La cafeneaua cu tablouri vechi pe pereţi,
Nu prea curată, nu prea luminată,
În intersecţia bulevardului Sunset cu Barington,
Ne cunoaştem toţi între noi;
Unii ne ştim de copii.
În ultimii ani au apărut străinii;
Emigranţi de peste tot; e un mic Babilon.
Oamenii se înţeleg într-o engleză colorată.
În colţ două românce vorbesc în şoaptă.
Îşi ţin palma la gură.
„Uite-l pe tipul de lângă balcon.
Nu te gândi că acum e bătrân; are situaţie bună.
A fost ştab mare la Securitate.
Nu ştiu de ce, e mereu trist.
Stă ore întregi lângă un corn şi o cafea cu lapte .
La zece plăteşte şi pleacă; nu priveşte în urmă.
Se zvoneşte la biserică, prin comunitate,
Ca l-au abandonat copiii; nu-l mai caută la telefon,
Iar Statul i-a redus pensia la jumătate.
„Ce spui soro?
Vezi, Dumnezeu nu uită; le numără şi le întoarce!”