Ion Zubaşcu s-a născut pe 18 iunie 1948, la Dragomireşti, Maramureş. A predat vreme de 15 ani limba şi literatura română în Maramureş. S-a stins din viaţa în data de 30 mai 2011, la varsta de 62 ani.
Ion Zubaşcu a făcut parte din cenaclul “Flacăra”. Din 1983 a locuit în Bucureşti, unde a lucrat ca ziarist la numeroase publicaţii, printre care se numără Evenimentul zilei şi România liberă. Şi-a încheiat cariera ca redactor la revista Viaţa Românească.
Ion Zubaşcu a publicat volumele de versuri “Gesturi şi personaje”, debutul său la editura Albatros, în 1982, “Copilării” (antologie de scriere creatoare) (1982), “Omul de Cuvânt” (1991), “Întoarcerea la Dumnezeu” (1995), “Omul disponibil (I)” (1999), “Omul disponibil (II)” (2009). Ultima sa carte, “Moarte de om. O poveste de viaţă”, a apărut în 2010.
A publicat în majoritatea revistelor prestigioase de literatură din România. A primit numeroase premii pentru poezie, muzică şi jurnalism, iar recent a primit marele premiu al concursului “Cartea Anului 2010″ organizat de Reţeaua literară.
în alte veri urcam zilnic pe Faţa Dealului la pietrele albe
şi în Dosul Dealului după bureţi albi usturoi
ne umpleam pungile mari cu zemurile lor lăptoase
şi cu cărnoasele pălării ale hribilor treceam
prin grădina sălbăticită de pruni spre coliba de lemn
până la drumul părăsit de la Bocicoel peste coama Dealului ne înfundam în ierburi şi miresme până spre Sălişte
apoi coboram pe Dumbrava Slatinii pe cărări prin grădini la puntea peste Iza dar vara asta n-am mai ieşit nicăieri am avut-o cu noi pe cocoana Anuţa
vară de vară treceam Baicu peste puntea înaltă
de lângă plisa unde se adună tineretul Dragomireştiului
suiam pe Dumbravă la locul nostru rămas de la moaşa Ileana
să vedem cât au urcat vecinii peste el cât au mai muşcat din margini şi cum se sălbăticeşte pământul cu fiecare an dacă nimeni
nu mai vrea să-l lucreze ajungeam la drumeagul spre Ieud urcam spre Dumbrava Mare de unde se deschidea zarea largă
cu cele patru biserici din Sălişte Dragomireşti Bogdan Vodă Ieud şi turla înaltă a mănăstirii de lemn de la Păcura ieudenilor
cu Mormântul Uriaşului la capătul dinspre Ţibleş al Ieudişorului vara asta însă n-am mai ieşit nici măcar să strângem potrocuţă
de la locul ştiut doar de noi ne-am ocupat toţi de cocoana Anuţa
în alte veri culegeam toată zmeura din grădină
găleţi pline de păltinele negre şi roşii făceam
zeci de litri de siropuri naturale dulceţuri şi lictar
din coldocuţele galbene în căldarea de aramă peste focul din groapa săpată
în mijlocul grădinii tocam merele şi perele de vară
le puneam în butoaie la fermentat şi spre toamnă la horincie focăream câteva nopţi până picura toată tăria din aburul lor abia puteam urca sticlele cu siropuri canistrele cu horincă
şi canceauăle cu peltea de păltinele cu dulceaţa de trandafiri pe treptele înalte şi abrupte ale Gării Iza la acceleratul
de Bucureşti dar vara asta n-am făcut nimic toate fructele au putrezit pe pământ păltinelele s-au stafidit pe ramuri ceucile mari de pe Dumbravă au coborât în grădină
şi-au mâncat merele şi perele coapte vara asta
grădina a fost culeasă doar de păsări şi de cocoana Anuţa
îndată ce lumina se apleca spre august aveam
o zi a noastră anume mă sculam dimineaţa în zori
vedeam cerul larg cu seninătate statornică fără o scamă de nor şi-o trezeam pe Ileana: „Asta-i ziua noastră de Măgură!” umpleam un rucsac cu slănină brânză şi roşii mere de vară
ulcică la apă şi o luam peste Dumbravă urcam dunga Surupoasei până la prima fântână ascunsă sub frunze mari de omag
la rădăcina unui fag bătrân treceam de mărul oarzân rămas în lumea noastră de pe vremea când alacul
creştea spontan prin poiene printre tufele bogate de muri întotdeuna mâncam la fântâna rece ca gheaţa de sub Măgură
apoi urcam pe platoul înalt printre merişoare şi afine
până la crucea neagră de fier înălţată de familia Gogea din Ieud de unde vedeam munţii noştri tutelari Pietrosul Ţibleşul Gutâiul şi Munţii Maramureşului peste Valea Vişeului la marginea
de nord a latinităţii spre învolburata tălăzuire slavonă a Asiei aici cred c-aş putea înfige axis mundi între cer şi pământ
axa lumii cât am cuprins-o în deschiderea dintre naşterea
şi moartea mea dar vara asta e singura din ultimii
treizeci de ani de viaţă când n-am urcat cu Ileana pe Măgură
în ritualul nostru sacru anual ne-am învârtit cu toţii ca nişte sateliţi obscuri în jurul cocoanei Anuţa
ea a împlinit în iulie vârsta fantastică de un an şi zece luni
e atât de miraculos de vie învăţând cel puţin un cuvânt nou pe zi ca şi cum ar şti că are toată lumea de mâine în faţă
cu toate cuvintele vii ale limbii române pentru totdeauna în faţă
…e o mare pierdere pentru noi toti ca I O N Z U B A S C U ne-a parasit in urma cu un an si cateva luni…mare pacat… cuvintele lui sunt radacini , trunchi , coroane , frunze si flori unice … pacat…