Silviu Prigoană este, fără îndoială, unul dintre cei mai prolifici şi mai originali membri ai Parlamentului României, cea mai recentă şotie fiind solicitarea de a primi concediu pentru îngrijirea copilului. Printre cele 28 de iniţiative legislative care-i aparţin se numără o încercare de control al presei după modelul audiovizualului, accentuarea rolului social al Loteriei Române, interzicerea cultivării organismelor modificate genetic, schimbarea destinaţiei Palatului Parlamentului, oficializarea apelativului „ţigan”, transformarea Poliţiei Locale în Garda Primăriei şi altele. Cele mai multe dintre ele se află în diverse stadii de adoptare, păstrând deci şanse de a deveni legi.
Una dintre aceste iniţiative se referă la „exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate”. Este mai vechea temă a legalizării prostituţiei. Ca şi propunerile precedente pe această temă (Florian Udrea în 2000, Constanţa Popa – PRM – în 2002, Vasile Blaga în 2007, Comisia Prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice în 2009), a fost primită cu zâmbete maliţioase şi proteste din partea Bisericii Ortodoxe, care o califică drept „atentat la demnitatea persoanei umane, la instituţia sacră a familiei şi la moralitatea publică”.
Adversarii legalizării confundă, de regulă, norma morală sau religioasă cu cea juridică. Nu e creştineşte să dai bani cu camătă, nici să ai relaţii sexuale în afara căsătoriei, dar e legal. Prostituţia este de peste jumătate de secol incriminată în România, dar cu toate acestea nu a încetat niciodată să existe sub diferite forme (nu mă refer aici la cea politică). O vedem pe străzi, în anunţurile de mică publicitate, pe internet, în stabilimente cu diverse denumiri (saloane de masaj, cluburi de noapte). Nu legalizarea ar crea fenomenul, ci invers. El produce însă, nefiind reglementat, o serie de „efecte colaterale”, cum ar fi utilizarea minorilor, traficul de carne vie, sechestrări de persoane, răpiri şi violuri, şantaje asupra clienţilor şi, nu în ultimul rând, răspândirea unor boli grave. Acestea produc mult mai mult rău decât prostituţia în sine. Legalizarea ar însemna circumscrierea în anumite limite şi crearea de premise pentru lupta împotriva fenomenelor enumerate.
În măsura în care există prostituţie, există prostituate. Femeile (sau bărbaţii, chiar dacă domnul Prigoană nu vrea să-i ia în considerare) care practică această meserie de voie sau de nevoie (de cele mai multe ori, alegerea iniţială nu le-a aparţinut) fac parte din societatea în care trăim.
În condiţiile actuale ale prostituţiei interzise, dar tolerate, ele sunt sclavele proxeneţilor, iar societatea nu vrea să audă de soarta lor. Dacă se îmbolnăvesc, nu au dreptul la asistenţă medicală, iar o dată ce vârsta le împiedică să-şi mai practice meseria devin muritoare de foame sau sunt obligate să se înscrie în alte activităţi infracţionale. Supuse oprobriului, ele nu au nici o şansă de a duce vreodată o viaţă normală. Paradoxal, tocmai legalizarea le-ar oferi o şansă ca la un moment dat să opteze pentru altceva. Mă întreb dacă atitudinea de simplă negare a acestei realităţi are legătură cu preceptele creştineşti. A spune doar că îşi merită soarta, pentru că au ales (oare?) să trăiască în păcat mi se pare o atitudine cel puţin barbară.
http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/prostituatele-un-argument-pentru-legalizare-217022.html
Cât timp nu numai exploatarea prostituției, ci și practicarea acestia, sunt ilegale – deși „tolerate” -, victimele directe și indirecte ale fenomenului sunt mai numeroase. Iar traficul de persoane este mai greu de combătut, pentru că se deghizează sub noi și noi forme. De-penalizarea prostituției, ca variantă intermediară între ilegalitate și legalizarea propriu-zisă, ar fi un prim pas pentru protejarea victimelor, dar și pentru concentrarea resurselor juridice în vederea combaterii și prevenirii traficului cu carne vie. E de sperat ca Biserica să nu se cramponeze pe poziții utopice și ipocrite, ci să fie un partener de dialog cu partea laică a societății civile, astfel încât să se ajungă la proiecte de lege adecvate și cu bătaie lungă.
„Femeile (sau bărbaţii) care practică această meserie de voie sau de nevoie (de cele mai multe ori, alegerea iniţială nu le-a aparţinut)…”
Atunci daca recunoasteti ca de la bun inceput nu le-a apartinut, cum ar putea sa le ajute, ba inca sa le ofere la un moment dat „o sansa sa opteze pentru altceva”? In realitate, legalizarea n-ar face decat sa impinga mai multe fete si baieti pe piata prostitutiei, pentru ca e legal, deci incurajat. La fel cum s-ar intampla si daca s-ar legaliza drogurile: ar creste pur si simplu consumul. In conditiile de saracie din Romania, a legaliza o activitate de care multe fete din familii sarace reusesc cu mare greutate sa se fereasca nu inseamna decat un stimulent brusc dat acestei piete. Cat despre platile catre stat, asa cum exista evaziune fiscala in toate domeniile economiei legale, asa o sa existe si aici nestingherita. Traficul cu carne vie e mai rentabil decat bordelul cu condicuta.