Month: March 2015

Uncategorized

„Putin n-a fost decât maior…”

Fostul general-maior KGB Oleg Kalughin, care a condus direcţia pentru America de Nord a contraspionajului sovietic şi care din 1995 s-a stabilit la Washington, a acordat un amplu interviu serviciului rusesc al Europei Libere, în care a vorbit despre activitatea serviciilor secrete sovietice şi din Rusia condusă de preşedintele Vladimir Putin…

Uncategorized

Din lumea celor care doar cuvântă

Din nefericire pentru liniştea mea sufletească, în ultima vreme am citit mai mult din ceea ce se numeşte online/social media decât mi-aş fi dorit. Constat că există o semnificativă categorie de oameni ce trăiesc într-un turn de fildeş al blogurilor, evenimentelor, mondenităţilor şi revoltelor la TV, pierzând cu totul legătură cu lumea reală. Am ales să numesc această mică dar volubilă comunitate “lumea celor care doar cuvânta”…

Uncategorized

Gorbaciov în posteritate

Acum 30 de ani, în ziua de 11 martie 1985, Mihail Gorbaciov era ales Secretar General al Biroului Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Pentru cine a uitat sau nu cunoaşte înţelesul nomenclatorului comunist, Gorbaciov devenea şeful Partidului Comunist şi cel mai puternic om al Uniunii Sovietice…

Uncategorized

Retrospectiva urii

Dureri nevindecate… Am încercat în nenumărate rânduri să mă dezbar de prejudecata evaluării unui grup după apartenenţa etnică. În urmă cu peste două decenii la Tg. Mureş maghiarii şi românii s-au situat într-un război stradal indezirabil. Am deprins – aşa cum am scris pagini întregi pe experienţa convieţuirii paşnice între grupuri etnice în copilăria mea şi mai târziu – să respect şi să trec peste orice posibil conflict cu ceea ce e diferit mie…

Uncategorized

Piaţa Forex: între cenzura tradiţiei, hazardul moral şi tentaţia speculaţiei

Mai mult decât mecanismele sofisticate ale tranzacţiilor cu valori mobiliare, piaţa monetară Forex şi pieţele de mărfuri au furnizat în ultimii ani teme pentru vii dezbateri în spaţiul public, implicând în egală măsură participanţi recomandaţi de expertiză şi de apartenenţa la diverse şcoli de gândire socială şi economică, adepţi ai unor idei politice contestatare prin excelenţă sau activişti ai societăţii civile interesaţi de o reglementare mai strictă a relaţiei între capital, profit şi responsabilitate socială…

Uncategorized

Victoria perseverenţei

Nu mai ţin minte exact cum am ajuns tocmai la domnul Solomonică, pentru că povestea a început cu câteva luni în urmă. În orice caz, aveam nevoie de un dulap, sau cel puţin, aşa hotărâse soţia mea. Adevărul este că se adunaseră o mulţime de boarfe, mă refer la rochii şi fuste, lucruri de ale copiilor, unele demodate, altele rămase mici care nu mai aveau loc în şifonier…

Uncategorized

Tracomanii invadează Internetul (2) – Tracii, partea 1/2

Episodul începe cu precizarea că tracii trăiau unde odată era cultura Cucuteni “şi cele desprinse din ea”. Greşeală. Cultura Cucuteni a fost ultima cultură (în sens cronologic) apărută în eneoliticul românesc. Din ea nu s-au mai desprins alte culturi eneolitice. Imaginile utilizate în episod sunt de pe fostul teritoriu al culturii Gumelniţa, care a ocupat Muntenia, Dobrogea, Bulgaria de est şi a ajuns până la Egeea şi Marmara. Dar cultura Gumelniţa nu este desprinsă din Cucuteni…

Uncategorized

Ah, ce te invidiez!

De mâine intru în concediu pe două săptămâni, zâmbeşte mulţumit Menase. Am de gând să-mi fac de cap… În primul rând, arunc undeva deşteptătorul, să nu-l văd, să nu-l aud. Dorm cât intră-n mine! Mă scol, îmi fac o cafeluţă tare, bine calculată, aburindă, băută în tihnă, cu o ţigară bună, o plăcere…

Uncategorized

Ne unim cu Roma ?

Ultimul an a fost caracterizat de o activitate crescută a Papei care a călătorit în toată lumea în vederea susţinerii popularităţii în scădere a bisericii catolice. Cauza este progresul religiilor protestante în America Centrală şi de Sud şi a religiei islamice. Biserica “universală” este în regres în piaţa mondializată a religiilor…

Uncategorized

Iacobinism popular vs. democraţie

Trebuie să observ ceva. Un lucru grav! Anume, un aplomb scabros cu care o grămadă de cetăţeni tânjesc după sânge proaspăt, după vendetă, după victime. Fără nuanţe şi fără nici un fel de remuşcări. Mă întreb dacă nu cumva asistăm la o alunecare nedorită spre un nou tip de iacobinism. Un iacobinism popular, neinstituţionalizat în mod necesar! Un iacobinism de tip modern care nu poate decât să distrugă logica democratică, nicidecum să o consolideze…

Uncategorized

Un nume potrivit

Într-o zi, s-a nimerit lîngă mine în autobuz un tip pe care îl cunoşteam din vedere. Pentru că aveam de făcut un drum lung, am considerat că e momentul să facem în sfîrşit cunoştinţă, iar el s-a recomandat: Ponedelnikman…

Uncategorized

Tracomanii invadează Internetul (1) – Preistorie

Un prieten mi-a dat adresele unui serial despre istoria românilor. În introducere, autorii aruncă provocarea: Unii consideră că românii ar fi albanezi care au circulat cu oile prin toată Europa şi s-au stabilit în România, renunţând la limba lor şi preluând limba latină. De la cine au preluat limba latină? Cum o cunoşteau? Când au venit? Alţii consideră că românii ar fi fost urmaşi ai coloniştilor romani…

Uncategorized

Document: “Planul pentru Ucraina” al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse (ianuarie 2014)

“… Este vorba, în primul rând, de activitatea de lungă durată a SUA şi aliaţilor ei de subminare a unităţii istorice a poporului rus. În al doilea rând, este vorba de falimentul total al aşa numitei statalităţi ucrainene. Puterea de stat a aşa zisului stat Ucraina nu este capabilă să asigure pacea civilă şi securitatea cetăţenilor Rusiei şi a compatrioţilor. Această situaţie este utilizată în mod activ de fasciştii-banderovişti ucraineni…”

Uncategorized

Colaborări (ziceri)

Şansele ca un om să fie deştept sau dimpotrivă sunt egale. Dar după ce vorbeşte, îndoielile dispar. // Nu mai credem în promisiuni electorale. Suntem atei politici. // Pînă să-l întâlneşti pe Făt Frumos, trebuie să săruţi multe broaşte (int). // Cetăţeanul inutil….

Uncategorized

Tango la Capătul Lumii

Sub masca stridenta a machiajului naclait de sudoare, este o femeie batrana si obosita, cu obrazul brazdat de riduri groase. Doar ochii lumineaza intens, destainuind o pasiune nestavilita chiar si pentru aceasta existenta pe care ea o numeste o minciuna. Parul ii este vopsit intr-un negru viu, aproape albastru, taiat drept cu breton deasupra sprancenelor desenate cu creionul…

Uncategorized

România: religia în şcoală sau cum Biserica a bătut din nou statul laic

Jurnalişti cunoscuţi, scriitori, actori celebri din România au făcut numeroase clipuri video pentru a-i convinge pe părinţi să-şi înscrie copiii la ora de religie şi chiar mai mult pentru a-i face pe aceştia să se revolte împotriva deciziei Curţi Constituţionale de anul trecut, care a decis că această materie nu trebuie să mai fie obligatorie. Spoturile au fost transmise inclusiv la televiziunea publică, iar Consiliul Naţional al Audiovizualului a încurajat difuzarea acestora. Există, în plus, o presiune incredibilă din partea şcolilor pentru a-i convinge pe părinţi…

Uncategorized

War on drugs

Cine sunt dealerii? Un sistem de achiziţii publice de o făţărnicie şi artificialitate duse la rang de artă. Birocraţia excesivă, construită în jurul sistem public specializat în a rezolva probleme pe care tot el le creează, într-o buclă de amplificare nesfârşită. Desconsiderarea antreprenoriatului veritabil. Întreţinerea unui mediu ostil pentru elitele intelectuale care a condus la emigrarea masivă a celor în jurul cărora se putea clădi valoare. Dispreţul profund faţă de muncă, ridicarea şmecheriei la rang de virtute…

Uncategorized

Mr. Smart, roboţelul fără sentimente

Georgiana Capuerde, culantă şi nepăsătoare, ne deschide nu doar un gemuleţ, ci uşa mare de sticlă după care se ascund manufacturierii şi fabricanţii de evenimente şocante, de visuri de o clipă, de celebrităţi efemere şi de acel senzaţional care constituie hrana spirituală a sute de mii de creiere lipite de ecrane via retine încă nedezlipite…

Uncategorized

Nevoia de modele a Rusiei

Ethos-ul rusesc joacă un rol extrem de important în configurarea discursului politic al lui Putin. Apetenţa pentru paternalism a poporului rus nu poate fi diminuată decât printr-un capitalism autentic şi susceptibil a produce bunăstare sustenabilă, printr-o democraţie funcţională de tip liberal şi printr-o nouă poveste despre gloria şi puterea Rusiei…

Uncategorized

Casa Albă trebuie să dea un răspuns la importanta nouă propunere a lui Netanyahu

Decizia de a accepta sau respinge o înţelegere cu Iranul privitoare la programul nuclear militar ar putea fi subiectul cel mai important al secolului al 21-lea. Mulţi membri ai Congresului, poate cei mai mulţi, sunt de acord în acest punct cu primul ministru al Israelului, iar nu cu preşedintele Statelor Unite. În virtutea sistemului nostru de separare a puterilor, Congresul este o ramură pe deplin co-egală a guvernului, şi nicio decizie de genul celei discutate nu trebuie luată fără acordul acesteia…

Uncategorized

„Şapka”, sau despre complexul de superioritate al ruşilor…

Ruşii prezintă un complex de superioritate cum nu mai au, în alte arii culturale, decât francezii sau iranienii. Identitatea colectivă este o temă de studiu delicată şi fragilă, iar cea a ruşilor a fluctuat în funcţie de epocă, trecând prin panslavism şi comunism. Ideologia eurasianică promovată azi de cercuri apropiate de Putin nu e străină de o asemenea diluare a identităţii ruseşti într-o matriţă imaginară mai largă…

Uncategorized

O analiză a discursului lui Benjamin Netanyahu

Una peste alta, Netanyahu a făcut bine adresându-se Congresului SUA iar evaluarea mea este că se produce un fenomen mult mai amplu, neexistând nici cea mai mică breşă în relaţiile americano-israeliene ori între Obama şi Netaniahu. Spun asta pentru că după discursul primului ministru israelian, preţul acordului pe care trebuie să-l semneze Iranul a crescut pentru Iran.

Uncategorized

Benjamin Netanyahu – discurs istoric în faţa Camerelor Reunite

Be strong and resolute, neither fear nor dread them.” Acesta este mesajul hotărât al primului-ministru Israelian în discursul istoric rostit în faţa Camerelor Reunite – Congres şi Senat. Primul-ministru s-a referit la imaginea lui Moise care se află sus în faţă lui şi a repetat cuvintele rostite către cei pe care urma să-i conducă în drumul dificil în afară Egiptului…

Uncategorized

Este oare Uniunea Europeană pe cale de a-şi trăda vecinii?

Numirea lui Mogherini întâmpinase opoziţie din partea capitalelor care se temeau că ea ar putea avea o atitudine favorabilă Moscovei. Comisia Europeană pare că s-ar pregăti să abandoneze planul vechi al Politicii de Vecinătate, care a rămas oricum, în forma sa actuală, o ficţiune goală, analizând în acelaşi timp posibilitatea ameliorării relaţiilor cu Rusia…

Uncategorized

Nimeni (ziceri)

Chiar şi o gură amărîta poate spune adevărul adevărat. // S-au întrebat dacă e prost, sau se preface… Dar el era corect. // Pînă acum era un chiloţel oarecare în întreprindere, dar acum a devenit indispensabil! …

Uncategorized

Cum era să devin deputat

Nu am fost prea încântat când am primit misiunea de a ţine un ciclu de conferinţe pe teme electorale. Din trei motive: mie nu îmi plac conferinţele, nu îmi plac ciclurile şi nu-mi place politica. In plus, fusesem repartizat la o instituţie medicală deosebită pentru care nu aveam nici cea mai mică atracţie. Nu aveam însă nici de ales, fiind o acţiune de voluntariat…

Uncategorized

Un cântec de lebădă, în tonalitate KGB

Vladimir Putin îşi joacă ultimele cărţi ale îndelungatei şi controversatei sale domnii. Aşa cum scriam recent, asistăm la un delir cu final aşteptat. Dar modul în care ar putea să se producă acest final este mai mult decât posibil să se cantoneze în buna tradiţie moscovită, în care rufele se spală doar în familie…

Back To Top