Tineretea este o varsta a sentintelor fara prea multa judecata. Varsta a treia tinde sa apartina rechizitoriilor fara sentinte, acestea din urma fiind lasate in seama a ceea ce-si inchipuie fiecare ca este Dumnezeu.
Pe la mijlocul traditional al vietii, deci oarecum in raport cu durata medie de viata asa cum ne-o imaginam doar probabilistic corect, ne dam seama insa ca orice am incerca sa facem, tot pierdem ceva. Orice cale am fi ales, tot ne-a lipsit ceva. Si este cat se poate de adevarat, logic si de bun simt. Daca realizam insa ca in aceasta ipostaza se afla coplesitoarea majoritate a semenilor nostri, parca mai e cat de cat o consolare.
Si totusi sunt unii dintre ei carora nu le lipseste nimic, nu le-a lipsit si nu le va lipsi niciodata. Intrebati daca li s-ar da sansa sa reia totul de la inceput daca ar lua aceleasi decizii, ei vor raspunde afirmativ. Singura explicatie pe care am gasit-o acestei stari de fapt este ca respectiva categorie este orbita de ceva. Mergand mai departe, am descoperit ca acel particular lucru care ii orbeste este dragostea de propriul destin, de ceea ce fac, de contextul in care traiesc. Absenta lipsei a ceva din viata nu este data de diversitatea, altfel nelimitata, a optiunilor de a faptui si de a gandi in toate directiile, de a avea bunuri nelimitate ori de a naviga in situatii absolut favorabile. Absenta lipsei vine din preaplinul cu altceva. Iar acest preaplin are puterea de a depasi orice, inclusiv instinctul de conservare, atunci cand el se manifesta sub forma dragostei.
Cu alte cuvinte, una dintre formulele magice ale fericirii este de a face ceea ce-ti place, nu ceea ce ti se spune ca este bine ori ceea ce, prin maini nevazute, societatea iti impune sa realizezi.
Ca traitor matur al anilor de inainte si de dupa 1989, am putut constata o modificare psihologica radicala pe care schimbarea de regim a adus-o tinerei generatii. O modificare pentru care tinerii nu erau si nu sunt inca pregatiti, pentru ca nici unul dintre politicienii, liderii de opinie, guralivii televizati de tot felul, nu le spune adevarul. Pe scurt, dintr-o lume sumbra, guvernata de o presa cenzurata si limitata la extrem, de o educatie proletcultista, promotoare de istorie falsa, dintr-o lume de restrictii si de autocenzura, s-a facut brusc saltul la o lume de oportunitati. Iar tinerii s-au napustit la aceste oportunitati incercandu-le cu toate cate le-au stat in putinta, imbaindu-se in binefacerile democratiei, libertatii si libertinajului, cu o apriga dorinta de a se molipsi de occidentalismul atat de frumos ambalat in Coca Cola, Ecstasy, Johnnie Walker, Ferrari, Dallas si Victoria Secret.
Nimic de zis, o astfel de reactie era necesara si utila. Dupa ani si ani de post inutil, meritau incercate toate cele pentru care s-a tanjit atatea generatii. Lumea de dincolo de Cortina de Fier a aparut unor popoare intregi nerabdatoare sa guste din fructele “lumii civilizate” ca o mireasa cu un pahar de sampanie in mana: vesela si permisiva, atat de permisiva incat multi s-au si grabit sa-si strecoare mainile prin decolteul rochiei albe.
Insa n-a venit inca nimeni sa spuna generatiei tinere din Romania (si iata, in curand se fac 20 de ani) ca valorile pe care societatea capitalista isi intemeiaza succesul nu sunt cele enumerate mai sus ci stiintele economice, matematica, cercetarea fundamentala, voluntariatul social, meseriile bine stapanite, egalitatea in fata legii si mai ales aplicarea acesteia. N-a venit inca nimeni sa le spuna tinerilor ca dragostea pentru propriul lor destin individual manifestata prin insusirea valorilor reale pe baza carora isi pot construi un viitor este de fapt cea care va face sa nu le lipseasca (sau, cel mai adesea, sa nu le fie de fapt necesara) nici o oportunitate dupa care astazi tanjesc.
Desigur, cei mai inteligenti cunosc aceste lucruri. Cati dintre ei lucreaza azi pentru angajatori romani? Cati dintre ei sunt azi sub papucul unei foste surazatoare mirese, metamorfozata intr-o dura femeie de afaceri?
