Din punct de vedere sociologic, Romania se afla intr- panta descendenta de cativa ani buni. Premisele declansarii unei crize la nivel social sunt formate. Urmeaza declinul propriu-zis. Situatia Romaniei nu e deloc pe “roze”. O scurta trecere in revista a ultimelor evenimente demonstreaza atat incapacitatea oficialitatilor de gestionare a situatiilor de criza, cat si neputinta de care dau dovada in construirea “noii” Romanii. Constructia caselor afectate de inundatii merge de la incet la foarte incet. Chiar si presedintele Basescu a recunoscut zilele acestea, in timp ce se afla in vizita prin zonele sinistrate, ca se face fata cu greu situatiei actuale. Casele inceteaza sa apara. E un sir intreg de greseli ce va duce, in cele din urma, la declinul unei societati si asa destul de putrede. Pana la iarna sa speram ca vor fi ridicate macar cateva din casele afectate de inundatii.
Dintr-un recent sondaj de opinie rezultata ca romanii nu mai cred in ideea de “fata mare” inainte de maritis. Ar fi si ciudat sa mai credem in valori morale, din moment ce noi nu le mai propagam. Principala componenta a societatii, Omul, e supus unor situatii-limita din care va iesi vatamat, orice ar alege. Nu exista o piata a muncii reala, ci una guvernata de nepotisme. Pentru un tanar, proaspat iesit de pe bancile facultatii, viitorul pare cel putin sumbru. Majoritatea firmelor au ca sablon ideea de experienta. Cei care nu au experienta nu sunt luati in considerare. Nu conteaza capacitatile tanarului, ci conteaza ca nu are experienta. Oare cum se dobandeste aceasta asa-zisa experienta, daca firmele isi inchid usile?
Am efectuat zilele acestea un experiment, izvorat din nevoia de bani. Am fost zilier la o ferma care se ocupa de cresterea si comercializarea de cereale si legume. Primul obstacol de care m-am lovit a fost insasi mentalitatea oamenilor. Fiecare se credea un mic sef. De la paznic pana la administrator, toti dau ordine. Noroc cu zilierii sa le execute. Lucrul care m-a lasat fara grai a fost faptul ca in incinta fermei nu exista nici o sursa de apa. Asa ca a trebuit sa asteptam sa vina “seful” sa primim si noi o gura de apa, dupa ce am incarcat cu saci de cartofi (manual) un TIR. Daca nu aveam putin mai mult tupeu, ramaneam insetati toata ziua. A trebuit sa ma duc de fiecare data sa mai cer cate o sticla de apa. Nu mai vorbesc de drepturile omului, nici macar de ideea de minima decenta. Acestea sunt aforisme folosite gresit. M-am considerat norocos. Am posibilitatea de a alege. Am ales ca dupa trei zile de “chin” sa imi dau demisia. Dar exista si cazuri mai putin fericite. Am avut un coleg in varsta de 46 de ani. Muncea cot la cot cu mine. Altceva nu stia sa faca. Avea acasa doi copii care trebuiau intretinuti. Si nu avea alta posibilitate de a isi castiga traiul. Era nevoit sa plece capul si sa munceasca in continuare. Abia atunci am inteles ce inseamna sa poti “alege”. El va trebui sa faca acelasi lucru pana…nici el nu stie pana cand. Am luat parte si la o mica frauda. Cartofii pe care ii incarcam in TIR erau de doua feluri: cei de jos erau stricati, iar cei de deasupra erau ca noi. Cand l-am intrebat pe domnul inginer (observati apelativul folosit) de ce se incarca astfel, mi-a inchis gura cu un raspuns sec: “Nu e treaba voastra. Voi sunteti platiti sa munciti, nu sa ganditi”. Eram platiti cu 250.000 de lei vechi/zi. Nu e mult, dar e mai bine decat nimic. Se incalca toate legile posibile. In caz de canicula, legea prevede cel putin doua ore de repaos. La orele cele mai calde, noi munceam cu spor. Eu am depus armele dupa cateva zile. Norocul meu ca mai stiu sa fac si altceva si deocamdata nu sunt nevoit sa ma intretin decat pe mine. Ma sperie ideea de a avea o familie. Poate asta ar putea reprezenta un raspuns la intrebarea “de ce pleaca tinerii?”. De bine ce le e in tara.
Mi-am continuat apoi periplul prin lumea “celor mari” si am revenit la ferma in calitate de jurnalist, pentru a pune cateva intrebari mai mult sau mai putin incomode. Am fost primit cu raceala si alungat fara nici o jena. Nu mai faceam parte din colectivul de munca al fermei.
Marx avea ideea lui despre o societate care sa se foloseasca de oameni in folosul oamenilor. Cred ca se rasuceste in mormant. Societatea in care traim, fara sa fi ales noi acest lucru, nu ne ofera mai nimic. Doar locuri de munca prost platite, sefi scosi pe banda si un viitor pe cat de trist pe atat de negru.
Ca o incheiere, daca tragem linie,observam ca societatea romaneasca nu promite vreo revenire in viitorul apropiat. Inundatiile sunt cireasa de pe tort. Nu suntem capabili sa facem fata unor astfel de situatii. Un prim pas in rezolvarea situatiei ar fi sa acceptam acest lucru. In al doilea rand, ar trebui sa profitam de apropiatul moment al aderarii la UE, pentru a incerca sa remediem macar unele din problemele Romaniei de azi. Ma tem ca odata ce se vor deschide portile Occidentului, vor mai ramane in tara doar cativa tineri, rataciti pe strazile tranzitiei. Si nu va dura mult sa iasa si ei din labirint si sa plece. Vom avea atunci o Romanie fascinanta. Dar pustie.
