Cei mai in

Volumul lui Carol Iancu oferă o imagine distorsionată prin minimalizare despre una dintre cele mai tensionate etape din istoria evreilor din România.

În toamna anului 2010, Editura Hasefer a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a lansat o campanie de promovare a volumului dedicat memoriei lui Alexandru Şafran. Încă din vară, am exprimat autorului unele îndoieli privind alegerea titlului şi i-am adresat rugămintea de a-l schimba. Astăzi, cartea cu formularea inadecvată a titlului se află în librării. Dacă ar fi fost numai un titlu, nu aş fi aşternut aceste rânduri. Este o simplă diversitate de opinii, iar consecinţele se vor vedea în timp. Neîmplinirile cărţii sunt însă şi altele, ele depăşind formula Şoahului neterminat.

Presa din România de azi îngăduie exprimarea de opinii divergente; în acest sens, articolul dlui Liviu Rotman despre ultima carte a profesorului Iancu este bine-venit („Un contramodel de abordare a Holocaustului“, în Observator cultural, nr. 561, din 4 februarie 2011). Nu e de mirare că dnii Rotman şi Iancu au viziuni fundamental diferite asupra istoriei evreilor români din generaţia născută în perioada interbelică.

Printr-o maiastra rasucire tema zilelor trecute dar si viitoare este PDL.

Rasturnari “spectaculoase” de situatii, azi in caruta maine in teleguta….

Azi prim ministru politic, maine unul tehnocrat….

Toate si totul se invarte in jurul banului…

Caldă vara peste noi ca un tainic fiord

tata-i plecat într-o bibliotecă din Nord

De cateva zile un zvon, semnale, surse dau ca sigure demisia prim ministrului Emil Boc. Mai marii PDL si se pare ca si Presedintele Basescu au ajuns la concluzia ca este mai profitabil pentru guvernare sa avem un prim ministru care sa nu fie si Presedintele PDL. Decuplarea celor doua functii cu alte cuvinte.In aceasta situatie Emil Boc demisioneaza si va candida numai pentru postul de presedinte al PDL.

Este cea mai proasta solutie dintre cele posibile.

Atat pentru PDL cat si pentru Romania. Mai degraba enumerarea este inversa: Romania si PDL.

În 1956 Brâncuși lasă statului francez, prin testament, atelierele sale situate în Impasse Ronsin nr.11, împreună cu tot ceea ce se va afla în interiorul lor în ziua morții sale: sculpturi, schițe, mobilier, unelte, biblioteca, colecția sa de discuri. Aceasta are loc în urma refuzului acceptării lucrărilor artistului de către guvernul României care, în 1951 îl considera pe Brâncuși un reprezentat al „formalismului burghez cosmopolit”, iar arta sa decadentă.

Membrii „Clubului Discuţiilor Interesante”, din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, România, s-au întrunit recent, într-o nouă şedinţă pentru a discuta despre tăcere. Subiectul a fost propus de către inginerul, scriitorul şi jurnalistul reşiţean Anton Georgescu, care a fost inspirat în alegerea sa de prea multele dezbateri în care toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă. De aceea Anton Georgescu a şi pledat în eseul său nu numai pentru arta tăcerii, ci şi pentru exerciţii de ascultare.
La dezbateri au fost prezenţi numai trei membri ai clubului, respectiv: poetul Iacob Roman (iniţiatorul Clubului de pe lângă Direcţia pentru Cultură Caraş-Severin), inginerul Anton Georgescu şi profesorul de matematică Ion Vida, ceea ce ne determină să remarcăm că înţelepţii nu sunt mulţi (cel puţin la Reşiţa).

Strămoşii Cristinei Popa au părăsit Armenia natală cu opt secole în urmă ( după cucerirea statului si devastarea renumitei capitale Ani, cea cu 1000 de biserici). După secole de pribegie, în 1672 s-au stabilit în Transilvania, unde au întemeiat mai multe oraşe, cel mai renumit fiin Armenopolis (Gherla de astazi). Încă din adolescenţă a fost mânată de dorinţa de a cunoaşte limba şi istoria strămoşilor ei. A beneficiat de o bursă în Armenia, prilej cu care a făcut o călătorie şi în străvechea regiune Arţah, cunoscută sub denumirea modernă de Nagorno Karabagh) care purta urmele recentului conflict armat. Peste câţiva ani s-a întors în Arţah, pentru a-şi uni destinul cu Armen şi a se dedica activităţii civice.

Ar fi trebuit probabil sa fie un fel de revansa, venita un anotimp mai tarziu, dupa intransigenta abraziva a Herthei Muller. Ar fi trebuit poate sa arate ca exista o experienta comuna a negocierii cu istoria recenta in estul european fost comunist. N-a fost asa si nu pentru ca opiniile lui Adam Michnik, invitatul de aseara al ”Conferintelor Ateneului”, seamana cu cele ale doamnei Muller (din contra chiar).

Candelabrele s-au stins dintr-odată.

Ultimele imagini de pe retină au încremenit

Ca o matrice de flori de ghiaţă

Pe o fereastră spre întuneric, spre frig.

viaţa mea în Basarabia, începeam descriptiv

respiră un aer de temniţă abandonată

stăm aici şi hrănim (nu supără pe nimeni pluralul)

o ceremonie exotică neîntreruptă

subvenţionăm dezastrul

Primul lucru care trebuie spus despre revolutia egipteana este ca a fost, pana in prezent, predominant non-violenta. In acest sens, ea se inrudeste cu cea din Tunisia, cu cele “colorate” din Ucraina, Liban si Georgia, dar mai ales cu cele care au demolat edificiile leniniste din Europa de Est si Centrala. Fundamentul acestei revolutii pare sa fi fost auto-imputernicirea civica (self-empowerment), deci, simplu spus, resurectia societatii civile (nu intamplator, conceptul insusi de “societate civila”a fost recent interzis in China!) Revolutia egipteana insemana recucerirea suveranitatii populare. Vom vedea cat de adanc si pentru cat timp…

Eutanasia este o problema complexa si dureroasa, care trebue rezolvata prin legalizarea ei, in conditii care sa previna orice derapaj.

Președintele Partidului Comuniștilor (PCRM), Vladimir Voronin, a lansat cu câtva timp în urmă o găselniță: deputații săi ar fi dispuși să voteze un candidat “apolitic” la președinția Republicii Moldova.

Aşa am ajuns să consider a îţi aduce în atenţie, stimate cititor, subiectul valorilor. Când nimic nu pare să mai meargă, există un ultim refugiu al spiritului omenesc, în valori: acele lucruri care sunt mai preţioase decât regularitatea pâinii cea de toate zilele, decât modernismul ţoalei pe care o purtăm, decât marca maşinii conduse ori bunurile de folosinţă cotidiană, inclusiv acoperişul sub care dormim.

Resentimentul este o stare de spirit, o macinare launtrica necontenita, o gelozie abisala si o invidie nascuta din constiinta marginalitatii. Nu e vorba aici despre constiinta nefericita din Fenomenologia spiritului de Hegel, despre o negativitate ce-si afla sensul intr-o neliniste creatoare. Resentimentarul nu se intreaba de ce a ajuns pe acest taram fara sanse, prefera sa-i acuze pe cei care nu-l acompaniaza in directia sterilitatii.

În disputa iscatǎ de recalcularea pensiilor militarilor s-a adus în spaţiul public o argu-mentaţie halucinantǎ. Cǎ Guvernul a gafat din nou, nu-i nici o îndoialǎ: întâi a vor-bit despre „pensii nesimţiteø, apoi a promis cǎ niciun fost militar nu-şi va vedea pensia diminuatǎ (în afara celor de peste 3.000 lei), dupǎ care au început sǎ aparǎ fluturaşii cu sumele diminuate, pentru ca într-un final provizoriu sǎ se emitǎ o hotǎrâre de guvern care nu lǎmureşte nimic, dar amânǎ discuţia.

După o perioadă de abordări ironice şi aprecieri pline de sarcasm, acceptabile pentru un legislativ care pretinde a fi perfect democratic, parlamentarii moldoveni au început să aplice metode mai brutale pentru a-şi exterioriza “simpatiile” unul faţă de celălalt. Altercaţia din parlament dintre deputații Grigore Petrenco (Partidul Comuniștilor – PCRM) şi Grigore Belostecinic (Partidul Liberal Democrat – PLD) demonstrează în practică păşirea într-o fază nouă de relaţii “reci” dintre exponenţii partidelor de la guvernare şi cei din opoziţie. Cauzele sunt multiple, dar cea mai credibilă este atingerea apogeului în manifestarea antipatiilor dintre cele două tabere politice – PCRM şi AIE-2, ceea ce în mod neemijlocit influenţează tot spectrul de relaţii dintre formaţiuni în cadrul Parlamentului, până la la cel mai particular nivel.

În Transnistria este foarte greu să afli ce cred cu adevărat oamenii, pentru că teama de autorități este omni-prezentă. De pildă, vorbind despre condamnarea la termene foarte lungi de închisoare a jurnalistului independent Eduard Vardanean și a vameșului moldovean Ilie Cazacu sub acuzația de dezvăluire de secrete de stat și respectiv spionaj spionaj, mi-a fost foarte greu să obțin de la interlocutori o poziție diferită față de aceea oficială.

Istoriografia capitolului românesc al Holocaustului a apărut cu o anume întîrziere. Acest fapt s-a produs din varii motive, atît de ordin conceptual – în primul rînd, al refuzului prelungit al asumării istoriei recente, inclusiv din partea unui număr important de cercetători –, dar şi de ordin metodologic, şi anume al dificultăţii de a ajunge la surse arhivistice: deschiderea totală a arhivelor româneşti a fost tîrzie şi în etape.

14 februarie este ziua Sf.Valentin-protectorul îndrăgostiţilor.

Aflată într-un conflict aproape perpetuu în ultimii 20 de ani cu Republica Moldova, regiunea separatistă nistreană – “Republica Moldovenească Nistreană” (RMN) – a reușit să-și stabilească o anume identitate separată și tinde tot mai mult la o integrare cu Federația Rusă. Chiar dacă nerecunoscută pe plan internațional, RMN își vede cu consecvență de drumul propriu, iar influența în această regiune a autorităților de la Chișinău este practic redusă la zero.

Tarile occidentale s-au raliat declaratiilor americane, somindu-l pe Mubarak sa demisioneze, invocind respectarea drepturilor cetatenesti si solicitind instaurarea unei societati democratice. In doar citeva zile, aliatul care asigura o stabilitate politica in Orientul Mijlociu a fost abandonat.
Ne aflam intr-o situatie asemanatoare ascensiunii extremismului musulman in Iran dupa abdicarea Sahului in 1979, abandonat de Carter.

“Madi se minuna mereu de lumea în care trăia. Mirarea ei s-a terminat o dată cu mişcările sindicale din Valea Jiului, o dată cu iniţiativa lui Paul Goma. Din acel moment Mariana Marin a devenit o militantă. Ea era portdrapelul revoltei grave a optzeciştilor. Dar, spre deosebire de militanţii de profesie cu ambiţii literare, pentru ea, momentul acela a pus ordine în felul ei de a scrie. Atît. Un soi de ordine poetică şi feminină într-o viaţă tot mai dezordonată. Mai tîrziu, a stabilit legături cu toţi dizidenţii tineri din ţară şi ne-a tras după ea. Ce vremuri! Ce beţii!”
Florin Iaru

Dacă vreuna din figurile publice de după 1989 îşi propunea să atragă atenţia jurnaliştilor, era suficient să facă trimitere la forţa pe care ar deţine-o presa, identificată ca a patra putere în stat. Cel mai mic şi neînsemnat dintre scribi, indiferent de statutul său în redacţie, devenea astfel membru al unei frăţii, pe cât de invizibile pe atât de încărcate de o mistică putere. Să fii identificat ca putere în stat după Parlament, Guvern şi Justiţie e lucru mare.

Îmi place ziua de Sfântul Valentin pentru că văd răsărind sute de perechi, se poartă puzderie de inimioare de toate mărimile şi culorile, de la cerceii poznaşi sau medalionul şlefuit aninat la gât, până la ceşcuţele şi aşternuturile decorate cu stoluri de inimioare şi baloanele colorate de aceeaşi formă. Se dăruieşte, se zâmbeşte, se fac declaraţii de dragoste care, chiar dacă durează cât un balon de săpun, lasă o amintire sclipitoare.

Cateva emotii de iarna surprinse intr-un poem.

“ Ştiu, între noi sunt două iubiri: a mea şi a ta “
(Vasile Voiculescu- Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară Ed. Humanitas, 2006-pag. 50)

Rock-ul romanesc a avut parte totdeauna de oameni care au stranse legaturi cu cartea. Urmarind lista celor ce au cantat sau mai canta rock vom vedea ca, cvasi-majoritatea acestora sunt absolventi de facultate, in general de alte profile decat cel muzical. N-am avut parte aici de fenomenul de pe alte meleaguri cand mari muzicieni rock s-au nascut din pur talent,din intamplare. Muzicienii romani de rock au intrat pe acest teren cu o solida pregatire intelectuala, culturala sau a meseriei de baza(uneori ulterior abandonata!)

În perioada interbelică, Eugen Lovinescu a simţit nevoia să intervină în peisajul literaturii noastre vorbind despre modernism. Printre alte deja cunoscute teze ale modernismului lovinescian se numără şi necesitatea întoarcerii literaturii către zona citadină. Evident că o asemenea întoarcere era absolut necesară atunci, într-un peisaj literar ameninţat de ideile literare ale lui Iorga, de sămănătorism şi poporanism. Să ne reamintim, era perioada în care se afla la mare preţ ideea absurdă că românul adevărat şi fibra naţională se găsesc la sat. Literatura română s-a grăbit să îmbrăţişeze entuziast tendinţa şi ne-am trezit în scurt timp cu texte care aduceau în faţa cititorului galerii întregi de personaje-ţărani, oameni robuşti, cu o viziune sănătoasă, adesea chiar optimistă şi mesianică asupra vieţii (pe linia Goga-Coşbuc). S-au pus astfel bazele unui mit care avea să traverseze deceniile, instaurându-se adânc într-un mental colectiv românesc serios zdruncinat (până la schizoidie) de regimul comunist. În anii ce au urma, desigur, lucrurile au fost distorsionate.

Mircea Nicolau – un artist român universal

Scandalul vameşilor corupţi din România a zguduit opinia publică europeană, românească, dar mult prea puţin pe cea din R.Moldova. Şi aici apare o întrebare, după mine retorică, de ce operaţiunile declanşate de organele de resort din ţara vecină au cuprins din punct de vedere geografic frontierele cu Ucraina şi Serbia, ocolind controversata graniţă moldo-română? Există sau nu o implicaţie politică pe filiera Bucureşti-Chişinău şi cât de (ne)corupte sunt persoanele responsabile de siguranţa frontierei de pe Prut?

Anual, peste 16000 de voluntari asociați cu cca 3000 de organizații comunitare, oferă ajutorul și completează declarațiile a 501000 candieni cu venituri scăzute.

Cuvintele au neindoios consecinte, mai cu seama atunci cand sunt rostite de personalitati cu ambitii profetice. Cum ajung intelectuali de marca, spirite de o incontestabila subtilitate, sa imbratiseze doctrine situate la antipodul umanismului? Este problema rinocerizarii, a sacralizarii unui scop deliberat nebulos a carui atingere implica inevitabil recursul la mijloace abominabile, a orbirii voluntare, a nazuintei nesabuite spre o infaptuire a mileniului hic et nunc.

Mişcarea Verzilor adresează un apel Parlamentului României să nu dea curs solicitărilor de finanţare a Catedralei Mântuirii Neamului cu 20 de milioane RON sau cu orice altă sumă!

Asociaţia Promo-LEX îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu situaţia tot mai dramatică a celor 2 deţinuţi politici Ilie Cazacu – „condamnat” la 9 februarie 2011 şi Ernest Vardanean – „condamnat” la 16 decembrie 2010, care au fost privaţi de libertate de „autorităţile” secesioniste. În aceste condiţii putem vorbi despre un caz unicat şi imposibil în alte ţări: cetăţenii RM, pe teritoriul ţării sale, sunt „arestaţi”, „cercetaţi”, „judecaţi” şi „condamnaţi” de către concetăţeni pentru „spionaj în favoarea Republicii Moldova”.

În dezbaterea din 9 februarie 2011, Senatul României a respins iniţiativa legislativă prin care urma înlocuirea termenului “rom” cu cea de “ţigan”, în documentele oficiale din România

Cel mai important membru Republican al Comisiei de Politică Externă a Senatului a cerut administrației de la Washington să sprijine Republica Moldova în vederea soluționării conflictului cu Transnistria.

Într-un raport de șapte pagini înaintat membrilor comisiei din care face parte, Richard Lugar, fost președinte al acestei comisii în perioada 1985 – 1987 și 2003 – 2007, a detailat motivele pentru care acesta este ultimul conflict înghețat din Europa de est.

Studiul prezintă în detalii neobișnuit de precise istoria conflictului început acum 19 ani printr-un război civil de patru luni și aruncă responsabilitatea fără ambiguitate asupra Rusiei.

moartea n-a intrat niciodată până acum în socotelile mele

D’ ale imigrantilor !

Modernitatea noastră e marcată de un fenomen pe cât de complex pe atât de plin de superficialitate. Trăim de multe ori hrănindu-ne cu informaţii la mâna a doua. Ştiu că pare absurd să afirmi asta într-o plină epocă a exploziei informaţionale, însă realitatea e că din ce în ce mai mulţi dintre noi îşi formează opiniile nu pe baza evenimentelor însele, ci în urma relatărilor despre evenimente. Deunăzi, o moderatoare a Antenei 3 vorbea despre evenimentele din Egipt şi cita mândră nevoie mare reţeaua de socializare twitter, acolo unde un revoluţionar posta de zor informaţii despre ceea ce se întâmpla în stradă. Televiziunea avea vreo câţiva corespondenţi la faţa locului, dar twitter-ul a continuat să fie citat cu o frecvenţă alarmantă. Pe nimeni nu pare a frapa ideea că reţelele de socializare sunt deschise oricui şi că, neavând o identitate verificabilă, oricine poate spune orice.

Tine ceea ce se petrece in Egipt de un nou val democratic declansat ori catalizat de eventimentele din Tunisia ori este vorba de manipularea strazii de catre varii factiuni care se lupta pentru mantaua suprema? Putem compara aceasta explozie de nemultumire anti-autoritara cu cele similare din Filipine ori din Indonezia? Avem de-a face cu o repetare a dezastruosului scenariu din Iranul revolutionar al anului 1979 cand un regim corupt si represiv a fost inlocuit cu o teocratie nu mai putin corupta si represiva, de un feroce anti-occidentalism si visceral refractara idealurilor unei modernitati deschise si pluraliste?

Formarea sâmbătă a Uniunii Social Liberale (USL) – între Partidul Social Democrat (PSD), condus de Victor Ponta, cu Alianța de Centru Dreapta (ACD), formată din Partidul Național Liberal (PNL), condus de Crin Antonescu, și Partidul Conservator (PC), al cărui președinte este Daniel Constantin, dar al cărui lider de facto este considerat de observatorii politici din România Dan Voiculescu, președintele său fondator – reprezintă o evoluție semnificativă pe scena politică românească.

USL are ca scop declarat înlăturarea de la putere prin mijloace democratice a “regimului Traian Băsescu”, reprezentat de președintele României și partidul care-l sprijină – Partidul Democrat Liberal (PDL), condus de premierul Emil Boc, și Uniunea Democrată Maghiară (UDMR) din România, condusă (încă) de Bela Marko.

Apariția USL este semnificativă, dar nu constituie nici pe departe o premieră în viața politică a României din ultimii 21 de ani, caracterizată perfect de caragialismul “pupat Piața Independenței” sau de mai neaoșul “lingem acolo unde am scuipat”.

Toate cele cinci partide menționate mai sus au fost, la un moment dat, aliate, la scurt timp după ce au fost adversare pe scena politică. Nu este de aceea inutil să reamintesc câteva momente semnificative ale ultimilor ani, pentru acei tentați să vadă în formarea USL o schimbare de fond în politica românească.

Anatomia unui oraş precum Roma este complicată şi plină de reverberaţii la fiecare pas. Şi aşa şi trebuie parcursă, per pedes…Caput Mundi-Capitala Lumii- învăluie şi fascinează.

Presedintele Basescu s-a facut cu prilejul ultimei intalniri cu “activul” PDL purtatorul de cuvant al al unei parti a populatiei. Este semnul ca acolo sus nu este chiar un turn de fildes unde nu ajung “pasurile” celor de jos sau ca serviciile de informatii “informeaza”, adica fac sinteze corecte si coerente.

Pe Lady Alison Kremer (născută Balfour) am întâlnit-o în vara anului 2010 la Shefaym, în Israel, cu ocazia celei de a 70-a aniversări a Liceului Evreiesc din Cluj. Soţul ei Thomas Kremer, autor a mai multor cărţi de psihologie şi ştiinţe politice şi întemeietorul unei prospere firme care produce jocuri, a fost elev la Liceul Evreiesc până în vara anului 1944, când evreii clujeni au fost deportaţi în lagărele naziste. Tom Kremer, care a avut norocul să supravieţuiască la Bergen Belsena a plecat în Palestina unde a luptat în războiul de indeăendenţă, făcând parte din grupul primilor soldaţi care au eliberat în Beer Sheva. Curând după înfiinţarea statului evreu, Tom Kremer, mânat de dornţa de a învăţa într-o universitate prestigioasă, a plecat la studii în Anglia. Căsătoria cu tânărul evreu, supravieţuitor al unui lagăr de concentrare şi fost combatant în armata israeliană, avea să închidă un cerc în viaţa tinerei Alison Balfour, nepoată a renumitului Lord Balfour al cărui nume este legat indisolubil de înfiinţarea viitorului stat Israel.

Premierul David Cameron a stârnit reacții de protest din partea opoziției și a unor organizații musulmane din Marea Britanie, când a criticat “multiculturalismul de stat”.

Într-un discurs rostit la Munchen cu prilejul unei conferințe asupra terorismului (http://www.number10.gov.uk/news/speeches-and-transcripts/2011/02/pms-speech-at-munich-security-conference-60293), premierul britanic a cerut făurirea unor identități naționale mai puternice, printr-un “liberalism mai mușchiulos”.

N-am să-nţeleg niciodată de ce Gabriel Liiceanu şi-a intitulat apelul la conştiinţa celor care ar fi trebuit să lase loc unei noi lumi să se nască în România după 1989, „Apel către lichele”. În egală măsură, în aceiaşi ani ziarul „România liberă” avea o rubrică faimoasă: „Ce-aţi făcut în ultimii cinci ani?” prin care îşi propunea sa scoată la lumină adevărata faţă a politicienilor cu obrazul dat la-ntors după căderea dictaturii ceauşiste.

O reteta destinata unei intalniri cu prietenii la un pahar de vin in timpul saptamanii.

Acest articol este unul academic, si incearca sa prezinte, facand o scurta analiza, avantajele si dezavantajele integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Vom vedea astfel, ca principalul castigator in aceasta relatie este UE, Romania trebuind sa gaseasca solutia optima pentru a deveni si ea la randul sau un actor de tip “win”.

Recent a fost aniversarea Unirii Principatelor, 24 ianuarie. Această dată a trecut aproape sub tăcere, oricum fără să atragă atenţia în mod deosebit. Totuşi, trebuie să menţionăm că este vorba despre o dată istorică importantă, care trebuie menţionată în mod special. Nu numai pentru că este data Unirii Principatelor şi, ca urmare a acesteia data
apariţiei României moderne ca stat, ci şi pentru că reprezintă o primă recunoaştere europeană a ei, o primă acceptare – deşi, deocamdată formală – în Europa.

Recent am apărut volumul Artişti plastici la Oradea 1850-1950 semnat de dr. Maria Zintz şi publicat la editura Muzeului Ţării Crişurilor. Cartea aduce în plin plan viaţa, opera şi destinul artiştilor plastici dintr-un centru care, la cumpăna veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea, a fost dominat de o viaţă economică dinamică deschisă spre modernism, de o viaţă culturală animată. Să amintim doar, că în timpul aşa-numitei ,, Belle Époque” într-o perioadă relativ scurtă, s-au ridicat 15 clădiri în stil Sécéssion şi au funcţionat peste zece tipografii. În acest climat deschis spre orizonturi vaste, alături de artişti români şi maghiari s-au afirmat şi numeroase personalităţi creatoare evreieşti, originare din Oradea, din zona Bihorului sau care au lucrat şi expus în Oradea şi, prin contactul lor cu marile centre culturale ale Europei, au adus o contribuţie importantă în viaţa cultural-educativă a oraşului.

Nu am nicio simpatie pentru cetățeanul euro-entuziast dinainte de 2007, devenit eurosceptic sau chiar eurofob după acea dată. De ce? Pentru că așa cum acest cetățean (generic) ar vrea să muncească precum în socialism și să traiască precum în capitalism, tot așa el s-a așteptat ca aderarea la UE să însemne doar avantaje, în esență “să ne dea”, să ne protejeze de ursul de la răsărit iar noi să ne prefacem că zicem ca ei și facem ca noi, unde e valabilă regula de aur “las’că merge și așa”N

doar într-o dimineaţă

de nu mai sunt la locul ştiut

auziţi cum bate-n pieptul vostru

o inimă mai puţin.

De sus îmi faci semne disperate să mă întorc.

Dar cum?

Împotriva inerţiei?

Jurnalist de mare calibru, distins intelectual si respectat diplomat, primul ministru de extrerne al unei Cehoslovacii devenita libera si democratica prin revolutia de catifea din noiembrie 1989, Jiri Dienstbier a fost unul din campionii Primaverii de la Praga. A incetat din viata, pe 8 ianuarie 2011, in varsta de 73 de ani

Acum câteva zile, jurnalul London Evening Standard titra: “Mother and son electrocuted”

Văd că se evită cu obstinație discuția despre transparența banilor/surselor de finanțare care intră în partide (y compris PDL). Banii “sponsorizează” partidele (total netransparent). Partidele “sponsorizează” cu funcții și posturi1 (total netransparent). Acesta este cercul vicios pe care nimeni nu vrea să-l mângâie pe creștet (cu un control al Curții de Conturi sau o Lege a finanțării partidelor), să-l transforme în pătrat.

In Romania, in intervalul dintre cele doua razboaie, activitatea lui Marcel Iancu este deosebit de prolifica, in arhitectura, arta, publicistica. Dar anii 30 devin sumbri, antisemitismul incepe sa se manifeste, iar Marcel Iancu se simte strain in tara sa de bastina.
In 21 ianuarie 1938, guvernul Goga-Cuza decreteaza legile rasiale, iar evreii din Romania se vad nevoiti sa depuna cerere pentru revizuirea cetateniei, sustinuta de documente. Ca urmare a acestor masuri antisemite, o treime din populatia de origine evreiasca este privata de cetatenia romana. Marcel Iancu prezinta cererea de revizuire, insotita de petitia din 9 mai 1923 si de livretul militar, deoarece solicitantii trebuiau sa demonstreze ca au satisfacut legea recrutarii.

„Fetelor, dar aici e un frig de hrubă.

Băiatului ăstuia o să-i îngheţe şi puţinul suflet rămas.”

Ce margine de lume te-a creat

De poti sa fii atita de frumoasa

Din ce paduri cu frunza matasoasa
Ori din ce ape verzi te-ai intrupat

Deasupra Amarului Târg

soarele se mişcă

de trei ori mai încet

decât în alte locuri

În biblioteci nu mai e loc

Pentru nici o carte cu piraţi

Hoţii de statui sunt condamnaţi

Să ridice altele în loc.