În mijitul zorilor, cu primul cînt al cocoşilor, am părăsit satul. Încărcat ca un catîr am urmat trackul urcînd voiniceşte versantul golaş. Cînd Soarele s-a ridicat de vreo două suliţe, am poposit între jenuperii ce acompaniau pietrele golaşe apărate de intemperii, de muşchi şi licheni. Mi-am împrospătat forţele cu un ou frecat într-un boţ de unt, preparat de bătrînii montanyarzi încă din ajun, apoi m-am “răcorit” cu un ceai încă fierbinte din termos, şi asta tot după sfatul lor. La amiază am ajuns pe platoul din vîrf, întîmpinat fiind de o ceaţă groasă. Instincul m-a făcut să mă opresc lîngă o stîncă, desfăşurînd în juru-mi triunghiul de cort, ca santinelele. O burniţă rece a umplut totul de promoroacă, curăţind cerul. Refăcut de acest popas neaşteptat, am hotărît să cobor pe primul track ce-mi va ieşi în cale, ajungînd într-o căldare.
Clima s-a schimbat, izvoare zglobii înviorînd codrul. Coboram printre ferigi, răcorindu-mă şi împrospătîndu-mă cu fructe de pădure, în drum adunînd ciuperci. Spre seară poposind într-un crîng la marginea apei, am desenat un gard imaginar delimitîndu-mi teritoriul de înoptat, am mai uşurat calabalîcul de merinde şi am căzut în somnul călătorului singuratec. M-a trezit o cucuvea în razele Lunii ce se strecurau printre cetini în noaptea înstelată; admirînd luna prin voalul diafan al unui nour jucăuş am readormit. Dimineaţa m-a trezit zgomotul discret al unui cerb ce venise să-şi unduiască coarnele în apa de cristal. Am coborît un track ajungînd pe un brîu golaş, locul transformîndu-se într-un peisaj lunar. Toată ziua am străbătut peisajul lui Sfarmă Piatră, făcînd mici popasuri, urmîndu-mi drumul debusolat după intuiţie. Seara, m-a prins într-o îngrăditură de stînci. M-am întremat cu o fiertură de ciupecri garnisită cu ierburi de pădure.
Prima suliţă a Astrului Zilei m-a anunţat că e timpul să-mi continui vacanţa. Un drumeag a răsărit printre pietre, ducîndu-mă într-o lume nisipoasă, un nisip negru zgrunţuros scrîşnind sub bocanci m-a condus la un nisip fin de culoarea Saharei. Înaintea amiazei, în Soarele deja dogoritor, am poposit pe versantul unei dune, întinzîndu-mi triunghiul de santinelă. Cu sorbituri rare m-am răcorit cu ceai înfiebîntat de dogoritul deşertic. Seara la lumina Lunii, pe un cer înstelat am continuat aventura, ghidîndu-mă astrologic. Ziua frînt de drumul nocturn am căzut într-un somn greu. Un cînt necunoscut m-a trezit într-o oază de palmieri la malul unui lac. Marginea lacului presărat cu nuferi era înmiresmat de ficuşi în floare. Am desfăşurat rogojina delimitîndu-mi locul după obiceiul oriental, apoi m-am zbeguit în lacul de nuferi, lăsîndu-mă în uitarea timpului; îmbrăcat în galabie am dat o raită prin oază culegînd curmale şi smochine. Meditaţia m-a prins în lumina Lunii şi a stelelor căzătoare. Încheind cu libaţiuni în onoarea celor ce mi-au îndrumat paşii şi mi-au păzit trupul întărindu-mi sufletul am purces în luna lui Cuptor, rămînînd în oază.