Trebuie să încep prin a recunoaște că m-am înșelat: am pronosticat victoria Partidului Comuniștilor (PCRM) în alegerile parlamentare, dar nu am prevăzut amploarea ei. Estimam la 53 din 101 numărul de mandate ce le va obține partidul condus de președintele Vladimir Voronin, iar numărul real este probabil de 61 – exact majoritatea necesară în parlament alegerii noului președinte.

Procentual, PCRM a obținut practic același scor ca în 2001 și a întors la alegerile din 2009 tendința de declin manifestată de atunci și care a culminat cu scorul catastrofal – 34% – la alegerile locale de acum doi ani.

Care e explicația acestei sfidări a uzurii la guvernare de către PCRM? În primul rând s-a dovedit că președintele Voronin a învățat rapid lecția înfrângerii de acum doi ani și a trecut instantaneu la dezbinarea opoziției, fărămițată oricum în șase sau șapte partide.

Spectacolul jalnic de la Consiliul Municipal Chișinău, unde opoziția avea majoritatea a constituit un prilej excelent pentru liderul PCRM de a avertiza electoratul ce s-ar întâmpla la nivel național în cazul repetării la parlamentarele din 2009 a victoriei opoziției de la localele din 2007.

Apoi, administrația condusă de PCRM a știut să capitalizeze creșterea economică din ultimii patru ani, generată de banii trimiși acasă de moldovenii care lucrează în străinătate și de influxul masiv de investiții străine.

Voronin a restabilit echilibrul între aparenta dorință de orientare către Uniunea Europeană și influența zdrobitoare a Rusiei în regiune, pe fondul îndepărtării perspectivei reintegrării regiunii nistrene în Republica Moldova.

Apoi, promovarea unor oameni fără rădăcini în PCRM cum sunt președintele Parlamentului, Marian Lupu, și premierul Zinaida Grecianîi (care l-a înlocuit pe ineptul Vasile Tarlev) a dat o imagine nouă partidului în ultimii doi ani. Rămâne de văzut care dintre cei doi va ocupa postul de președinte și care cel de premier, fiind de așteptat ca Voronin, împiedicat de Constituție să candideze pentru al treilea mandat, să fie ales președinte al Parlamentului.

Obținând al treilea mandat consecutiv cu majoritate absolută, caz unic în fostele țări comuniste din Europa, și extreme de rar în ultimii 20 de ani în Europa în general (o excepție e Partidul Laburist Britanic sub conducerea lui Tony Blair), PCRM riscă să devină și mai arogant și autoritar la guvernare, cum l-au caracterizat adversarii politici.

Este timpul ca Vladimir Voronin, care a dovedit încă o dată că nu are rival pe scena politică din Republica Moldova, să reformeze PCRM, așa cum declarase într-un interviu la BBC în ziua alegerilor în 2005, transformându-l într-un partid socialist de tip european.

Liderul PCRM ar trebui să dea dovadă de înțelepciune și generozitate în victorie, evitând orice triumfalism și răfuieli cu opoziția, și să treacă la rectificarea abuzurilor semnalate de organizațiile internaționale, mai ales cu privire la corupție și încălcarea libertății de exprimare.

Dezastrul opoziției

Cât privește opoziția, ea a regresat atât în raport cu 2007, cât și cu precedentul scrutin parlamentar din 2005.

Cele trei partide care au intrat în parlament – Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) și Alianța Moldova Noastră (AMN), care pretind că îmbrățișează doctrina liberală, trebuie să fuzioneze de urgență, de preferat sub conducerea primarului Chișinăului, Dorin Chirtoacă, secondat de liderul PLDM, Vladimir Filat, care ar trebui să abandoneze aerele de primadonă, deoarece pe lângă un Vladimir Voronin este un pigmeu politic.

Actualul președinte al PL, unchiul lui Chirtoacă, Mihai Ghimpu, ar trebui să părăsească avanscena politicii moldovenești unde este complet irelevant, la fel ca și liderul AMN, Serafim Urecheanu.

La fel de discreditați, liderul Partidului Popular Creștin Democrat, Iurie Roșca, liderul Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiș, liderul Partidului Democrat, Dumitru Diacov și liderul Uniunii Centriste, Vasile Tarlev, trebuie să facă și ei singurul lucru onorabil care le-a mai rămas și să se retragă din funcție.

Rezultatul alegerilor constituie o lecție și pentru clasa politică și liderii de opinie din România, care de regulă, în majoritatea lor, nu înțeleg mai nimic din ce se petrece în Republica Moldova (sau nu-i interesează).

Cred că e momentul ca opinia publică, mai ales cea a “elitelor” de la vest de Prut să înțeleagă că au de a face în persoana lui Vladimir Voronin cu un lider legitim și abil și să nu-l mai desconsidere în fel și chip.

De asemenea, cred că a venit momentul să se înțeleagă în România că populația din Republica Moldova nu e interesată în majoritatea ei de o unire cu “frații de peste Prut”. Cei mai mulți doresc integrarea europeană, iar în lipsa ei un pașaport românesc ca să poată călători, nu din dragoste față de România, dar reunificarea nu e în mintea celor mai mulți o prioritate.

Electoratul a validat încă o dată, în lipsa unei alternative credibile Partidul Comuniștilor, și asta i se datorează aproape în exclusivitate lui Vladimir Voronin. Status-quo a triumfat din nou în Republica Moldova.