caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Societate civila



 

Înfiinţarea Asociaţiei Comunităţilor şi Organizaţiilor Evreieşti din Europa Centrală şi de Est.

de (10-3-2012)
1 ecou
Ceremonia de semnare a avut loc in fata unui public numeros

Ceremonia de semnare a avut loc in fata unui public numeros

Duminică, 11 martie la ora 14.00, în Sala festivă Árpád a sediului Consiliului  Judeţean Hajdu-Bihar, din oraşul Debreţin (Ungaria), a avut loc ceremonia semnării documentului de înfiinţare a Asociaţiei Comunităţilor şi Organizaţiilor Evreieşti din Europa Centrală şi de Est.

Ideea asocierii a fost urmarea firească a celor 12 ediţii ale reuniunilor comunităţilor evreieşti din spaţiul carpato-dunărean – desfăşurate mai mulţi ani la rând în oraşul Debreţin – în cadrul cărora, liderii comunităţilor din Ungaria, România, Slovacia, Voivodina şi Ucraina au dezbătut problemele arzătoare care privesc menţinerea şi perpetuarea vieţii religioase şi culturale, precum şi consolidarea identităţii iudaice.

Documentul care creionează cadrul cooperării şi întrajutorării reciproce pe mai multe planuri, de la cel spiritual până la cel social,  a fost semnat de preşedinţii mai multor comunităţi din Ungaria şi România, prezenţi la ceremonie, alte comunităţi din Slovacia şi Voivodina exprimându-şi, prin scrisori,  dorinţa de aderare .

La festivitate au luat cuvântul, printre alţii, Gusztáv Zoltai, directorul executiv al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Ungaria  şi membru în conducerea secţiunii europene al Congresului Mondial Evreiesc, János Halász, secretar de stat la Ministerul Cultelor din Ungaria, dr. Radu Ţârle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Attila Tóth, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hajdu-Bihar,  dr. László Papp, viceprimarul Debreţinului, Rozalia Biró, viceprimar al Oradei.

Deputatul dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – al cărui nume figura pe invitaţia oficială – nu a mai putut participa, fiind reprezentat de Ionel Schlesinger, membru în Comitetul Director al FCER, preşedintele Comunităţii Evreilor din Arad.

Reprezentanţii administraţiilor locale din Ungaria şi România şi-au exprimat deschiderea pentru sprijinirea acţiunilor şi proiectelor comunităţilor evreieşti trăitoare în oraşele  şi judeţele lor.

Liderii comunităţilor evreieşti au subliniat importanţa unităţii evreilor din spaţiul central-est-european care se confruntă cu probleme asemănătoare, privind prezentul şi viitorul lor  şi au scos în evidenţă posibilitatea ca prin intermediul asociaţiei nou înfiinţate să ţintească oportunităţile euro-regionale. S-a mai arătat că în condiţiile revigorării manifestărilor antisemite, solidaritatea evreilor din spaţiul carpato-dunărean este şi mai necesară.

Ceremonia s-a încheiat cu un antrenant spectacol de Purim susţinut de Corul Gyuri Vilán şi formaţia de muzică klezmer Hakeshet, ale comunităţii evreieşti din Oradea.

 

Ecouri

  • Andrea Ghita: (15-3-2012 la 12:33)

    Intr-o scurta discutie, Gusztáv Zoltai, director executiv al Uniunii Comunitatilor Evreiesti din Ungaria, mi-a prezentat mai multe modalitati prin care o comunitate numeroasa si instarita poate veni in sprijinul uneia mai mici si mai sarace. Mi-a relatat ca – raspunzand solicitarii unei comunitati din Slovacia, care nu avea nici rabin si nici oficiant de cult – de curand a fost trimis in Slovacia un rabin tanar, absolvent al Universitatii Rabinice si de Studii Evreiesti din Budapesta (singurul institut rabinic din acest spatiu).Activitatea sa va fi suportata material de comunitatea budapestana. Zoltai mi-a mai spus ca evreii din comunitatile membre ale asociatiei pot apela la serviciile spitalului evreiesc din Budapesta.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mademoiselle

Mademoiselle

Închide
3.144.36.141