„Minoritarii Mintii” ( VI )

Teoria dublului cod genetic între erezie şi aporie

Teoria dublului cod genetic, potrivit căreia majoritatea populaţiei are un cod genetic (presupus defect) iar ”creatorii de biblioteci” au alt cod genetic (presupus performant), afirmă de fapt existenţa a două tipuri de om: omul de rând şi omul de elită. Ori, conform învăţăturii creştin-ortodoxe, omul este creat ca persoană după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. „Facerea”, I cu 1, ne spune „Şi a zis Dumnezeu să facem om după chipul şi asemănarea noastră (…) şi l-a făcut Dumnezeu pe om bărbat şi femeie…”. Aşadar: ortodoxia susţine crearea unui singur tip de om; orice fiinţă umană aflată sub soare, fie că este bărbat, fie că este femeie – chiar şi în varianta facerii femeii din coasta bărbatului care a iscat iarăşi dispute –, ea este creată după chipul şi asemănarea Domnului.

Acum: în varianta creării a două tipuri de oameni (variantă acceptată de un intelectual care se declară ortodox), se nasc întrebări de genul: care dintre cele două tipuri de om este creat de Dumnezeu, omul de rând sau omul de elită? Dacă Dumnezeu a creat tipul omului de elită – cine l-a creat atunci pe omul de rând?

Deja suntem în afara credinţei creştine. Dar să perseverăm în adâncirea consecinţelor unei atare teorii: ni s-ar putea răspunde că Dumnezeu, omnipotent fiind, a creat ambele tipuri de oameni…simultan.. Nici aşa nu devenim mai religioşi (şi nu ieşim nici din timp nici din aporia existenţei a două” naturi”divine, una Bună şi alta nu), pentru că, o astfel de teză ar contraveni învăţăturii Evangheliei după care Dumnezeu a creat omul bun în esenţa sa şi liber. Libertatea acordată nouă de Dumnezeu, este de fapt miezul iubirii sale pentru noi. Ori, în eventualitatea în care am accepta că Dumnezeu a creat cele două tipuri de oameni, ar trebui să acceptăm şi ideea că, Dumnezeu ne-a condamnat la nelibertate; la nelibertatea gândului, a voinţei, a faptelor noastre. Căci, oricât ne-am strădui, nu ne-am putea depăşi condiţia de om de rând, nici…lipsa de discernământ şi orice am face nu am putea avea… „alte instincte”, aşa cum spune H.R.Patapievici că are „creatorul de biblioteci”.

Teoria dublului codul genetic ar mai implica şi ideea că Dumnezeu ne-a manipulat în mod iremediabil pe cale genetică de vreme ce ne este hotărâtă calitatea faptelor (implicit a votului!) Dar, nimic nu poate fi mai străin lui Dumnezeu ca acţiunea de manipulare; manipularea este un fenomen specific omului “căzut”; doar el, omul căzut al lumii noastre telurice are (în van) nesăbuitul orgoliu de a-şi impune voinţa asupra semenilor săi. Dumnezeu nu are orgolii..

În plus, teoria dublului cod genetic, a celor două tipuri de om, acceptată concomitent cu dogma creării omului ca persoană, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, duce la o adevărată erezie…Dacă ne gândim că, pentru a crea şi al doilea tip de om, Dumnezeu a acţionat asupra sa, dedublându-se şi deformându-se (calitativ vorbind), în acelaşi timp! Respectiv, Dumnezeu, atemporal fiind, a “intrat” în timp, în momentul To a creat “omul elită”, iar în momentul T1 s-a dedublat încărcându-se negativ (prin deformare calitativă), pentru a “face” şi omul specific maselor, omul obişnuit. Ceea ce este, repet, nu doar un nonsens, ci şi o erezie. Iată deci, din punctul de vedere al ortodoxiei – şi a creştinismului în general -, teoria dublului cod genetic, năruită.

În ceea ce priveşte învăţătura iubirii, transmisă nouă de Isus, H.R.Patapievici, riscă iarăşi. Voi reproduce aici, cuvintele sale de la recenta conferinţă pe care a ţinut-o la Constanţa: ”Să riscăm pentru gloria Sfintei Treimi şi pentru mântuirea noastră. Să riscăm să nu îi iubim pe eretici, păgâni şi atei“. Personal, nu cred că atunci când ne-a dăruit învăţătura iubirii de aproape, Isus a limitat-o în vreun fel. Cred însă că, în cazul acceptării teoriei dublului cod genetic, credinţa în valorile ortodoxiei devine o paradă care are loc în pronaosul unei “biserci “ a cărei catapeteasmă şi sfinte daruri sunt distruse…

Stiinţa, dar al Domnului…

Ştiinţa ne spune clar: există un singur cod genetic pentru toţi oamenii; la toţi semenii noştri, există fix 46 de cromozomi. Diferenţele individuale însă există şi nu pot fi negate. Ele vin din succesiunea genelor, care depinde de mediu, ereditate, starea de normalitate (sănătate sau boală).
Inteligenţa, de care se face atâta caz când este vorba de elită, este poligenică şi prezentă la toţi oamenii, fiind ”înscrisă” în codul genetic. Diferenţele individuale provin din acţiunea condiţiilor de mediu, a educaţiei (prin familie, şcoală, societate), a accesului la resurse, a opţiunilor individuale şi aici foarte importantă este autoeducaţia, aşa cum este ea descrisă de însăşi H.R.Patapievici în ”Zbor în bătaia săgeţii”, de unde reiese că s-a autoeducat orientându-se să atingă parametrii intelectuali şi valorici impuşi de Calea de acces într-un grup de prestigiu.

Practic din punctul de vedere al ştiinţei nu cred că este nelalocul ei paralela dintre genele inteligenţei şi oncogene (genele care produc cancerul): şi unele şi altele sunt prezente la toţi oamenii, fiind prezente în codul genetic, dar, datorită condiţiilor de mediu, eredităţii (oncogenele), la care se adaugă educaţia şi accesul la resurse (genele inteligenţei), devin sau nu active în diferite grade generând diferenţe individuale.
În acest punct, se pare că ştiinţa nu face decât să confirme teoria liberului arbitru, dezvoltată de teologii creştini încă din timpul lui Thoma din Aquino: Dumnezeu l-a creat pe om, dar l-a dăruit cu libertatea de a alege, de a opta, astfel că am putea spune şi pe linia lui Pico della Mirandola, că Dumnezeu a dăruit omul cu capacitatea de a-şi crea propriul fel de a fi , drumul Binelui sau al Absenţei sale….

În ”Sclavii fericiţi”, O. Hurduzeu reproduce un citat din Marcel Gauchet , pe care îl reia şi C.M.Spiridon în articolul său deja citat . Îl voi relua şi eu: ” Creştinismul reprezintă singura religie monoteistă complet comparabilă cu esenţa libertăţii”.
d. Patriotismul…Într-o ţară în care ne este răpită speranţa nu doar de corupţie, birocraţie, restricţii materiale, ci şi de către vârfurile intelectualităţii, care-şi permit, doar pentru că au avut acces neângrădit la informaţie, să creadă că au alt cod genetic decât marea noastră majoritate şi să ne mai vămuiască şi ele ce ne-a mai rămas de vămuit – dreptul de fiinţă gânditoare-, aproape că nu te mai miri de ce a devenit atât de rar patriotiosmul autentic, acela despre care chiar A.Pleşu spunea că, citez “nu se lasă dislocat”. Şi-mi vine în minte un articol al lui Robert Turcescu despre floarea elevilor noştri, întorşi cu glorie de la olimpiadele organizate în diferite colţuri ale acestei lumi. Întorşi doar pentru a pleca.

În faţa lor, „le judecau destinul”, Cornel Nistorescu, A Pleşu şi H.R.Patapievici. „ Nistorescu nu e de acord, Plesu calmează spiritele, Patapievici tace”, ne spune R.Turcescu. Nici unul dintre elevi însă, n-a renunţat la gândul de a pleca.