In urma cu zece ani, in a treia saptamana din octombrie ma aflam in Elvetia si Romania. Prietenul si colegul meu de serviciu, Cristian, ma instiinteaza ca a ars casa in care locuiam, in Boca Raton, Florida. Am primit vestea ca pe o taietura adanca a carei durere nu o simti imediat.
Mi-am continuat concediul nevoind sa-mi ingrijorez parintii.
Intors in Florida, m-am indreptat la locul incercuit de o panglica galbena.
Nu mai era nimic de salvat. Carti, acte, haine, mobilierul erau carbune, cenusa. Nu vorbesc de cele cateva zeci de mii de dolari pierduti, ci de manuscrise, de fotografii, casete video – valori irecurabile.
Devenisem un om fara amintiri, fara trecut, un homeless. Culmea situatiei culmineaza cu faptul ca geamantanul cu care venisem din Europa s-a ratacit.
Nu uit nici pana astazi cuvintele de imbarbatare ale lui Cristian:
– Lasa ca mergem la mine, dormi la noi. N-ai tu grija !
Ramasesem cu bagajul de mana si sticla de rachiu adusa din Transilvania.
Am reinceput serviciul, am inchiriat o camera modesta, intr-un trailer park, un cartier marginas cu case mobile.
Cristian era singurul roman apropiat ce mi-a intins mana.
Si astazi, dupa un deceniu de la acel incendiu, cicatricea doare, amintirile cuibarite in casa arsa nu mai au forma, culoare, se departeaza ca niste stoluri de pasari in amurg.
Nu ma plang si mi se intampla rar sa vorbesc de aceasta durere.
Cat de mult poate face un om aruncat de la o zi la alta in strada ? Am realizat putin din proiectele incepute. Si astazi multi dintre apropiatii mei ma acuza ca ma pierd in cuvinte.
Inteleg inca o data lovitura de gratie data celui cazut, regasirea cu mine insumi in incercarea lui Sisif, in a urca din nou.
(Va urma)
asteptam cu nerabdare…continuarea… presimt ca va fi un serial super..