Există
Atâta confuzie de dragoste
În jurul nostru,
Încât, deseori,
Nu mai ştim cine pe cine iubeşte.
Ne încurcăm
Şi, vrând zadarnic să ne limpezim sentimentele,
Devenim alţii.

Există
Atâta confuzie de dragoste
În noi,
Încât, mergând pe stradă,
Nu recunoaştem dragostea
Şi trecem grăbiţi pe lângă ea,
Uitând să-i spunem: bună dimineaţa!

Există
Atâta confuzie de dragoste în spaţiu,
Încât, zăpăciţi,
Vrem să simplificăm totul

Şi constituim în pripă
Triunghiuri, cercuri, prisme
Şi alte figuri de dragoste geometrică.

Există
Atâta confuzie de dragoste în timp,
Încât, nedescurcându-ne,
Ne repartizăm iubirile pe vârste,
Aniversări, ceasuri de aşteptare
Şi amintiri.

De atâta haos,
Fără să fim întrebaţi,
S-a hotărât definirea dragostei;
Ni s-au împărţit buletine de identitate…
Şi acum,
Întinzându-ne semnalmentele,
Încercăm să desluşim dragostea,
Strigând-o pe nume.

Din când în când,
Ne schimbăm locul,
Sufletul,
Timpul,
Cartea de geometrie,
Deseori chiar numele dragostei…
Şi devenim astfel
Complici ai pâclei de dragoste.

Poate că, de fapt,
Ne place confuzia de dragoste…
Ne aruncăm în ceaţă,
Ne rătăcim prin haos de iubiri…
Şi poate, de aceea,
În mijlocul confuziei de dragoste
Rămânem întotdeauna
Singuri.