Uncategorized

Închiderea redacţiei române a BBC – o amarnică greşeală?

Trec din când în când pe lângă Bush House, în centrul Londrei. Clădirea a fost timp de 70 de ani sediul BBC World Service, care la apogeul gloriei sale avea 3000 de angajaţi şi transmitea în 47 de limbi, printre care şi limba română. Am lucrat în serviciul român timp de 38 de ani, până la 1 august 2008, când vocile redactorilor săi din Londra şi Bucureşti s-au auzit pentru ultima oară.

Uncategorized

Gigi Becali. Anatomia unui cioban politic

Nume: George Becali. Nume de scenă, Gigi, cu varianta suav-ironică Jiji. Patron al unei echipe de fotbal, cioban practicant în timpul liber, absolvent de Drept, şef de partid şi politician care se revendică din şcoala oratorică a lui Nae Caţavencu, personajul e, cel puţin, multilateral dezvoltat. Convingerile sale politice, de fiecare dată puternice şi definitive, oscilează de la stânga la dreapta. Omul e lunea fascist notoriu, marţea naţionalist patetic, miercuri e om de stânga, joi e de centru, vineri se declară de dreapta iar sâmbăta se pregăteşte pentru duminică, ziua Domnului, cea pe care o petrece cântând în biserici, citind din Noul Testament sau având lungi convorbiri private cu Dumnezeu…

Uncategorized

Stilul creatorului

Fiecare artist plastic, sau aproape fiecare, are un stil. Acesta reflecta conceptia si modul sau specific de exprimare. O anumita tusasau linie, adoptarea consecventa a anumitor solutii, specificitatea trasaturilor personajelor confera un aspect distinct si personalizat lucrarilor sale.

Uncategorized

La o aniversare – Republica Armenia

Pierderea existenţei statale este o catastrofă pentru orice naţiune. Aproape un mileniu armenii au fost lipsiţi de acest scut virtual pentru existenţa suveranităţii colective, dobândind, pe cale de consecinţă, statutul de apatrizi, un stigmat, o boală grea. Excluderea socială n-avea să-i satisfacă îndeajuns pe inamicii lor naturali, de aceea dregătorii Imperiului Otoman aveau să pună la cale, repetat, pogromuri şi acţiuni genocidare menite să epureze teritoriile istorice ale acestui vechi popor.

Uncategorized

Cimitirul evreiesc din strada Sevastopol: distrus în Holocaustul din România

Cimitirul din Strada Sevastopol, Bucureşti, cel mai vechi cimitir evreiesc din capitală, folosit deopotrivă, timp de trei secole, de evreii sefarzi şi aşchenazi, a fost distrus în timpul celui de al doilea Război Mondial, între 1940 şi 1942. Distrugerea sa este un episod al Holocaustului din România în perioada guvernării antonesciene. În plin război, când România a pierdut teritorii, punându-se în pericol însăşi existenţa statului, se pare că pentru guvernanţii acelor vremuri mult mai importantă era distrugerea acestui cimitir evreiesc din capitală.

Uncategorized

Onoarea Rusiei aparată de “doamna de fier” a Transnistriei. Nina Ştanschi demască slăbiciunile regimului separatist

Rusia a fost în centrul atenţiei în cadrul sesiunii de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (1-5 octombrie). Deputaţii acestei instituţii pan-europene au criticat şi au blamat autorităţile ruse într-o serie de dosare, începând cu drepturile omului (în special cu privire la persecutarea minorităţilor sexuale) şi termininând cu tezaurul României din perioada primului Război Mondial, aflat în posesia Moscovei (în valoare de cel puţin 3,2 mld. euro).

Uncategorized

Autoportretul

Este de presupus că fiecare pictor, sau aproape fiecare, a încercat să-şi facă portretul. Chiar de mai multe ori. Van Gogh, de pildă, ne-a lăsat sumedenie de tablouri în care personajul, adică el, e surprins în diferite ipostaze, în diverse situaţii. Dar înaintea lui, marele Rembrandt a făcut acelas lucru, la fel a procedat Goya şi mai înainte Dürer.

Uncategorized

Ce vor alege americanii pe data de 6 noiembrie

În 2012, ca în fiecare an bisect, alegătorii din Statele Unite îşi vor alege preşedintele, în paralel cu Congresul federal, pe care-l aleg din doi în doi ani. În fapt, pe 6 noiembrie – prima zi de marţi după prima zi de luni în noiembrie (marţi 1 noiembrie nu au loc alegeri, ci doar pe 8 noiembrie), aşa cum prevede Constituţia – cetăţenii cu drept de vot vor alege Colegiul Electoral şi acesta la rândul său va alege preşedintele şi vicepreşedintele pe data de 17 decembrie, voturile fiind numărate pe 6 ianuarie anul viitor, preşedintele ales urmând a-şi prelua funcţia pe 20 ianuarie 2013.

Uncategorized

“Mincinosul Ponta” şi standardele BBC

Recent, o declaraţie a premierului României, Victor Ponta, a creat senzaţie: în alegerile din 20 mai 1990, primele după înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu, el a votat pentru Ion Raţiu în alegerile prezidenţiale şi pentru Partidul Naţional Liberal în alegerile parlamentare. Dacă într-adevăr aşa este, atunci parcursul politic al tânărului de nici 18 ani la 20 mai 1990 poate fi considerat demn de cel al vestitului personaj al lui Caragiale, Coriolan Drăgănescu.

Uncategorized

Obştea sătească, un fenomen arhaic şi modern

Îmi propun să vorbesc despre o obşte sătească, o formă de comunitate a cărei origine se pierde în începuturile epocii medievale. În aceste comunităţi, principala resursă economică – pădurea – este proprietatea indivizibilă a întregii comunităţi. O întâlnim mai ales în Vrancea, dar şi în Bucovina sau Banat, sub diferite denumiri (composesorate, păduri grănicereşti, comune politice). Şcoala românească de sociologie (îndeosebi prin Henri H. Stahl) a întreprins studii extinse asupra acestui fenomen…

Uncategorized

Nu eşti ce crezi că eşti…

Am emigrat din România pentru că nu eram “român”. Sau, cel puţin aşa am înţeles din momentul în care am început să înţeleg lumea din jurul meu. Copil fiind, am suferit mult din cauza asta. (Copiii nu vor să fie diferiţi, vor să fie la fel ca ceilalţi). In adolescenţă m-am obişnuit şi am îmbrăţişat ideea că viitorul meu este în Israel, pentru că, nu-i aşa?, evreii aveau în sfârşit ţara lor. Cum am ajuns în Israel însă, în 1965, am devenit imediat “român”, aşa cum imigranţii din Franţa erau “francezi”, cei din Anglia, “englezi”, cei din Maroc, “marocani”…

Uncategorized

Cine îi reprezintă politic pe libertarienii din România?

Apropierea alegerilor parlamentare din 9 decembrie din România accentuează polarizarea societăţii, deja vizibilă cu prilejul referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Partizanii Uniunii Social Liberale (USL), alianţa la guvernare condusă de premierul Victor Ponta şi de preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi cei ai Alianţei România Dreaptă (ARD), un cartel electoral al susţinătorilor preşedintelui Băsescu, sunt pe poziţii ireconciliabile, invectiva şi calomnia fiind armele de bază în această luptă care ar trebui să fie una de idei.

Uncategorized

Încă o vară fierbinte

Când am intrat a doua zi dimineaţa în Praga, oraşul era împânzit de tancuri ruseşti paraşutate peste noapte. Peste tot se auzeau radiouri date la maxim şi oamenii priveau înmărmuriţi etalarea de maşini de război, tanchete şi soldaţi pe bulevardele principale. Au intrat ruşii, ne-a spus ghida noastră, o cehoaică care avea să fie rănită câteva zile mai târziu pe când se deplasase la Ambasada română, după ora 18, când se instaura starea de urgenţă în oraş. Să fugim, a fost primul gând al fiecăruia, dar unde să fugi?

Uncategorized

Austeritate, dar nu pentru Biserica Ortodoxă Română

Dacă într-un recent articol mi-am propus – şi am respectat – tratarea predării religiei în şcolile româneşti de stat numai sub aspect psihologic, a fost poate fiindcă mai multe persoane – confraţi de breaslă, dar nu numai, din ţara în care trăiesc de trei decenii încoace, au încercat să mă convingă să renunţ la abordarea acestei teme, cu argumente în aparenţă de soliditatea betonului.

Uncategorized

Două exemple de primitivism românesc

Ce înţeleg conspiraţioniştii despre şansele lui Barack Obama de a fi reales? Acum câteva zile pe internet, la o discuţie despre alegerile prezidenţiale din Statele Unite, o persoană din România a făcut următoarea afirmaţie: “Am auzit că Barack Obama nu mai e în cărţi”. Când am întrebat-o pe respectiva de unde auzit acest non-sens, persoana mi-a furnizat vreo cinci linkuri, de bloguri dedicate teoriei conspiraţiei sau articole din presa română, în care era vorba, printre altele de alegerile prezidenţiale din SUA din 2012, dar nu rezulta nicăieri că “Barack Obama nu mai e în cărţi”.

Uncategorized

Filat acceptă “oferta energetică” a Rusiei. Ce strategie urmăreşte Chişinăul şi cum va reacţiona UE?

Propunerea lui Filat de a cere amânarea pentru 4 ani a implementării pachetului energetic este o decizie optimă, în condiţiile în care acesta îşi asumă riscuri majore. Or, aceasta poate diminua suportul unei părţi din electoratul formaţiunii sale; dar şi a anumitor parteneri europeni, care se opun monopului rusesc în sectorul energetic.

Uncategorized

The State of Montana – A bicyclist’s dream and tenacity

Montana is truly a world class destination for a vast array of outdoor adventures from its extensive river systems to the daunting Rocky Mountains. The predominately unpopulated myriad of landscapes that can be found in Montana offer a wide range of possible activities to be explored, one of the more intense and exciting being mountain biking in the western section of the state. World class mountain biking trails can be found less than a twenty minute drive…

Uncategorized

Programul de burse oferite de statul român cetăţenilor străini, anul universitar 2013 – 2014

burse oferite de statul român cetăţenilor străini pentru anul universitar 2013 – 2014. Domenii prioritare : Vor fi promovate, cu prioritate, solicitările candidaţilor care doresc să studieze ştiinţe politice şi administrative, ştiinţele educaţiei, cultură şi civilizaţie românească, jurnalism, studii tehnice, petrol şi gaze, ştiinţe agricole, medicină veterinară, arhitectură, arte şi altele…

Uncategorized

Cârpe cu huormoni

Acum câtăva vreme dădeam dat târcoale unor cârpe de casă într-un magazin. Ceeace mi-a atras atenţia la ele a fost că erau cu “micro fibre” şi pasă-mi-te curăţai orice cu ele doar puţin umezite şi fără (!!!) detergent. Zis şi făcut, am cumpărat un set (bucătărie-baie, ferestre, mobile şi “de toate”). Le-am adus mândru acasă şi am început să frec cu ele pe unde se nimerea.

Uncategorized

Partidul Poporului Dan Diaconescu – PPDD S.A. – o întreprindere de succes

În sondajele din lunile martie şi aprilie diferenţele dintre intenţia de vot pentru PPDD şi PDL erau minime, uneori chiar favorabile primului (inclusiv în cele efectuate de CSOP). A urmat războiul total dintre USL şi PDL, declanşat prin instalarea Guvernului Ponta şi ajuns la apogeu o dată cu tentativa de demitere a preşedintelui Băsescu. Acum, fostul partid de guvernământ are un avans înaintea PPDD de vreo 10 puncte. Explicaţia e simplă: atenţia publicului fusese acaparată de cele două blocuri, un partid despre care nu se discută pierde.

Uncategorized

Consulatul Rusiei la Tiraspol – încurajare a separatismului sau altceva…?

Apropierea Chişinăului de UE în materie de politică externă prin filiera integrării europene, precum şi emergenţa factorului american în vecinătatea Rusiei, prin instalarea sistemului anti-rachetă şi întărirea unui parteneriat strategic americano-român, au condus la o resuscitare a interesului faţă de regiunea transnistreană. După o perioadă de întreţinere a separatismului transnistrean prin alocări directe din bugetul naţional, Rusia intenţionează să treacă la o fază activă de relaţionare cu Tiraspolul, prin oficializarea prezenţei sale diplomatice în regiune.

Uncategorized

Năstase după gratii

Adrian Năstase le-a transmis din închisoare un mesaj de mulţumire celor care l-au susţinut. Fostul premier a spus că citeşte mult şi că se consideră “într-un fel de cantonament” în arest. “Dragi prieteni, vă mulţumesc pentru comentarii şi pentru mesajele de încurajare. Le-am citit cu mare atenţie – ca de obicei – şi cu multă bucurie. Aflaţi despre mine că citesc mult şi că pregătesc un studiu despre formula optimă de reprezentare a României la Uniunea Europeană. Mă consider într-un fel de cantonament…”, a scris Adrian Năstase pe blogul lui.

Uncategorized

Tyler Hamilton: ciclistul trişor îl acuză pe Lance Armstrong de dopaj sistematic

Aşteptată cu un enorm interes, cartea ciclistului american Tyler Hamilton “The Secret Race – Inside the hidden world of the Tour de France: doping, cover-ups, and winning at all costs” (Cursa secretă – În lumea ascunsă a Turului Franţei: dopaj, muşamalizări şi câştig cu orice preţ – Bantam Press, 2012) nu dezamăgeşte. Scrisă împreună cu jurnalistul Daniel Coyle, ea reprezintă confesiunile unui fost practicant asiduu al dopajului, dar interesul sporit pentru carte provine din dezvăluirile cu privire la fostul coechipier al lui Hamilton, Lance Armstrong.

Uncategorized

Caii… pictorilor

Calul a fost din totdeauna unul din animalele preferate ale pictorilor. Poate pentru că e graţios, inteligent, poate din cauză că a însoţit omul în toate activităţile sale paşnice sau nu… În scenele de luptă, apare ca un personaj principal. E nelipsit din tablourile consacrate eroilor victorioşi, dar e frecvent şi în scenele rurale sau de întreceri pe hipodrom.

Uncategorized

Georgia O’Keeffe, mama modernismului american.

Born near Sun Prairie, Wisconsin, O’Keeffe first came to the attention of the New York art community in 1916, several decades before women had gained access to art training in America’s colleges and universities.
She made large-format paintings of enlarged blossoms, presenting them close up as if seen through a magnifying lens, and New York buildings, most of which date from the same decade.

Uncategorized

Îi doresc succes lui Dan Diaconescu în alegerile parlamentare

Dan Diaconescu era cunoscut ca jurnalist şi om politic, din 21 septembrie e cunoscut şi în calitate de capitalist autohton (sau cel puţin asiprant) de când a fost anunţat în calitate de câştigător al licitaţiei de cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim scos la vânzare de Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI).

Uncategorized

Viitorul Parlament va fi populat de partide fǎrǎ electorat

Un sistem electoral care, vrând sǎ descurajeze participarea la alegeri a formaţiunilor “nesemnificative”, favorizeazǎ intrarea pe uşa din dos a Parlamentului reprezentanţilor unor partide cu electorat fictiv, care nu se ştie pe cine reprezintǎ, legate prin interese netransparente de partidele “mari”. Am mai spus, legile sunt fǎcute de cei care sunt în interiorul sistemului parlamentar, în interesul lor imediat şi exclusiv. Poate cǎ ar fi cazul ca, în campania electoralǎ, sǎ cerem candidaţilor angajamente ferme privind shimbarea acestei stǎri de fapt.

Uncategorized

Sunt cinstit: şpaga e prea mică!

Se spune că fiecare om are preţul lui. În funcţie de poziţia pe care o ocupă, de caracterul său, de circunstanţe, etc., etc. Şi că nimeni nu este 100% incoruptibil. Trebuie doar să-i găseşti punctul slab. La unii este dorinţa de îmbogăţire, la alţii vanitatea, la alţii slăbiciunea pentru femei frumoase. Cum spunea Oscar Wilde: pot rezista la orice cu excepţia tentaţiei.

Uncategorized

Provocarea iraniană: între dialog şi “ciocnirea civilizaţiilor” (I): pasivul conflictelor uitate

Din perspectiva moralei publice, parteneriatul cu Irakul lui Saddam Hussein a diminuat prestigiul statelor occidentale în rândurile adepţilor transformărilor democratice în ţările arabe şi a alimentat curentele panislamiste. În aceeaşi ordine de idei, postura de campion al islamului a asigurat Iranului un primat în cercurile militanţilor şiiţi din Liban şi Siria, dar şi posibilitatea de a juca un rol normativ în cadrul frontului îndreptat împotriva Israelului.

Uncategorized

e-reader sau nu e-reader?

Dar de câţiva ani cărţile au început să dispară şi să fie înlocuite de e-readere, cărţi electronice. Deşi cărţi e puţin spus, acele subţiri aparate fiind veridice biblioteci. Fenomen care se observă încet şi în Bucureşti, unde la două-trei călătorii cu metroul sigur se poate observa cel puţin un reader.

Back To Top