O buna prietena mi-a facut deunazi o marturisire care m-a pus pe ganduri. Mi-a spus ca de cand citeste carti despre lideri, se simte tot mai instrainata de compania pentru care lucreaza. Cu cat citeste mai mult, cu atat este mai dezamagita. “Nu vad in jurul meu calitatile descrise in carti,” imi spunea cu suparare. Cuvintele ei mi-au dat si mai mult de gandit cand am aflat de unde-i vine dezamagirea.
Sa presupunem ca un extraterestru ar ateriza in Europa de Est si cineva i-ar pune in poala ultimul tip de iPad, incarcat cu date si grafice despre tarile din regiune. Sunt aproape sigura ca atentia i-ar fi captata de un singur nume: Polonia.
Aveam sapte ani când am aflat ca cenzura comunista statea ascunsa, ca un ravas intr-o prajitura chinezeasca. “Daca mai spui la toata lumea ca iti aduc dulciuri de la fabrica, o sa ma prinda si o sa ma inchida” imi spunea ingrijorata mama, in anii 80. Nedumerita, am intrebat-o cu o cruda candoare: “Pentru cat timp?”
