a tragediei şi suferinţei prin care au trecut circa 3 mii de victime de entie romă din Basarabia. Au fost exliaţi în lagărele şi ghetourile din Transnistria în vara anului 1942 şi doar jumătate s-au întors acasă.

Ziua de 14 februarie e ziua indragostitilor. Sfantul Valentin este un descendent al lui Cupidon si in ciuda exagerarilor, a kitch-urilor de tot felul nu dauneaza cu nimic sa infrumusetam luna februarie cu putina dragoste, cu voie buna. Seara de dragoste nu poate exista fara un pahar de vin, fara o cina alaturi de persoana draga. E timpul ca si barbatii sa surprinda iubitele cu masa pregatita. Un gand bun si multa bucurie de Sfantul Valentin – Chiftele pesto in sos de tomate…

Joi 7 februarie 2013, s-a lansat “la apă” noua ambarcaţiune-vehicol al amintirilor pe care ni le împărtăşeşte cu mare har Radu-Ilarion Munteanu. La Librăria Mihail Sadoveanu – un loc care se dedică acestui gen de eveniment specific, cu mult profesionalism şi plăcere de găzduire.

Este vorba de contactele neliniştitoare ale primului-ministru împreună cu echipa cu care colaborează la alcătuierea guvernului pe de o parte, iar pe de alta, factorii de natură să favorizeze – sau să torpileze – demersurile în vederea realizării unei conduceri optime – în măsura posibilului – pentru marea masă a compatrioţilor noştri.

Sigur că dialogul este forma cea mai inteligentă, cea mai urbană, cea mai decentă pe care gândurile şi convingerile noastre o pot avea. Însă, n-ar trebui să ne iluzionăm la gândul că el poate fi purtat oricum, în orice condiţii şi dincolo de orice limită. Bunăoară, în schiţa Căldură mare…, a lui Caragiale, avem un dialog suprarealist între un Domn şi un Fecior, ambii îndeplinind, formal şi minimal, regulile tehnice ale realizării unui dialog; unul întreabă, celălalt ascultă şi, mai apoi, răspunde. Ambii stăpânesc acelaşi cod lingvistic, par a înţelege în acelaşi sens semnificaţiile cuvintelor pe care le folosesc. Cu toate astea, rezultatul e unul catastrofal. Dincolo de comic, aş citit această situaţie de comunicare în următoarea cheie: fiecare dintre cei doi participanţi la dialog are o agendă proprie. Până acum, nimic nefiresc. Orice dialog porneşte de la agenda proprie a fiecăruia dintre participanţii la el. Însă, în acest caz, cele două agende sunt atât de diferite, încât ele nu se pot întâlni într-un punct comun, fractura este atât de mare, încât dialogul încetează să mai fie dialog, transformându-se în sumă de monologuri.

Se spune că faţă de India nu poţi avea sentimente neutre. Ori iubeşti ţara aceasta cu tot ceea ce îţi oferă ea, ori o deteşti integral, cu toate incongruenţele şi ipocriziile ei. Personal, nu cred că poţi iubi o ţară, oricare ar fi aceasta, pentru simplul motiv că sentimentul în discuţie nu e făcut pentru a fi resimţit faţă de entităţi abstracte şi eterogene. Dacă, însă, ar fi să accept această aproape sentinţă (doar de dragul discuţiei), nu văd ce ar fi de iubit într-o ţară în care până şi cel mai mic gest se transformă într-o luptă surdă cu un sistem excesiv birocratic şi, mai ales, excesiv corupt.

Firma Novartis, cu sediul la Basel, Elveţia, este unul din cele mai mari concerne farmaceutice din lume (este al doilea după firma Pfizer). Novartis a fost creat acum peste 15 ani prin fuziunea a două firme cunoscute: Ciba-Geigy şi Sandoz. Dar iată problema: directorul ei are un salariu prea mare…

Poezia, tentatia scrisului sunt marca unei preocupari alese, devin exercitiu spirtual versus
incendierea spiritului prin ternul vietii superficiale, al societatii de consum.

“Noapte bună, Săgetătorule sau Dragoste într-o saună finlandeză, în Munţii Atlas, în beciurile poliţiei din Constanţa, într-un budoar pe malul Senei, în casbachul din Casablanca, pe brazdele unui câmp etc…” Toate acestea în Noapte bună, Săgetătorule

Busolă n-avem; la ce-ar folosi? // Plutim în haos, tragem de timp, // Să treacă, să cădem în profund.

Oglinda de la capătul drumului

Fugi, mereu fugi,

de tine, de tot ce simţi,

de întrebări, de răspunsuri.

Mereu ai trăit cu sentimentul

că ceva îţi lipseşte,

Crezi că te opreşti la timp,

chiar dacă

simţi că dincolo de viaţă mai este ceva…

Priveşti o hartă a Egiptului înainte de nisipuri,

trebuie să schimbi totul sau nimic,

să laşi

ca dorinţa minţii să-ţi fie şi dorinţa inimii.

Poate că nu este, încă, prea târziu,

chiar dacă,

crezi că, te simţi golit interior…

Laşi lacrima să-ţi umezească obrazul,

ridici vălul lui Isis, pătrunzi în oraşul invizibil,

înaintezi,

pe acordurile lui Bach, “Arta Fugii”,

– o infinită rugăciune –

Ca-ntr-o peliculă, ţi se perindă

un imens palimpsest, imagini în oglindă,

întâlniri, peisaje, emoţii, trăiri,

turcoazul plăcerilor, simţiri de împlinire,

– încă o picătură în pânza freatică –

gânduri, abrupte tăceri, canoane, ziduri,

eliberări care nu duc nicăieri,

Sfârşitul

poate să coincidă sau nu cu începutul.

Fugi, mereu fugi,

de tine, de tot ce simţi,

– unica vibraţie –

acel sunet viu, pur, pentru care,

ca-ntr-un puzzle,

ne fragmentăm epopeea trăirilor,

în pulsaţii-legământ care

ne răvăşesc gândurile, crezurile,

ne bulversează simţurile, inima, sufletul.

Fugi, mereu fugi,

fugi, chiar dacă, ştii bine,

că la capătul drumului te vei regăsi…

Niciodată un singur răspuns

Frumuseţea este în noi, chiar dacă
nu vedem asta,
Oamenii vând, doar, iluzii,
noi şi noi iluzii, îndatorându-se,
Nu realizează esenţa vieţii,
acel pur şi simplu,
dar încă mai putem avea momente de uimire!

Esenţa este separarea de materie,
Ai găsit ce căutai? – atingerea viselor –
Aminteşte-ţi! Niciodată
nu este un singur răspuns, niciodată
nu vei găsi singur răspunsul!

Orice obiect luminos lasă o umbră,
Un lup este în tine,
un lup ce poate devora mielul,
în orice moment – o viitoare gaură neagră –
o ordine care satură haosul
de aştri
şi de ceruri reproduse,
doar dansul îi menţine-n echilibru,
asemeni viorii în care
sunt închise
cântecele ce-şi aşteaptă trezirea.

Omul şi-a terminat zborul –
Dureros, şi totuşi, de om
depinde re învătarea zborului,
acolo unde timpul s-a oprit,
mereu un izvor va trudi din greu,
mereu un copil va visa lumea,
un cer dintr-un nor,
un munte dintr-o piatră,
o mare dintr-un ochi de apă,
grădini de aur dintr-o floare.

Prin fire invizibile, adevărul
ne leagă pe toţi
şi-o imensă suferinţă din iubire.

Să căutăm
vapoarele înnămolite la mal
ce-şi aşteaptă ploile uitării noastre
spre-a reveni în larg
sau să aducem marea mai aproape de ele?

MOTTO: “Întâlnim uneori oameni perfect străini care încep să ne intereseze de la prima vedere, absolut brusc, pe neaşteptate, fără ca un cuvânt să fi fost rostit între noi” (Dostoievski).

Indiferent dacă a câştigat sau a pierdut la masă de joc, oaspetele trebuie să plece mulţumit şi convins că la anu trebue să revină. Trecând prin babilonia mai tuturor stilurilor arhitectonice – secesiune vieneză, veneţiană, renaştere, baroc, neoclasic, sau pe la construcţiile de ultima oră ale postmodernismului cu monorailul, urcând sau coborând cu escalatoare, elevatoare şi ascensoare ultrarapide eşti transportat confortabil şi în viteză la barurile alese…

Un intermezzo de februarie

Spre deosebire de alcătuirea mai multor guverne precedente, în actuala configuraţie a tratativelor privitoare la stabilirea coaliţiei, se pare că cel mai rău şi mai rău, la fel ca în campania electorală, se agită… Shas-ul, care îşi vede acum pusă sub un mare semn de întrebare participarea – şi ponderea sa – la guvern…

În India, mijloacele de transport reflectă însăşi organizarea socială a statului. Ca şi prin Europa fostă comunistă, dar mult mai accentuat, mijlocul de transport pe care îl alegi reflectă un status social personal. Pentru indienii săraci, există autobuzul. În Delhi, cu cinci rupii se poate beneficia de serviciile unui asemenea mijloc de transport. Fără uşi, cu pasageri circulând pe scara de intrare în vehicul, autobuzul opreşte, uneori, în mijlocul străzii. Traficul se blochează, pasagerii şi, nu de puţine ori, chiar şoferul mai schimbă o vorbă cu trecătorii; apoi, mormanul de fiare vechi se pune în mişcare, greoi, către următoarea destinaţie. Evit autobuzul… mirosurile din interior sunt aproape de nesuportat. Alternativa ar fi ricşa (cu varianta ei mai sofisticată, auto-ricşa). Ricşa e o bicicletă ce cară după sine un soi de ataş unde se pot instala de la doi până la patru-cinci pasageri. Este primul mijloc de transport pe care îl încerc în India. Senzaţia e una stranie.

Astăzi există o nouă artă bazată pe tehnologia avansată a secolului în care trăim, a cărei cea mai clară expresie o găsim în folosirea pretutindeni şi oricând a ordinatorului şi mai ales a telefoanelor mobile. Arta pentru “high-tech” este arta care ne înconjoară pe toţi în prezent, este aspectul obiectelor utilitare, pentru care consumatorul a devenit din ce în ce mai pretenţios.

Am primit o invitaţie la vernisajul expoziţiei de pictură a doctorului Marcel Pincu, găzduită de Casa de Cultură din localitatea Nesher. Expoziţia este intitulată “Lumea fermecată a oamenilor” şi titlul se justifică cu mare parte din exponate, dar nu lipsesc lucrările care surprind lumea obişnuită, cotidiană, aşa cum o ştim bine, cu părţile ei bune şi mai puţin bune…

Unii oameni nu suferă niciodată. E foarte grav. // E cerşetor pe cont propriu… // Nostalgia după un trecut care nu a existat niciodată…

În perioada 20-21 februarie 2013, Centrul de Studii Israeliene (CSIs) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), în colaborare cu Ambasada Statului Israel în România organizează conferinţa inaugurală a Centrului: „Teme actuale în politica şi societatea israeliană”. Evenimentul se va desfăşura la sediul SNSPA…

Tu nu poţi face altceva // nu poţi atinge // fiinţa mea sferă de foc // rostogolită pe poteci nemaiumblate

Am crescut, m-am schimbat, // M-am ridicat în picioare. // Sunt om acum. // Aștept confruntările următoare.

“Îi cunosc personal pe toţi cinci. Toţi au avut legături cu Europa Liberă. Cu unii am şi lucrat. Trei dintre ei, foşti deţinuţi politici sau urmaşi ai vechii boierimi, aveau motive să nu fie de partea Securităţii. Pentru serviciile lor au fost remuneraţi şi au avut privilegiul de a călători în Vest”.

Cînd, în vara-toamna anului 2011, s-a vorbit de introducerea clasei pregătitoare, a venit iar vorba de învăţămînt. Motivul era simplu: trebuia să arătăm că jucăm europeneşte cu clasa pregătitoare şi, evident, dl ministru de atunci voia să arate cît de adînc analizase problema învăţămîntului şi ce soluţii bune are. Nu avea nici o soluţie – cum, de altfel, în general nu sînt soluţii cînd se vorbeşte mult şi fără analiza situaţională corespunzătoare.

O să vă povestesc despre un căţel. De fapt, o căţeluşă, dar nu îmi place femininul nici măcar în limba engleză. O mâna hapsână de stăpân sau doar întâmplarea mi-a adus-o la uşa mea de la etajul nouă, într-un martie geros…

Nu aş vrea să par un ipocrit, un fel de vulpe cu sau fără struguri. Ca fiecare dintre semenii mei am păcate, şi sunt sortit imperfecţiunilor. Ajung în peregrinările mele la o intersecţie cu multe semne de întrebare. Dacă ar exista o zodie aparte de care aş aparţine aş numi-o pe cea a risipitorului.

Prezentul nostru nu e, esenţial, nici mai bun şi nici mai rău decât ne e trecutul. E doar diferit! E, desigur, confortabil să te gândeşti că aparţii unei naţiuni definite prin excepţionalism şi mesianism. E comod să-ţi priveşti prezentul ca pe un balon de săpun şi nu ca pe o consecinţă directă a trecutului. Astfel, ai iluzia că ceea ce trăieşti astăzi e pasager, că energia latentă a acestui popor, capabil de atâta măreţie în trecut, e doar ascunsă undeva, gata să erupă. Romantism de secol XIX… Democraţia noastră arată aşa cum arată nu pentru că ea a fost pervertită de contemporani, ci pentru că nu a fost practicată cu succes niciodată în istoria noastră. Societatea românească ne provoacă astăzi atâtea motive de lamentare şi disperare nu pentru că am rupt-o cu tradiţia, nu pentru că am fost colonizaţi de Uniunea Europeană, ci tocmai pentru că avem tradiţia pe care o avem. Dacă fie şi jumătate din trecutul nostru glorios ar fi fost şi altceva decât mitizare şi ideologie,

După cum este cunoscut, România a fost afectată în perioada de preaderare şi în cea care a urmat după primirea în Uniunea Europeană (UE) de o serie de mutaţii politice, economice, sociale şi culturale. Din păcate, cele mai importante consecinţe ale acestor schimbări intempestive s-au dovedit a fi negative şi nu pozitive…

Charlotte Gainsbourg, “The Songs That We Sing”

Katie Melua, “The Bit That I Don’t Get”

E ceva foarte aiurea cu lumea noastră dacă oamenii cred mai degraba ca eşti lacom, infumurat sau hoţ decît că muncesti.

Tulburări în timpul somnului. Este un lucru ingrijorător sau numai o fabulă? Mai puţin deranjante ca sforăitul, tresăririle din timpul somnului pot duce la veritabile separări în dormitorul conjugal. Uneori vremelnice, dacă nu definitive, sunt resimţite de 70 % din populaţie. Îmi amintesc de suferinţele unui coleg a cărui soţie, timorată de „reflexele” lui nocturne, l-a somat cu divizarea patului comun, numai după două săptămâni de la căsătorie.

Sâmbătă seara, trecând în revistă ştirile din România, mi-a atras atenţia un titlu: “Premierul Ponta: Evenimentul Zilei face presiune directă şi constantă la adresa justiţiei şi CNA”. “Curios titlu”, mi-am zis. Ce fel de “presiune” poate exercita un ziar? Un ziar operează în mod normal cu vorbe. Să fi recurs angajaţii acelui ziar la violenţe fizice? Sau poate au recurs doar la vorbe, însă într-un mod care nu este permis de legea penală?…

Referitor la mediile calculate în statistică, Grigore Moisil a remarcat: “Dacă pui o fesă pe o plită încinsă şi o fesă pe un bloc de gheaţă, media e bună, dar în realitate e vai de fundul tău!”//
Pregătirile de iarnă au început. În martie vor fi gata!

Toni Herşcovici a fost ani de zile medic pediatru în Beer Sheva şi Dimona. Astăzi, după pensionare, doctoriţa din Neghev pictează , după ce a învăţat secretele tehnicii de la oameni de meserie. Din marea varietate de stiluri şi subiecte, în mod firesc a optat pentru realism şi ceea ce se întâmplă în imediata apropiere.

Un adevărat prieten este acela care împărtăşeşte cu tine nu numai bucuriile şi momentele de fericire, ci şi acele momente, inevitabile în viaţă unui om, când soarta te loveşte dur. De-a lungul timpului am avut mulţi “prieteni”, în special într-o perioadă când câştigăm bine şi aveam buzunarul de la spate burduşit cu un teanc gros de bancnote. Pot să spun totuşi că am avut parte şi de prieteni devotaţi care nu m-au părăsit niciodată, indiferent de situaţia sau starea proastă în care, în anumite momente, m-a aruncat viaţa.

Când tace e mult mai credibil… // Umorul trebuie să însoţească inteligenţa, nu ignoranţa. // Dacă eşti prost, ai o scuză. Dacă eşti rău intenţionat, nu ai nici o scuză.

Fotograful Canadian Patrice Laroche nu va avea nici o dificultate să explice copiilor despre “barza şi bebeluşi”. În timp ce soţia lui era însărcinată, Patrice Laroche a făcut o serie de fotografii comice care explica de unde provin bebeluşii, intitulată ”How to Make a Baby”.

Cu cat inaintam in mileniul digital ne departam de natura, de animale.

Am avut ghinionul de a o cunoaşte nu din postura unui turist pentru care agenţia de turism organizează totul, nu din scaunul unui autocar cu aer condiţionat şi geamuri fumurii, nu de pe geamul unei camere dintr-un hotel de patru sau cinci stele… Am cunoscut-o în profunda ei mizerie şi vulgaritate, o ţară care nu trăieşte decât în foarte mică măsură în secolul XXI… Despre această Indie voi scrie, de altfel, în acest jurnal. Dacă doriţi India lui Eliade, a lui Forster sau a lui Rushdie, citiţi-i (veţi găsi şi realităţi asemănătoare cu cele descrise de mine!)… La o astfel de Indie, însă, eu nu am nimic de adăugat. Jurnalul meu va fi unul egolatru. Este posibil ca India despre care vă vorbesc să vă rămână permanent străină (ceea ce vă şi doresc, de altfel!). Nu mă voi distanţa, nu voi fi obiectiv şi nu mă voi feri să judec chiar dacă, făcând asta, aplic în mod cu totul eronat criterii de valoare valabile în spaţiul european, dar imposibil de aplicat aici. În definitiv, despre asta e vorba într-un jurnal, nu-i aşa?!

Edwiga fuma în grădina din spate şi mângâia florile, îmi arăta câte un avion pe cer şi îşi agita mâna a depărtare, atingânu-şi ochii ca şi cum şi-ar fi oprit o lacrimă, să înţeleg că avea şi ea în Polonia o grădină de care îi era tare dor. Din păcate era alergică la praf. Purta măşti de hârtie care îi dădeau un aer misterios şi atingea totul cu grijă ca şi cum ar fi lucrat cu lucruri periculoase.

Urmăream cu lacrimi în ochi, aproape cu evlavie, interviul acordat de Marin Moraru, la împlinirea a 76 de ani. Şi întrebarea sa simplă, rostită mai mult din ochii aceia rotunzi, cu “o mie şi una de sclipiri”, care de multe ori mi l-au readus în amintire pe Peter Lorre, genialul “personaj secundar” din Şoimul Maltez ori Casablanca, îmi sfredelea sufletul.

Ne scufundăm în apele golfului,

Pe un pat de nisip.

Îmbrățișările noastre ucid coeficienții de frecare.

Îi coboară aproape de zero.

De fapt, ce este cu valul acesta de acuzaţii de plagiat? E ceva nou şi neaşteptat? Sau este o boală mai veche, ieşită la suprafaţă într-un anume context? Rîndurile de mai jos nu se constituie întru acuzarea ori întru apărarea cuiva. Nu am căderea să verific dacă aceste acuzaţii sînt sau nu sînt adevărate, nici nu aş avea mijloacele. Încerc („doar”) să analizez fenomenul.

Evenimentele din ultimele săptămâni din Egipt dar şi cele din Libia şi Siria aruncă o umbră asupra a ceea ce foarte multă lume a crezut că va fi „primăvara arabă”. Ţări musulmane din Africa de nord, care au încercat să urmeze, cel puţin în aparenţă, modele europene s-au revoltat împotriva regimurilor autocratice civile sau/şi militare, a corupţiei, lipsei libertăţii cuvântului şi lipsei de perspectivă mai ales a tinerilor.

Ca de obicei o reţetă simplă, ce nu se vrea reuşită decât prin gust.
Măsline, ustuori, vin – trei elemente ce dau mâncării o savoare unică.

Generaţia mea a trăit războiul din Vietnam şi Flower Power mai intens decât America. Pentru că noi, adolescenţii acelor ani, ne chinuiam să construim America noastră.

Jony Iliev, Bulgaria. Muzică romanes cu background de jazz