Uncategorized

Lupte

Privesc cu mirare-minunare-uimire si cu neintelegere la televizor luptele dintre clanurile palestiniene Fatah si Hamas. Acum se lupta intre ei. Pentru bani, pentru putere? Sau numai pentru ca unii dintre ei au o alta covingere politica? Am discutat cu cineva despre aceasta tema. Acesta, neamt crescut si educat intr-o democratie adevarata, dar totodata necunoscator al […]

Uncategorized

O grea povara

Intr-o buna dimineata de luni, Gogu zis Escrocu, se destepta in lumina blanda a diminetii, ce-l mangaia printre ramurile teiului strajuind blocul nationalizat vechi, elegant, cu apartamente boieresti… Avea un sentiment ciudat, ceva era altfel decat in oricare alta dimineata. La inceput n-a inteles ce i se intampla, insa cu fiecare nou gest spontan neconform […]

Uncategorized

Orientul Apropiat după evenimentele din Gaza

In 2006, populaţia palestiniană din West Bank şi Gaza, a optat pentru Hamas (Hamas fiind organizaţie teroristă susţinută şi finanţată de Iran, ce are ca obiectiv distrugerea Statului Israel şi declararea Statului Palestinian pe teritoriul Palestinei Mandatorii Otomane). Astăzi după un an şi jumătate de guvernare, Hamasul a preluat puterea militară în Gaza dezarmînd trupele […]

Uncategorized

Mircea Ivănescu for the Nobel prize

Fac parte dintr-un club mai vechi, pe cât de exclusivist, pe atât de puternic ca număr de membri, pe cât de părtinitor, pe atât de dezinteresat în ceea ce priveşte obţinerea de avantaje pentru membrii săi. Este Organizaţia de Susţinere pentru Premiul Nobel pentru Literatură a lui Mircea Ivănescu (n. la 26 martie 1931), o […]

Uncategorized

despre CFR în România

– În Anglia, în ziua de 15 Septembrie 1830 s-a inaugurat prima cale ferata din lume, între Liverpool si Manchester. Mai târziu, la 27 Octombrie 1831, Petrache Poenaru, tânar bursier român în Anglia, a facut o calatorie între Liverpool si Manchester, cu un nou mijloc de transport, dupa cum declarase el – “una din minunile […]

Uncategorized

European Summer Academy at Lake Balaton – Hungary

European Summer Academy at Lake Balaton – Hungary E-Learning: 9 July – 5 August 2007 (4 weeks) Workshop: 6-10 August 2007 (5 days) Place: Balatonkenese, Hotel Marina Port**** (Hungary) Standard fee: 1959 EUR+VAT (with accommodation) Early bird fee: 1259 EUR+VAT (with accommodation) – if you apply until June 01, 2007 Boat trip + dinner with […]

Uncategorized

Jurnal Cultural (5) – mai 2007

1. Palme d’Or: 432 2. Referendum 3. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu PALME D’OR: 432 Laurenţiu Brătan: “Filmul lui Cristian Mungiu a fost, încă de la început, marele favorit al criticii, împreună cu No Country for Old Men, al fraţilor Coen. […] Mungiu e, în acest film, un maestru al redării atmosferei concentraţionare […]

Uncategorized

Parelnic – ‘Olimp in carje’

Tamara Popescu, Iosefina Stoia, Mirela Cioaba (Imagine din Caietul-program, fotografie de Constantin Padureanu) Spectacolul “Olimp în cârje” al Naţionalului craiovean pare, o dată în plus, a sta sub semnul amăgitoarelor aparenţe. Titlul, subtitlul şi numele personajelor feminine ne flutură pe orizontul de aşteptare, celebra sintagmă a unui amurg al zeilor. Nicolae Coande [*], ghid prin […]

Uncategorized

Oare cum sună proteinele?

Oare cum suna proteinele-Marian Banica Oare cum sună proteinele? Este o întrebare la care doi biologi americani au încercat să afle raspunsul. Si se pare că sunt foarte aproape să reuşească. Metoda utilizată de ei a fost prezentată recent în jurnalul Genome Biology şi are ca scop ajutarea savanţilor cu dificultăţi de vedere în a […]

Uncategorized

Despre perseverenta

1. N-am sa ajung pe culme? Se poate foarte bine. Dar vreau sa urc atat cat am sa pot, prin mine. Edmond Rostand 2. Atata timp cat nu incetezi sa urci, treptele nu se vor termina; sub pasii tai care urca, ele se vor inmulti la nesfarsit. Franz Kafka 3. Efortul isi arata roadele dupa […]

Uncategorized

Creatia lumii în literatura universala

Literatura asiro-babiloniana Epopeea creatiei lumii “Când sus, cerul nu fusese (înca) numit (Iar) jos, pamântul (înca) nu purtau un nume, (Când) nu exista decât Apsu primordialul, nascatorul lor, Mummu si Tiamat, cea care le-a dat nastere la toti; Ci numai apele lor amestecându-se ca un singur corp, Nici un loc de pasune nu fusese format […]

Uncategorized

Implozia neocomunismului postdecembrist

Intr-un editorial incendiar ocazionat de aniversarea mineriadei din 13-15 iunie 1990 si publicat in Romania libera (14.06.2007), Emil Hurezeanu atragea atentia ca vreme de 17 ani Romania a batut, in privinta inlaturarii efectelor comunismului, pasul pe loc. Astfel, in timp ce la Washington presedintele George W. Bush a inaugurat saptamana trecuta un monument dedicat luptei […]

Uncategorized

Mircea Ivanescu for The Nobel Prize, de Dan Danila

Mircea Ivănescu for the Nobel prize Fac parte dintr-un club mai vechi, pe cât de exclusivist, pe atât de puternic ca număr de membri, pe cât de părtinitor, pe atât de dezinteresat în ceea ce priveşte obţinerea de avantaje pentru membrii săi. Este Organizaţia de Susţinere pentru Premiul Nobel pentru Literatură a lui Mircea Ivănescu […]

Uncategorized

Vara la Jaffa

În amurgul gălbeniu, în ţipetele pescăruşilor ce se zbenguiesc în adierea răcoritoare a brizei, privesc din balansoarul de pe terasă, o pînză întîrziată ce intră în rada vechiului Jaffa. Discul Soarelui a coborît în mare, semiluna Lunei luîndu-i locul în chemarea Geamiilor. Ultimii scăldători îşi adună calabalîcul părăsind plaja. O linişte bine-cuvîntată ia locul tumultumului […]

Uncategorized

Dilaoguri absurde cu Tibick Indrikova

TIBICK: fugăresc bărbaţi ca tine îi ameninţ lacom cu lentila mea falsă nu ştiu încă arta de a suprinde femeile din capul lor uneori chel dar cele mai frumoase femei ştiu în capul căror bărbaţi să le vânez şi vreau să dau lovitura în capul tău să surprind femeia aceea despre care îmi tot spui […]

Uncategorized

Apus mohorât

Spre Apus coboară un soare mohorât Ca faţa unui rege bătrân Spre sfârşit de domnie, Intoxicat de moştenitorii grăbiţi. Sub privirile astrului piezişe Faţa îmi arată ca a unui cadavru Părăsit în cimitirul săracilor De nişte rude dezamăgite. De undeva din amintire Se ridică tata Cu sprâncenele albe Ca un rege de ceaţă. „Băiete, nu […]

Uncategorized

Fii delegat de tineret la Natiunile Unite!

Fii delegat de tineret la Natiunile Unite! Youth Delegate, cel mai nou proiect marca “ORICUM” în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, te trimite la Natiunile Unite ca membru al Misiunii Permanente a României, sa vorbesti lumii întregi despre problemele tinerilor din România si de pretutindeni. Competitia are ca scop numirea a doi delegati de tineret […]

Uncategorized

Românie, dacă vrei să ştii

Cândva vei regreta cuvintele frumoase, de genul maidanez, gagică sau şpagă, într-o lume aseptică, fără nici un miros de pubelă sau motorină arsă pe asfaltul încins cu pisici călcate şi baligi groase o să-ţi iese pe nas toată curăţenia asta europeană şi ordinea ei aproape ireală plaiul mioritic aplanat cu buldozerul şi autostrăzile ca nişte […]

Uncategorized

Comunicat de presă

Am primit urmatorul Comunicat de Presa la redactie si ne face placere sa il publicam la “Oportunitati”. Dintr-un schimb de mesaje cu d-l Anghel Ficu, Directorul Agentiei pentru Sprijinirea Studentilor, am aflat ca Guvernul a pus la dispozitia acestei actiuni suma de 2.600.000 RON. (N.R.) Comunicat de presă Bucureşti, 10 Iunie 2007 Agenţia pentru Sprijinirea […]

Uncategorized

A căzut un şoim în Transilvania

Dedicat de departe lui Adrian Pintea. Când l-am auzit vorbind despre Oradea, despre mama sa, am lăcrimat. Nu era pentru prima oară. Să nu ne închinăm generalilor. Să nu-i iubim! Ne trimit la moarte. Nici vorbitorilor de ocazie, cu spume la gură. Minciuni li se prăsesc în creierele bolnave. Ne otrăvim. Să ne iubim părinţii, […]

Uncategorized

Edelweiss

Sa deschizi o carte cu pagini nisipoase cat plaja schimbatoare in dansul valurilor, dintre ape si numai dintre ape cadenta de vals poticnit in atingeri de maini iti acopera ochii albul si velura numita vis dintai. Umerii dezgoliti si parul despletit te surprind si acum cand anii inainteaza ca vinul vechi in camara dinspre miazanoapte, […]

Uncategorized

Zero Minus

eu doar am vorbit cu mine despre tine nu am gasit nici un cal mai bun de gasit daca ar fi fost sa fiu atat de frumos cat sa inventez cuvantul femeie pe coapsa ta nu as fi avut putere sa imi port ignoranta mergem deci la inchisoare pentru o fotografie cu mine si un […]

Uncategorized

Jurnal cultural (4) – aprilie 2007

1. Premiile Uniunii Scriitorilor 2. Premiile UNITER 3. Premiile Gopo PREMIILE UNIUNII SCRIITORILOR “Premiile de anul acesta, rezultat al deliberărilor unui juriu echilibrat ca gusturi şi vîrste, au fost uimitor de inspirate. Chiar au fost premiate cele mai bune titluri de pe listele de nominalizări anunţate în prealabil, deşi de pe aceste liste au lipsit […]

Uncategorized

Sondajele au grăit adevărul, Franţa preferă dreapta sarcozyană

În urma primului tur de scrutin al alegerilor legislative franceze, formula majoritate – opoziţie se găseşte, pentru moment, într-o evidentă stare de dezechilibru. Valul prezidenţial (UMP), aşa-zis „albastru”, de dreapta, s-a impus, fără drept de apel pentru socialişti, cu un număr record de deputaţi, între 383 şi 501, faţă de o opoziţie diminuată şi incapabilă […]

Uncategorized

… despre G8

G8 – este Grupul celor opt tari, cele mai bogate si industrializate din lume. Grupul celor 8 este o coalitie care la început au fost 5, apoi 6, 7 la care în anul 1998 s-a adaugat si Rusia, în prezent fiind G8. În ordinea alfabetica, aceste tari sunt urmatoarele: Anglia, Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, […]

Uncategorized

Comunicat de presa EDUGATE

EDUGATE va invita la al doilea eveniment dedicat Anului Egalitatii de Sanse la nivel european intitulat: ” Are Romania sanse egale de dezvoltare economica cu statele din UE?” – un eveniment realizat cu sprijinul Delegatiei Comisiei Europene in Romania. Romania sufera in momentul actual o foarte mare transformare calitativa datorata integrarii in UE. Pentru ca […]

Uncategorized

STAGIUNEA DE MUZICA VECHE 2007

Ansamblul Il Seminario Musicale / Gérard Lesne Marti 12 iunie, 19h30 – Muzeul National de Arta, Sala Auditorium Folies, chaconnes et passacailles Juan Vasquez – Domenico Gabrielli – Giacomo Frescobaldi – Marc-Antoine Charpentier – Michel Lambert – Henri Purcell Cu : Gérard Lesne, alto Mike Fentross, théorbe David Simpson, violoncelle Folies, chaconnes et passacailles Conceput […]

Uncategorized

Julie Christie in Away from Her

Cinematograful din Bethesda Cinematograful din Bethesda, unde am vazut atatea si atatea filme de neuitat. Eram din nou acolo, duminica dupa masa, asteptand ora de incepere pentru un film pe care il presimteam a fi cu totul special. Unul din chioscurile de pe platoul din fata expunea cateva lucrari ale pictoritei Enid Romanek, imagini din […]

Uncategorized

Steaua Romaniei pentru eroii de la Nistru

Strangere de semnaturi pentru Cererea de conferire a Ordinului Steaua României in grad de Mare Cruce pentru cei trei eroi români Andrei Ivantoc, Tudor Petrov Popa si Alexandru Lesco semnaturile se vor trimite pe adresa civicnet@civicnet.info Multa sanatate, Elena Andronache ——————————- Cererea: Domnule Presedinte, Dupa 15 ani de la arestarea, judecarea si condamnarea ilegala cu […]

Uncategorized

“Declaraţie de război” – fragmente – (XXX)

În Bucureşti, în timp ce „eroii revoluţiei” vorbeau nestingheriţi de la un balcon luminat, oameni mărunţi, nesemnificativi cădeau ucişi de gloanţele teroriştilor în piaţă. Nici un glonte nu a vizat balconul luminat în care se aflau conducătorii… Deşi Armata, Miliţia, Securitatea se declaraseră de partea revoluţiei, crainicii televiziunii îi chemau sistematic, prin apeluri disperate, pe […]

Uncategorized

Noi pasi in lupta impotriva SIDA

Un grup de cercetatori olandezi de la Universitatea Vrije din Amsterdam au aratat ca anumite celule din mucoasa genitala produc un tip de proteina care poate distruge virusul HIV si care, in mod normal, ar putea impiedica aparitia bolii SIDA. Proteina in cauza, numita si Langerin este produsa de catre celulelele de tip Langerhans care […]

Uncategorized

“Ziua nationala a aromanilor” intre fictiune si realitate

Istoricul problemei De cativa ani (1997), se sarbatoreste la Bucuresti “Ziua aromanilor”, in amintirea “iradelei imperiale” din 5/22 mai 1905, promulgata de sultanul Abdul Hamid al II-lea, prin care aromanii erau si ei recunoscuti ca nationalitate distincta (evident romaneasca) in Imperiul otoman. La acea vreme functionau in Balcani, in Imperiul ottoman, peste 100 de scoli […]

Uncategorized

Despre fericire

1. Nu exista nici fericire, nici nenorocire pe lume; exista doar compararea unei stari cu cealalta si atata tot. Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplita e in stare sa simta cea mai mare feric Al.Dumas 2. Alergam dupa fericire pana departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape. […]

Uncategorized

Ingerasul – rugaciune pentru copii

Inger, ingerasul meu, Ce mi te-a dat Dumnezeu, Totdeauna fii cu mine Si ma-nvata sa fac bine! Eu sunt mic – tu fa-ma mare; Eu sunt slab – tu fa-ma tare; In tot locul ma-nsoteste Si de rele ma fereste! Doamne, ingerasul Tau Fie pazitorul meu Sa ma apere mereu De ispita celui rau! Doamne, […]

Uncategorized

Procesul (der Prozess), de Franz Kafka

Josef K., functionar la o banca, este arestat fara sa cunoasca motivul, totusi lasat în libertate si supus unui proces inexplicabil, organizat de o administratie birocratica si inaccesibila. Dupa un an, Josef K. este condamnat si înjunghiat pe un teren viran, fara sa fi aflat pentru ce. Capitolul întâi Arestarea. Convorbiri cu doamna Grubach. Apoi […]

Uncategorized

“Introducere generala in studiul doctrinelor hinduse” de RENE GUENON – prezentare de carte

Despre carte: Este astazi o evidenta, cel putin pentru acei (chiar daca putini) care mai au „intelletti sani”, ca volumul Introducere generala in studiul doctrinelor hinduse este o carte fundamentala nu numai pentru cunoasterea traditiei hinduse, prima din acest ciclu al umanitatii de la care ne-au ramas texte scrise esentiale, ci si pentru definirea si […]

Uncategorized

Falimentul republicii inginerilor

In urma esecului actiunii de suspendare a presedintelui, Victor Ponta a scos (in sfarsit) un porumbel pe gura : problemele politice grave din societatea romaneasca si din PSD se datoreaza inginerilor care conduc atat economia, cat si majoritatea partidelor politice de la noi. Din punct de vedere economic, comunismul a fost organizat ca o societate […]

Uncategorized

Bucura-te!

BUCURĂ-TE! S-a anunţat, in sfârşit, ploaie. A burat ieri oleacă – mană curată, gata, se duc şi grădinile. Poate s-o fi săturat prin alti părţi să dea cu bolovani. Desculţul nu se lasă doborât de ani, priveşte norii şi şopteşte: « Spală, Doamne, toţi jegosii! » După care bagă degetu-n candelă şi miruieşte mărul din […]

Uncategorized

TAL Ghilboa- Artistă multidisciplinară

Nascută la Haifa – 1973, Israel. Traieste la Tel Aviv inventand cai de expresie interdisciplinare: ceramica, arta scenei, teatru, sculptura .. Prima sa lucrare “MUD TERMINAL” a fost prezentata la festivalul Acco pentru teatru alternativ. In acest proiect 4 femei au construit un zid din vase ceramice, produse pe viu sub ochii audientei. Operatia a […]

Uncategorized

Acolo 2

Continente calde veşnic verzi În care se pare că raiul e la el acasă. Ţări mari bogate În care se pare că fructele cresc de la sine Iar mierea izvorăşte la marginea drumurilor; Să se înfrupte oricine. Şi undeva acolo Ca o inimă e ţara mea. Acolo fiecare plantă, fiecare grăunte, Sunt udate cu sudoare […]

Uncategorized

Natura moarta

Natura moarta Cine spunea ca lucrurile Ne supravietuiesc…? Oh! pe ele anii le dor Mai mult decit pe noi Tineretea noastra s-a hranit Vestejind-o pe-a lor… Si-acum iata-le imbatrinite Doar niste umbre Atirnind de-amintirile Noastre… Nu le-auziti-firava-inima Nu va ard-umezi-ochii Cu care va implora Sa nu le aruncati…?

Uncategorized

Constanta 2007, Newsletter, Cannes

SOCIETY FOR ROMANIAN STUDIES SUMMER UPDATE/30 v 2007 1. Plans for the Fifth International Congress on Romanian Studies, June 25-28, at Ovidius University in Constanta, are more or less complete. Some 300+ presentations are scheduled. For more information, see http://www.huntington.edu/srs/constanta2007.htm. Of course, anyone is welcome to attend the congress, whether or not they are involved […]

Uncategorized

Lansare de carte… invitatie

sambata seara – 9 iunie, la ora 19.30 – editura brumar si adrian urmanov va invita la terasa felix (str. vasile lascar 54) la o lansare ca nici o alta, pentru un volum ca nici un altul. o lansare in afara bookfestului a unui volum fara trecut de aparat si fara viitor de construit. fara […]

Uncategorized

Apel pentru protecţia lui Vladimir Tismăneanu

Apel pentru protecţia lui Vladimir Tismăneanu şi pentru aplicarea recomandărilor raportului de condamnare a crimelor regimului comunist c ă t r e : D-l Traian Băsescu – preşedintele României D-l Nicolae Văcăroiu – preşedintele Senatului din Parlamentul României D-l Bogdan Olteanu – preşedintele Camerei Deputaţilor din Parlamentul României D-l Jose Manuel Durao Barroso – preşedintele […]

Uncategorized

Universitatile europene isi deschid portile studentilor romani

Comunicat de presa Universitatile europene isi deschid portile studentilor romani. “Absolventii de Bacalaureat din Romania cu rezultate scolare bune pot studia Information Technology Engineering, Value Chain Management, Global Business Engineering sau Construction Architecture la Universitatea Vitus Bering din Horsens, Danemarca, fara a plati taxa de scolarizare. Universitatea are facilitati deosebite si este recunoscuta pentru calitatea […]

Uncategorized

“Truth about Elvis” – lansare film

Draga redactie, Motivul acestui mesaj este lansarea unui film documentar, numit “Truth about Elvis”, care va fi lansat la 16 august, anul curent. La aceasta data se vor implini 30 ani de la disparitia marelui artist. Filmul este regizat de Adam Muskiewicz (detalii despre regizor http://truthaboutelvis.com/about_adam.htm). http://truthaboutelvis.com/about_film.htm este adresa unde puteti gasi trailer-ul filmului. Tot […]

Uncategorized

Lansarea cartii “Theophil Magus-Confesiuni 2004-2006”

Cum crezi ca vei citi o carte unde prin 100 Respiratii inveti sa respiri cu inima; o carte in care ti se spune cum romanul si Romania se zbate (sau nu?…) sa se elibereze de tirania iacobinismului-de-mahala, ce i-a inlocuit bizantinismul cu o reala tiganiada romaneasca; o carte din care afli cum Nietzsche nu ar […]

Uncategorized

Comunicat de presa EDUGATE

Invitatie evenimente 1 si 13 iunie – Parcurgeti tunelul timpului: “Cum ar arata Romania cu o educatie de excelenta?” Romania sufera in momentul actual o foarte mare transformare calitativa datorata integrarii in UE. Pentru ca aceasta integrare sa se fructifice printr-un management corespunzator e necesar sa primeze criteriille calitatii in managementul national adica competenta si […]

Uncategorized

De 1 iunie cu Kiwanis Craiova

Asociatia Clubul Kiwanis, initiata in America si raspandita pe tot globul, are o filiala si in Craiova. Scopul lor este sa ajute copiii. Cei din Craiova inceara pe de-o parte sa ofere cateva burse unor copii buni dar cu probleme materiale si nu numai. Iar mai nou incearca sa se orienteze spre mediul rural. Acolo […]

Uncategorized

“Declaraţie de război” – fragmente – (XXIX)

În 17.01.1990 urma să se constituie organul de conducere al judeţului: Consiliul Provizoriu Judeţean de Uniune Naţională. Se hotărâse că acesta va cuprinde 55 de membri între care şi un reprezentant al studenţilor din Universitate. Am cerut conducerii sindicatului din Universitate să fiu eu acela. Cererea mi-a fost acceptată şi în dimineaţa zilei de 17 […]

Uncategorized

Parcările şi… bunul simţ

Nu de puţine ori ne-am lovit de faptul că ne doream un loc de parcare, dar nu l-am găsit, iar datorită acestui lucru am pierdut fie o afacere importantă, fie timp preţios din prea puţinul pe care îl avem… Aşa după cum bine ştiţi, în oraşul nostru şi nu numai, dacă parchezi într-un loc nepermis, […]

Uncategorized

SCRISOARE DESCHISĂ

SCRISOARE DESCHISĂ c ă t r e D-na Dana Deac – Director al TVR-1 Stimată Doamnă Dana Deac, Filmul documentar de lung-metraj “Piaţa Universităţii – România” a fost difuzat în premieră de către TVR-1, la data de 31 mai 2005, abia la 15 ani de la realizare, în urma solicitării scrise a autorilor filmului către […]

Uncategorized

Negresco, un nume ilustru şi mioritic pe Coasta de Azur

Fără hotelul Négresco, Promenada Englezilor din Nisa, ar fi fost privată de o parte a şarmului graţie căruia şi-a întemeiat faimoasa reputaţie turistică internaţională. Dominând „La Baie des Anges”, din celebrul său dom roz, hotelul Négresco, construcţie mitică, veghează ca un far asupra mării de aproape un secol. Numele său magic evocă o anumită artă […]

Uncategorized

un abuz mai neobisnuit…

… În ziua 28 Mai 1934, un eveniment unic în lume s-a petrecut în America de Nord (Canada), provincia Ontario, când au venit pe lume la o ferma, în oraselul Corbeil, aproape de North Bay, cele cinci gemene identice (quintuplées), din parintii Elzire si Oliva DIONNE. Acest unic eveniment a stârnit rapid interesul lumii întregi, […]

Uncategorized

Los Amantes del Circulo Polar

Naiwa Nimri Otto and Ana are kids when they meet each other. Their names are palindromes. They meet by chance, people are related by chance. A story of circular lives, with circular names, and a circular place (Círculo polar) where the day never ends in the midnight sun. There are things that never end, and […]

Uncategorized

Societatea sinucigasilor

Societatea civila romana tinde spre cote grotesti. Se pare ca ne lipsesc cu desavarsire reperele morale si sociale corespunzatoare. Tindem tot mai mult spre comercial, spre superficialitate, spre un snobism dus la extreme. Un nou “curent” umple prima pagina a ziarelor. Cel al sinucigasilor. Presa prezinta aceste cazuri intr-o lumina prea putin obiectiva. Cel mai […]

Uncategorized

S-au descoperit 28 de noi planete în afara sistemului solar

Liderul unei ehipe de observare a planetelor a anunţat în decursul zilei de luni, în cadrul întâlnirii anuale a Societăţii Americane de Astronomie, descoperirea a 28 de noi planete în afara sistemului solar. Astfel, numărul acestor planete descoperite în ultimii ani a ajuns la 236 iar aşteptările ulterioare ale cercetătorilor sunt chiar şi mai optimiste […]

Uncategorized

In JUNE at the Romanian Cultural Institute

In JUNE at the Romanian Cultural Institute May 30 – June 3 | Montreal, Canada ON THE ROAD: RCINY IN MONTREAL In an exploratory trip of the performing arts scene and opportunities of cooperation in Canada, the Romanian Cultural Institute will take part in the large annual conference of IETM, the largest European-based network of […]

Uncategorized

Tsunami şi îngerul

Nu voi putea tăcea! Martor întâmplător la această minune, Îmi vor cere să jur. Singura mea dovadă, Tu vei fi departe atunci; Undeva într-o stea. „Onorată instanţă, Îngerul a ieşit din ocean După ce soarele s-a topit între stânci. Avea părul de aur, Avea braţele din mărgean. Meditam despre moarte, despre viaţă. Fugi!- mi-a zis. […]

Uncategorized

Despre pasiune

1. Fericirea unui om nu consta in absenta ci in stapanirea pasiunilor lui. Alfred Lord Tennyson 2. Controleaza-ti pasiunile caci altfel se vor razbuna pe tine. Epictetus 3. Nici un lucru maret din lume nu a fost realizat fara pasiune. Georg Wilhelm 4. Cel care domneste in interiorul sau si isi stapaneste pasiunile, are dorinte […]

Uncategorized

Afirmarea personala – de Pr. Teofil Paraian

Parintii filocalici aseaza la loc de cinste virtutea smereniei numind-o mama virtutilor, sau radacina tuturor virtutilor. Dar oamenii de astazi se lupta uneori din rasputeri pentru afirmarea personala in diferite domenii, intr-un cuvant, in viata. Va rugam sa ne spuneti cum se poate realiza echilibrul dintre smerenie si afirmarea propriei personalitati ? Eu totdeauna am […]

Uncategorized

O carte topita

Aceasta este o carte scrisă fară o limbă precisă. Un fel de revoluţie fară participanţi, manifeste puse la uscat sub albul de zinc pictat post post modernist. Naraţiunea (cere teoria), începe bulversant: “Ca un nebun, muream linear după paravane cognitive”. Si acum să trecem la miezul lucrurilor : Diagonala are avantaje asupra raţiunii dupa cum […]

Uncategorized

Corbul (The Raven), de Edgar Allan Poe

Poet, prozator si critic literar, Edgar Allan Poe (1809-1849) a scris lirica romantica si cu accente elegiace si viziuni halucinante, de desavârsita rigoare formala: Tamerlan si alte poeme, Corbul si alte poeme, Ulalume, Anabell Lee, Clopotele etc. A scris si proza fantastica, asa-numitele “povestiri extraordinare”, reunite în volumul Povestiri ale grotescului si arabescului. Odata, într-un […]

Uncategorized

Scrisori de la Tropice, de Gabriel Stanescu

Prestigioasa editură piteşteană Paralela 45 şi-a făcut un binemeritat serviciu incluzând în programul pe anul 2006, în colecţia „Biblioteca Românească” – seria de poesie, 35 de poeme scrise de Gabriel Stănescu, cu o prefaţă semnată de Vasile Andru (intitulată „Scrisul ca amintire şi ca «imunitate identitară»”). Spun aceasta, întrucât autorul, aflat la vârsta deplinei maturităţi […]

Uncategorized

Diathesis

toamna se numără plecările sau venirile alţii-şi numără neputinţele, banii sau iubirile eu n-am ce contabiliza măreţ sau obscen adun drumurile în blocul de desen n-aţi vrea să ştiţi ce pavaje solide din pietre şi oase am trasat în jurul unor umbre ce se vor case deocamdată se remarcă prin absenţă poştaşii le caută la […]

Uncategorized

Linkul-barometru

In pagina www.presidency.ro, linkul catre Raportul Comisiei Tismaneanu a disparut inca din prima zi a “presedintiei” Vacaroiu. Aceasta, probabil ca sa nu avem nici un dubiu cu privire la prioritatea ingroparii Analizei Dictaturii Comuniste din Romania de catre cei care au oferit miriade de alte motive pentru suspendarea presedintelui. In prima zi dupa revenirea lui […]

Uncategorized

Mesaj securist in atentia profesorului Tismaneanu

Marti 29 mai, la cateva ore dupa primirea anuntului privind acordarea premiului “Distinguished International Service Award” din partea Universitatii Maryland, profesorul Vladimir Tismaneanu a primit si o scrisoare de amenintare cu moartea, din Romania. Textul scrisorii este in romaneste, cu semnatura indescifrabila. Pe plic, la expeditor, se gaseste “Romania Mare”. Desi atribuirea acestui document poate […]

Uncategorized

Succesul obligă!

După emoţiile intense ale succesului, cineastului Cristian Mungiu, erou al „Palmei de Aur” de la Cannes 2007, i se vor oferi, desigur, şi în ţară consideraţiile mult meritate. Prin mult meritate, înţeleg nu numai felicitări şi ofrande, îmbrăţişări cordiale şi strângeri de mână sincere, dar şi aspectul material, neapărat trebuincios, care să-i asigure continuitatea creaţiei, […]

Uncategorized

Revista Alge 1930-1933

Alge-Revistă ditirambică \”Cam aşa se întâmplă Când îti cântă greierii în tâmplă..\” Sesto Pals Între 1930-1933 apare la Bucureşti revista Alge (11 numere publicate în total ) depăşind în timp importanta revistă de avangardă \”Unu\” a cărei apariţie a fost sistată de Saşa Pană în 1932. Coautori la Alge erau: Aurel Baranga, Gherasim Luca, Sesto […]

Uncategorized

Ţiglele roşii

Pe căi paralele, De pe ţiglele roşii Apa de ploaie se scurge ca zilele Într-o viaţă tristă. Picături adunate în şuvoaie, La întâmplare, fără voia lor, Pe ţiglele roşii. Apa îmi curge peste picioare Supărată-nspumată Sub streaşina găurită. În noroiul de-alături, în baltă, Raţele măcăie fericite. Îşi scutură mândre penele albe. În mintea mea plouă […]

Uncategorized

Reverenţă

Pe fruntea toropită cu rost m-ai găsit val ucis la ţărm refren oprit în refluxul dojenind nudismul seducerilor dorite strigam vântul fără tine din lemnul ud de vioară ortografia notelor din portativ mă înveşmânta în auzul tăcerii m-ai găsit dimineţi păstrate din ceaţa trecută senin colţ din eşarfă desprins în geografia privirii sărutări reavene

Uncategorized

Suprarealism

Suprarealism La o expozitie Pe teme de poluare M-am ingrozit De ce-am vazut: Pesti imbracati In costume de scafandri Ca sa intre in apa Or altfel nu puteau Respira… Asa ceva nu poate Sa se-ntimple Planetei noastre Mi-am zis-si tulburat Am tras masca De gaze pe fata Si-am iesit afara Sa respir…

Uncategorized

Omagiu celor 322

Circul referendumului a luat sfarsit. Basescu a castigat ca de obicei. A fost buna cacealmaua cu demisia. A dat multa siguranta de sine celor 322. Apoi cica s-a razgandit. Razgandeala e doar la moda in Romania. Se stia ca majoritatea populatiei sta in spatele Presedintelui-suspendat. Totusi eu am avut ceva temeri. M-a ingrijorat gandul la […]

Uncategorized

Sighet Memorial – Academia Civica

The Victims of Communism Memorial Civic Academy Foundation Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei Sighet Fundatia Academia Civica Romania, Bucuresti, Piata Amzei nr 13, CP 22-216 tel./fax +40 21 3125854, tel. +40 21 3129852 e-mail acivica@memorialsighet.ro www.memorialsighet.ro ; www.communismsvictims.info CONCURS PENTRU CEA DE-A X-a EDITIE A SCOLII DE VARA DE LA SIGHET Fundatia Academia Civica, […]

Uncategorized

Editura Paralela 45 – Mormantul lui Iisus si al familiei Sale – prezentare de carte

O captivanta povestire detectivista ce imbina istoria, arheologia si metodele stiintifice de ultima ora, pentru a dezvalui un adevar ascuns timp de 2000 de ani. Detalii stiintifice despre osuarele din cripta familiei lui Iisus, detalii in privinta carora nu pot exista dispute academice referitoare la originea inscriptiilor ori asupra interpretarii acestora. Rezultatele testelor genetice efectuate […]

Uncategorized

Reteaua de Arii Protejate Natura 2000 – 15 ani de activitate

Organizatiile de protectia naturii au celebrat în luna mai 2007 a 15-a aniversare a celui mai important instrument legal al Uniunii Europene pentru conservarea biodiversitatii: reteaua de arii protejate Natura 2000. Aceasta este o retea ecologica europeana de situri alese pentru a oferi protectie plantelor, animalelor rare si habitatelor acestora. În prezent reteaua de situri […]

Uncategorized

Conferinta pe tema mass-media

Politica în domeniul mass-media şi „europenizarea” legislaţiei mass-media în Europa de Sud-Est (Republica Moldova, România şi Bulgaria) Conferinţă internaţională 11-12 octombrie 2007 Locul desfăşurării: Bucureşti, România Organizator: Moldova-Institut Leipzig Cu sprijinul financiar al fundaţiei Konrad Adenauer (Konrad-Adenauer-Stiftung) Rezumat Conferinţa pune în discuţie, pe baza exemplelor României, Bulgariei şi Republicii Moldova, politica statului în domeniul mass-media, […]

Uncategorized

Filmul lui Cristian Mungiu – Premiul cel mare la Cannes

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi-a găsit veritabila consacrare în cadrul unui Festival competitiv, a cărui celebritate a devenit de mult incontestabilă. Deja, de la proiecţia oficială, filmul lui Cristian Mungiu a lăsat o impresie excelentă, critica de specialitate fiind unanimă, atât asupra calităţii regiei, cât şi a interpretării, ceea ce îl plasa, […]

Uncategorized

Între viaţă şi moarte

Isus ne spune: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie; căci cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine-şi va pierde viaţa pentru Mine, acela o va izbăvi”. (Luca 9; 23-24) În ultima vreme, această alternativă dramatică […]

Uncategorized

“Declaraţie de război” – fragmente – (XXVIII)

După ce fuseseră exmatriculaţi Bia, Rică şi Luci au fost trimişi acasă şi obligaţi să se angajeze. Câteva luni nu au avut voie să părăsească oraşele în care locuiau fără aprobarea Securităţii. Domiciliu forţat. În toamna anului 1989, la câteva săptămâni după începerea anului şcolar, li s-a permis să revină la facultate. Cu Rică şi […]

Uncategorized

Sonda chino-rusa pentru explorarea planetei Marte

China va lansa prima ei sonda spatiala conceputa pentru explorarea planetei Marte in octombrie 2009, in cadrul unei misiuni comune cu Rusia, potrivit unui cercetator al Administratiei Spatiale din Shanghai, principalul constructor al aparatului spatial – noteaza agentia spaniola de presa EFE, care citeaza cotidianul Shanghai Daily. Sonda Chinezo Rusa de exploatare a planetei Marte […]

Uncategorized

Căutări

M-am regăsit în lumea-mi cunoscută, după pelegrinări în lumile altora. Am căutat adevărurile mele, da ale mele, nu adevărurile unor societăţi în care m-am (m-au) format, m-au educat. Am străbătut munţi şi văi, oceane şi deşerturi. M-am cufundat în religiile altora, în filozofiile altora. Am reevaluat prin noi filozofii ceea ce-mi formează baza educaţiei. N-am […]

Uncategorized

Vara culturala europeana 2007 – Romania si Olanda

Acesta este titlul activităţii maraton, organizată de Biroul Cultural al Primăriei Fellbach/Stuttgart, în care ţara noastră şi cea a lalelelor sunt prezentate în cele mai variate faţete ale identităţii lor culturale : muzică, literatură, arte plastice, folclor, dans, teatru, arte plastice etc. Printre momentele de valoare oferite cu profesionalitate de şefa acestei secţii, doamna Christa […]

Uncategorized

… diverse

– Prof.Dr.Dragomir HURMUZESCU a înfiintat la Iasi în anul 1920 INSTITUTUL DE ELECTROTEHNICA ? – Prof.Nicolae VASILESCU-CARPEN, în anul 1920 a fost directorul Scolii Nationale de Poduri si Sosele din cadrul Politehnicii din Bucuresti? – Ion IPSER (n.31 August 1926, dec.31 August 2006) a fost celebrul scenograf al Operei Române din Bucuresti? A creat decoruri […]

Uncategorized

Un baiat pe care il chema Gogol

Imagine din film \”Un baiat pe care il chema Gogol\” – o insemnare facuta de o adolescenta pe un blocnotes – asa a inceput, cu ani buni in urma, povestea unui roman si a unui film. \”Un baiat pe care il chema Gogol\”, una din acele fraze care se nasc odata la o suta de […]

Uncategorized

Aproapele – de Pr. Teofil Paraian

Sa nu uitam niciodata de om, de omul de laga noi, mai ales de omul de langa noi, pentru ca omul de langa noi este pus anume ca prin el sa ne inmultim iubirea. Se spune in Pateric – Sfantul Antonie cel Mare are cuvantul acesta – ca “de la aproapele vine si viata si […]

Uncategorized

Amintire (Erinnerung), de Rainer Maria Rilke

Amintire (Erinnerung), de Rainer Maria Rilke (1875-1926) Poezia Amintire face parte din volumul Cartea imaginilor (Das Buch der Bilder, 1902). „Amintirea“ din poezia lui Rainer Maria Rilke evoca un proces psihic complex, care presupune apropierea si departarea de lucrul contemplat, apoi redescoperit, adus într-o lumina difuza a constiintei care nu mai pastreaza liniile lui reale, […]

Uncategorized

Jurnal de calatorie

Câteodată simţim că nu ne cunoştem suficient de bine ţara. An de an românii preferă să exploreze ţinuturile europene, fără să îşi dea seama că nu îşi cunosc frumuseţile propriei ţări. Astfel, noi, câţiva dintre cei ce se regăsesc între cei mai sus menţionaţi am hotărât să facem o scurtă excursie în propria ţară, pornind […]

Uncategorized

Petrolistul Rosu Recidiveaza

Hotarat lucru, petrolistul-sef al Romaniei este un mare fan al fabulelor cu animale si al lui Rudyard Kipling. De ce sustin asta? Dupa ce l-a comparat pe presedintele Basescu, intr-un interviu din Cotidianul, cu o maimuta, aflam ca Dinu Patriciu i-ar fi comparat pe rusi cu un urs cu care noi, restul europenilor, trebuie sa […]

Uncategorized

Timp calcinat

Într-un stop cadru Care mi-a rămas pe retină Ars în negru şi alb, Timp calcinat, Un braţ ridicat Ca un semn de-ntrebare, Ca cifra şapte, A măsurat. Am presimţit că imnul Îşi va sfârşi ultima notă În registru grav La fruntea mea. Tata a trecut tăcând pe lângă mine. Nici nu mă cunoştea! Era noapte. […]

Uncategorized

Poem digital

Iubita mea, ţi-s pixelii departe, nu te mai pot citi fără greşealã, eu te-aş salva pe cipuri fără moarte dar nu am softul să te fac reală în virtualul webului te caut, mi-e dor să cetănim ca altădată dar ţiuie pc-ul ca un flaut, azi e reţeaua supraîncărcată aştept feedback, tăcerea mă omoară, pe google […]

Uncategorized

cerşetorul

**lui Ivan Generalic** bucuria şi durerea, blestemul şi binecuvântarea, neputinţa şi forţa vitalitatea şi moartea cer maestrului să le amestece tot timpul. tonalitaţi ale mirărilor şi ale meditaţiei înţelepte- desprinse din coama curcubeului, îşi reflecta strălucirea pe faţa cerşetorului. cârje-lujeri verzi de viaţă, trag picioarele care nu mai sunt obijnuite să păşească. departe de iubire, […]

Uncategorized

Vorbe

într-o seară de mai pe la unşpe vorbeam cu el se uita la mine prin albastrul imuabil al ideilor de epocă de la care eu am pornit ajungînd la piepul tău mă ridic versul acesta se scrie singur şi se repetă de cîte ori îţi vorbesc mă asigur că nu-ţi este frică şi nu o […]

Uncategorized

O zi de mai

Mai. O zi plăcută. Vînt înmiresmat de primăvară. Pe pajiştile îngrijite ale malului rîului depoluat ce străbate nordul oraşului, copiii zburdă însoţiţi de lătrăturile vesele ale cîinilor de rasă. Biciclişti, gioghini, se desfată pe pistele zgurate, amenajate pentru ei. Bătrîni se plimbă alene pe mal, urmărind caiciştii, în timp ce se avîntă în împărţirea Lumii […]

Back To Top