De ani de zile, în ultima seară de februarie, aştept cu emoţie mărţişoarele, aşa cum îşi aşteptau tinerele de odinioară cavalerii, la primul bal. După un ritual stabilit de-a lungul anilor, scot caseta în care păstrez mărţişoarele cele mai dragi încercând să alcătuiesc un top.

Ordinea se schimbă de la an la an, ca într-un cadril guvernat de capriciile sufletului meu. Rânduiesc leul de jad, lângă căprioara de argint cu mărgică de turcoaz, peştişorul emailat, lângă coşuleţul din argint aurit. Acesta din urmă l-am primit în anul logodnei noastre, dar ţin minte exact şi primul mărţişor primit în anul întâi de facultate, de la cel care avea să-mi fie bărbat. Un lănţişor de argint aurit pe care erau prinse: o potcoavă, un trifoi cu patru foi şi o inimioară.

Mărţişorul acela purtător de noroc s-a pierdut în primele zile însă, după cum avea să se dovedească, norocul se desprinsese de el. Mărţişoare din sticlă, piele, ceramică, pene, sârmă şi aţă; flori, hornari, puişori, steluţe şi multe, multe inimioare. Care să fi fost cel mai frumos mărţişor din toţi aceşti ani, de când suntem împreună ? Cu siguranţă unul dintre cele confecţionate de Adi.

Inimioara de sidef (decupată dintr-un nasture) încrustată cu numele meu din argint ? Medalionul dublu purtând în interior fotografia fiului nostru? Iniţialele noastre îngemănate? Am primit şi mărţişoare vesele (în anii cei mai sumbri) şi chiar unul cu totul inedit: interiorul unui ceas electronic – un bănuţ de sticlă pe care traseele circuitelor semănau cu nişte hieroglife. Fiecare mărţişor era însoţit de un răvaş cu câteva cuvinte de drag. A sosit ultima seară de februarie şi s-au deschis, iarăşi, uşile sălii de bal a Primăverii. Îi trec pragul cu emoţia nealterată a tinerei de odinioară (care sălăşluieşte în mine) şi-mi aştept cavalerul. Ştiu că astăzi voi primi cel mai frumos mărţişor.