Ştiam de la pelerinajul trecut că cine vrea să trăiască o minune pe muntele Athos trebuie să se rupă de grupul de pelerini, să iasă în afara mânăstirii şi să meargă pe poteci înguste, poate chiar spre vârful Athon. Are şansa să se întâlnească cu pustnici plini de har şi chiar să îi iasă în cale sfinţi. Circulă legende pe munte că Maica Domnului se arată vie celor care rătăcesc cărarea şi îi îndrumă pe drumul cel bun nu doar spre mânăstire, ci şi spre mântuire. Aflasem demult de pustnicii nevăzuţi ai muntelui şi ştiam că părintele Iulian, duhovnicul de la Prodromu, ieşea adesea serile din schit să se întâlnească cu unii dintre ei. Mulţi călugări l-au văzut în depărtare vorbind, dar nu ca şi cum s-ar fi rugat sau ar fi vorbit cu sine, ci ca şi când cineva era lângă el – sfătuindu-l blând, cu voce aşezată. Dar lângă el nu se vedea nimeni, iar când călugării se apropiau de el discuţiile încetau rapid. Părintele Iulian este cunoscut ca unul din marii văzători în duh ai muntelui Athos, capabil să vadă în oameni durerile şi păcatele şi să dea un sfat cumpătat.
