Ziare vestice de mare tiraj sau Kommersant-ul Gazpromului din Rusia au acordat saptamana trecuta spatii ample intentiei lui Vladimir Putin de a se inscrie in cursa parlamentara din 2 decembrie cu scopul de a-si conserva pozitia de lider absolut al statului rus. Potrivit comentatorilor, presedintele Putin ar urma sa fie ales initial presedinte al Dumei, apoi prim ministru al Rusiei, iar presedintia ar urma sa devina o institutie decorativa a statului rus. Cam asta au urmarit, de fapt, si pucistii lui Tariceanu si Iliescu cu ocazia actiunii de suspendare a presedintelui din aprilie-mai 2007.

Metoda probabila pe care o va utiliza este identica pana la similaritate cu tehnicile folosite de Ion Iliescu la noi. In editorialul meu “Cacealmaua” am descris in amanunt felul in care puterea politica de care dispune Ion Iliescu in Romania urma sa se mute, odata cu posesorul acesteia, de la Cotroceni la Parlament. Doua chestiuni trebuiau rezolvate. In primul rand, la Cotroceni trebuia sa se afle un presedinte fara puteri constitutionale reale, un fel de yes-man al lui Ion Iliescu, fie ca se numea Vacaroiu sau altcumva. In al doilea rand, constitutia trebuia modificata in asa fel incat din punct de vedere formal puterea executiva sa revina in totalitate guvernului, controlat la sange de parlament, adica de Ion Iliescu si expertul sau in sforarii politice kaghebiste, Viorel Hrebenciuc.

Planurile succesorale ale lui Vladimir Putin ilustreaza clar faptul ca Rusia are un control insemnat asupra politicii interne romanesti, tehnicile celor doi lideri politici – amandoi moscoviti, bineinteles – si obiectivele lor fiind aceleasi. Iata deci ca Romania a fost folosita ca tara de test pentru ambitiile succesorale ale liderului de la Kremlin. Cu toate acestea, Romania este din 2003 membru al NATO, iar din 2007 membru al UE. In aceasta dubla calitate, este totusi de neinteles cum a fost posibil ca asemenea inginerii kaghebiste sa fie initiate sau tolerate in continuare la noi, desi inteleg ca au existat asemenea planuri succesorale in interiorul PSD, prin 2000 sau 2001. Cu acea ocazie, se preconiza ca la sfarsitul mandatului de presedinte al lui Ion Iliescu, adica in 2004, Nastase sa devina presedinte, iar al nostru Ilici – premier. Devenit intre timp senator, s-a incercat mutarea puterii efective in statul roman la parlament, pentru ca Tariceanu nu este decat un executant fidel, nicidecum liderul unui partid cu adevarat liberal. Altfel spus – omul de paie de care moscovitul nostru avea nevoie pentru a-si transfera puterea de la Cotroceni la parlament.

Mie nu-mi pasa, fireste, daca rusii vor sa isi pastreze liderul in calitate de prim-ministru si vor sa il eternizeze la putere, este treaba lor. In cazul Romaniei, insa, imixtiunea lor brutala in afacerile noastre interne si sustinerea directa si indirecta pe care o acorda factiunii moscovite a lui Iliescu din PSD sunt total neavenite, ele afectand grav functionarea sistemului politic romanesc, asa cum se pare ca o fac si in Ucraina si in alte cateva tari post-sovietice. Se pare ca disperarea rusilor este atat de mare, incat ei sunt dispusi sa plateasca peste 2 miliarde de dolari pentru firma lui Patriciu, via Kazahstan, numai ca sa ofere PNL-ului si lui Iliescu resursele financiare necesare pentru a-si infrange opozitia si, implicit, aliatii politici si militari ai Romaniei. Acesta este sensul profund al incercarii lui Tariceanu de a sabota participarea Romaniei la eforturile militare din Irak, sau amanarea alegerilor europarlamentare. Sa nu ne imbatam cu apa rece, deci.

Nesansa lui Putin si a aliatilor sai din Romania este ca Uniunea Europeana are acum un aliat militar extrem de puternic peste ocean si o organizatie militara (NATO) care sa ii garanteze frontierele si stabilitatea politica interna. Aparate de “generalii Pacific si Atlantic”, Statele Unite au fost si sunt in masura sa respinga orice atac indreptat impotriva Uniunii Europene, fapt fara precedent inainte inainte de 1945, cand orice putere euroasiatica isi putea aduce armatele devastatoare pana sub zidurile Vienei sau portile Parisului.

Ceva ii lipsea totusi Uniunii Europene, ca oricarei federatii care doreste sa-si intareasca coeziunea interna: o provocare externa puternica – precum Rusia astazi. Multumita acestei provocari, Uniunea Europeana a decis sa isi diversifice sursele de aprovizionare cu energie. Santajul energetic a contribuit si la intensificarea cercetarilor vizand reducerea consumului de petrol si gaze, precum si identificarea de noi surse de energie. Este foarte posibil, deasemenea, ca rezistenta la amplasarea scutului anti-racheta sa se evaporeze, atat in Cehia cat si in Polonia. In fine, visul unei Europe “de la Paris la Urali” zace ingropat la Colombey-les-Deux-Eglises, adica alaturi de initiatorul sau mult prea optimist, generalul de Gaulle.

Multumim de ajutor, domnule Putin, si fiti fara grija, marginalizarea lui Iliescu si a acolitilor sai din PSD sau din alte partide este in plina desfasurare. Numai de l-ar tine curelele pe domnul Geoana pana la sfarsit…