Francezii au impresia că retrăiesc coşmarul din aprilie 2002, când în al doilea tur de scrutin s-au calificat preşedintele Jacques Chirac şi Jean Marie Le Pen, tatăl lui Marine. Alegerile au fost câştigate până la urmă la scor de Chirac, dar era pentru prima dată când un candidat al extremei drepte ajungea în al doilea tur. Mai rău, nici un institut de sondare a opiniei publice nu prevăzuse că Le Pen avea să ajungă până acolo.
Decizia Comisiei Parlamentare pentru revoluționarii din decembrie 1989
Cronologia evenimentelor si motivatia care a stat la baza deciziei comisiei parlamentare pentru revoluționarii din decembrie 1989.
Ereticul Gorbaciov: Ţarul revizionist si impenitentul Iliescu
Mihail Gorbaciov si Ion Iliescu apartin aceleiasi generatii politice, au impartasit visuri, mituri, iluzii proprii utopiei leniniste. La ora actuala, cei doi fosti lideri simbolizeaza ipostaze extrem de diferite ale relatiei cu mostenirile comunismului: primul s-a despartit de lumea in care s-a format de o maniera sincera si irevocabila, a permis si a incurajat pluralismul. Al doilea a ramas legat prin mii de fire de traditia exclusivista, conspirationista, ultra-centralista, anti-democratica si intoleranta a bolsevismului.
Din obişnuinţă
Stupii (poem de Grigore Chiper)
alungă zumzetul îndepărtat
care poate fi un ecou al neliniştii
Depopularea ţării şi falimentul sistemului de pensii
Această ţară a cunoscut doar o singură perioadă, foarte-foarte scurtă, lipsită de corupţie şi de privilegii, începută în seara de 22 decembrie 1989 şi încheiată în ianuarie 1990, odată cu victoria contrarevoluţiei.
TEMA SĂPTĂMÂNII : Copilărie
VASUL “STRUMA” ÎN ISTORIOGRAFIE ŞI ÎN MEMORIA COLECTIVĂ
[caption id="attachment_28182" align="aligncenter" width="150" caption="Vasul Struma"][/caption]
La 23 februarie s-au comemorat 69 de ani de la scufundarea vasului “Struma”. O tragedie cu caracter special în cadrul tragediei uriaşe a Holocaustului. Tragedie mare care include 767 tragedii mici, individuale, ale victimelor. Tragedii mici care trebuie analizate pe baza normelor academice ale unei ştiinţe relativ noi, victimologia.
“Suferinţa românească”, îndurarea şi durerea în cot
Un prieten m-a întrebat o dată ce cred despre „suferinţa românească” şi-am rămas bouche bée. Sigur că, dacă e să vorbim despre suferinţă, e preferabil să vorbim despre cea individuală, despre cele individuale, pentru că nu există suferinţă în sine, ci puzderie de suferinţe circumstaţiate, precis definite în cauzele, împrejurările şi efectele lor. O să accept, totuşi, convenţia şi voi încerca să formulez cîteva aprecieri generale, referitoare la „suferinţa românească”, definită nu doar localizat, ci şi în perspectivă istorică. Pentru că eu nu cred în modul de a proceda al etnopsihologiei, cam depăşită de la începuturile sale, care operează cu calităţi, defecte şi moduri de a trăi în lume ale popoarelor socotite ca fiind cumva substanţiale şi imuabile. În opinia mea, acestea se construiesc şi se metamorfozează în timp, în funcţie de feluritele evenimente şi împrejurări istorice.
Câini, papagali, corbi și soareci: Fabule anti-nostalgice despre comunism
Muzeul imaginar al comunismului este un bestiarium, o colectie de chipuri incremenite in obsesiile constrangatoare ale unei religii seculare degradate. Slavenka Drakulic, cunoscuta scriitoare croata care traieste in Suedia, ne invita sa vizitam acest muzeu in compania unor animale care ne pot spune lucruri insolite, insa cat se poate de revelatoare despre experimentele practicate de comunisti. Absurdul sistemului este descoperit (devoalat, demascat, demistificat) prin ochii fiintelor necuvantatoare, dar extrem de lucide.
Nouă din zece cluburi din oraşele mari ale României nu permit accesul romilor
In noaptea de 5 spre 6 martie, Romani CRISS a realizat o acţiune de testare a accesului în locurile publice din capitală in timp ce organizaţi rome ale monitorilor locali de drepturile omului (TRUST si
Romano Suno) au acţionat similar în Cluj-Napoca, Craiova şi Dorohoi.
Lecția poloneză
Sa presupunem ca un extraterestru ar ateriza in Europa de Est si cineva i-ar pune in poala ultimul tip de iPad, incarcat cu date si grafice despre tarile din regiune. Sunt aproape sigura ca atentia i-ar fi captata de un singur nume: Polonia.
Maladii, moarte, bani și politică
O scurtă vizită în România, cu treburi care nu-i îngăduie să întâlnească decât pe foarte puţini dintre cei care ar fi vrut să-i vadă, îl plasează pe românul stabilit în străinătate într-o lume aparte, funcţionând la o viteză diferită de viaţa lui cotidiană de pe alt meridian. Şi nu doar la o viteză diferită, de multe ori chiar şi într-o logică diferită, pe care n-aş putea-o numi decât cum am numit-o deja de atâtea ori: suprarealistă.
Când modernizăm administraţia statului?
Ni s-a tot spus că actualul Guvern îşi propune modernizarea statului. Asta înseamnă, cel puţin prin prisma acţiunilor de până acum, scăderea în volum a aparatului administrativ şi stabilirea unui sistem coerent de retribuire a bugetarilor. Cât de coerent şi, mai ales, cât de stimulant pentru performanţă este sistemul introdus prin noua Lege a salarizării rămâne de discutat.
Progres bazat pe modele din trecut?
Ce-ați zice dacă un profesor universitar ar veni cu ideea năstrușnică să proiectăm aeronave avansate din rigla de calcul sau să construim un supercalculator cu lămpi catodice? L-am trimite la balamuc.
Dar în același timp ne surâde ideea că modelele vechi în mijlocul cărora lucrăm sunt superioare, eficiente și fac și impresie, la fel ca o Dacie 1300 pe care oricând o poți repara în drum.
Să atingi cerul cu mâna – interviu cu tânăra alpinistă Crina Coco Popescu
[caption id="attachment_28259" align="aligncenter" width="150" caption="In tabara de varf pe Mt.Vinson"][/caption]
Crina COCO Popescu este prima alpinistă din lume care termină circuitul Seven Volcanoes – cei mai înalți vulcani de pe cele șapte continente! Alpinista româncă în vârstă de 16 ani, reprezentantă a Federației Române de Alpinism și Escaladă a încheiat luni, 24 ianuarie, circuitul Seven Volcanoes prin ascensiunea pe Mount Sidley – 4285 m – cel mai înalt vulcan al Antarcticii. Coco este totodată și prima alpinista din lume care a urcat pe Mount Sidley.
O sărbătoare stupidă și anacronică: Ziua Femeii
Există discriminare între barbați și femei? Sigur că există, dar în democraţiile avansate, cele care nu “dau liber” de 8 martie, aceste discriminări se reduc, nu doar prin măsuri instituţionale, ci şi, mai ales, prin schimbarea graduală a mentalităţii.
Aşa încât, după opinia mea, a venit vremea să fie abandonată această butaforie de sorginte stângistă, care este mai degrabă o insultă la adresa femeilor, oriunde s-ar afla: desființați Ziua Internațională a Femeii. E un anacronism și o stupiditate.
Fructul lunii martie – grapefruit
Memoria evreilor din Gherla
„Shabat Shalom!” mă salută vineri seara prietenul meu nonagenar Mihai Eisikovits din Baia Mare, al cărui apel îl recunosc deja după soneria telefonului. „Ce mai e nou?” îl întreb şi apoi mă pregătesc să ascult povestea – relatată cu un glas sonor şi accent ardelenesc – care, oricât de recentă ar fi, trimite la trecut, la istorie, la mărturie. Ultimele noutăţi se leagă de diligenţele pentru ridicarea unui monument în memoria celor o mie de martiri evrei din Gherla, oraşul său natal.
Televiziunea, politicienii şi moldovenii…
Abilitatea partidelor de a face “show-uri” politice poate deveni principiul esenţial la formarea popularităţii, în situaţia în care alte criterii contează mai puţin pentru publicul obsedat de televiziune, reţele de socializare sau radiou. De prestaţia regizorilor şi actorilor politici depinde şi modul cum partidele sunt percepute de către opinia publică, conectată preponderent la realităţile televizate decât la cele cotidiene, palbabile, dar complicate şi neatrăgătoare.
Antisemitism în lumea celebrităților – discreditarea lui John Galliano
Protest împotriva demolărilor din Bucureşti
Consiliul Europei, comuniştii şi un nou referendum
La un an de la criza politică legată de alegerea preşedintelui, stabilizarea politică a ţării rămâne a fi un obiectiv intangibil pentru forţele politice de la Chişinău.
Mai are vreun rost să citim cărţi?
Winter Wondering
Did you ever wonder why some people are nuts enough to want to live in places like Iceland (I happen to have a very contented friend who is a professor in Rykievik) or northern Minnesota (they love it there, Do-ent yahh knowe?)
Maternal lineage
Apel la candidatura 2011- Kennesaw University
Programul Year of Romania at Kennesaw State University va solicita sa candidati.
Informatii suplimentare despre program pot fi obtinute de pe website-ul oficial al universitatii, la urmatoarea adresa: http://www.kennesaw.edu/yearofromania/index.html .
Terapie de şoc
TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii
Biden trimite un semnal de sprijin coaliției de guvernare din Moldova
Vicepreședintele Statelor, Joe Biden, va exprima sprijinul pentru Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) – coaliția de guvernare – în timpul vizitei pe care o va întreprinde la Chișinău pe data de 11 martie.
TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii
Studiu social
Miopie
TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii
McCain sprijină “micuța Moldovă”
Senatorul John McCain, candidat al Partidului Republican la președinția Statelor Unite în 2008, a cerut sprijinirea eforturilor de democratizare în Republica Moldova.
Mai mari ochii decât stomacul
TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii
Galezii votează asupra sporirii autonomiei regionale
Electoratul din Țara Galilor votează joi într-un referendum cu privire la sporirea puterilor Adunării Naționale a provinciei.
Sondajele de opinie indică o victorie confortabilă a “Da”-ului. Votul are loc cu doar două luni înaintea alegerilor pentru Adunarea Națională de la Cardiff.
TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii
Ipocrizie
Discriminarea în funcție de sex în primele de asigurări este ilegală
Începând cu 21 decembrie 2012, articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii este nevalid.
Surpriza
TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii
Operaţiunile de evacuare a românilor din Libia
Comunicat al MAE privind operaţiunile de evacuare a cetăţenilor români din Libia. MAE avertizează cetăţenii români să nu întreprindă călătorii în Libia.
Schimbarea climei în România
Datele de observaţie indicã, pentru secolul XX, o creştere a temperaturii medii anuale de 0.3°C, la nivelul României. Creşterea temperaturii este mai pronunţatǎ în jumatatea esticǎ, unde, tendinţele seculare înregistrate ating şi 0.8°C, în timp ce, în regiunea intracarpaticã, încalzirea este în general mai redusă Analiza cantităţilor de precipitaţii înregistrate în secolul XX indicã o tendinţǎ de scadere a valorilor anuale, mai pronunţatǎ în centrul ţǎrii.
Arhimandritul Iustin Pârvu, ”Sfânta tinerețe legionară” , You Tube. Nu poate fi o știre!
Parintele Iustin Parvu are 92 de ani. Este staretul manastirii Petru Voda de langa Piatra Neamt. Cunoscut ca unul din marii nostrii duhovnici. Pe bloguri, site-uri si intr-un apreciat “ziar”on-line circula o stire.
Pe “You tube” au fost postate doua filmulete video cu un grup de maicute cantandu-i la aniversara parintelui Iustin Parvu imnul”Sfanta tinerete legionara”.
THE PEACE CORPS AT FIFTY: LEGACY OF A GENERATION
Where were you in 1961? It was such a long time ago and many of you weren’t even born yet. But I was. And so were many others of us who answered the call to service with the US Peace Corps. Now, we are some of us grandparents, wanting to leave our own legacies to children and grandchildren. This life has given us reason to be proud.
Păpuşile
Fiecare dintre cele patru partide politice veritabile (exclud dintre acestea UDMR-ul, grupul minorităţilor naţionale şi grupul celor care au trădat) din parlament reprezintă câte o grupare de interese personale şi câte un clan. Fiecare dintre aceste partide sunt conduse, la vedere, de către păpuşi. Fiecare dintre păpuşi are în spate cel puţin un stăpân şi un clan, de la cuvântul cărora nu se abat nici măcar cu o iotă.
Primavera
In loc de Martisor un poem dedicat tuturor cititoarelor publicatiei noastre.
Uniunea Social Liberală, un concubinaj politic neviabil
Cât de însetat trebuie să fii de putere ca să treci peste principiile şi normele de conduită ce ţi-au călăuzit paşii în viaţa politică şi în virtutea cărora te-ai identificat cu un partid politic. Cât de pătimaş trebuie să fii în urmărirea unui ţel, fie el şi cu o miză extremă, ca să te abaţi de la traiectoria politică pe care te-ai înscris şi care ţi-a adus atâtea satisfacţii şi recompense.
Despre Babe şi Moşi
Primăvara e după colţ. Mâine e Mărţişorul, ziua primei Babe din cele nouă (numărul cojoacelor lepădate de Baba Dochia) un răstimp capricios în care vremea blândă şi însorită poate fi degrabă alungată de viscol şi ger. Acum e momentul să ne alegem o „babă” …
Economia națională. Ce a fost. Cine știe ce va fi?
Pana in 1989 ponderea industriei in PIB-ul Romaniei era de 49,1%. Acum ponderea industriei este de 25% din PIB.
Agricultura avea o pondere de 16% in 1989 si de 6,5% in 2007.
Constructiile aveau inainte de 1989 un varf de 9,6 (1970) iar in 2008 ponderea era de 12%.
După un sfert de veac. Umbra lui Olof la Stockholm
Cocorii mei
cocorii mei se duc spre sud
Lupu și Filat în competiţie…
După mesajul poruncitor a lui Filat către ministrul Economiei şi Comerţului, democratul Valeriu Lazăr (comentat aici), acuzat de complicitate la procesul de majorare “ilegală” a tarifelor la convorbirile telefonice, operate de Moldtelecom, a apărut în vizor spicherul Parlamentului, Marian Lupu.
Irlandezii au făcut revoluție cu creionul
Alegerile parlamentare din 25 februarie din Irlanda au dus la măturarea de la putere a guvernului condus de partidul Fianna Fail (FF – pronunțat “Fiona Foil” – “Ostașii destinului” în limba irlandeză), responsabil în ochii electoratului de starea de faliment în care a fost adusă economia.
Casnicul
Rețete rapide, însă nu fast food
Incercare de adaptare a retetelor la cerintele dietetice ale lumii contemporane, dar si la timpul disponibil.
Secretul muncii e şi… munca
Viata unui om in cateva cuvinte incearca sa portretizeze categoria de urmat pentru generatiile mai tinere.
“Menșevicul” Liiceanu?
Rar mi-a fost sa constat atata marginire intelectuala precum in cazul celor care exulta in aceste zile spunand: “Vezi, pana si Michnik i-a zis lui Liiceanu ca este mensevic!” Ca si cum mensevismul ar fi pacatul suprem, un fel de patologie politica, numele unei maladii rusinoase ori al unui un virus misterios. Daca acesti oameni l-ar fi citit pe Kolakowski, daca ar fi deschis cartea lui Andre Liebich aparuta la Cluj in traducere romaneasca (“Spre un alt tarm”), ar fi stiut ca mensevicii au fost cei care s-au opus constant totalitarismului bolsevic. In fapt, in anii 20, mensevicii au fost cei care au forjat acest concept observand similitudinile socante dintre fascismul lui Mussolini si experimentul terorist-utopic din URSS.
In Memoriam Ion Hobana (1931-2011)
Maestrul anticipaţiei româneşti, Ion Hobana, a plecat dintre noi la 80 de ani.
Muzeul Ţăranului Român în prag de primăvară
Dacă pentru fiecare mărţişor pui de-o parte o frântură de 15 minute într-o pereche de mâini dibace, calculul nu este steril de emoţia investiţiei în timp şi a resurselor. Am poposit alături de aceşti entuziaşti ai Mărţişorului privindu-le trupurile uşor încovoiate de frig deasupra măsuţelor cu mărţişoare, regăsindu-mi zâmbetul printre aburii de ceai fierbinte şi căldura , mângâind o bătrână rătăcită cu un braţ de şosete de lână, oferind prilejul unui dialog şi al unui bun-rămas, plecând acasă purtând în geantă un mănunchi de vise de primăvară…
Descântec vinovat
urmele de paşi se topesc sub zidul
care înconjoară piatra de mormânt.
Eleganța imposturii
Într-o societate de hoți impostorul și impostoarea sunt întotdeauna eleganți. Ei sunt cei mai curați hoți, dar fură suficient ca să aibă resursele să strălucească. Dar frumusețea hoților e un balon de săpun. Stilul mafiotului este admirabil doar în fotografia, surprinderea fulgurantă a mafiotului. În realitate, în viața particulară, mafiotul pute.
Istoria Şoahului în România – răspuns la alegaţiile lui Liviu Rotman
În numărul 561 al Observatorului cultural, a apărut articolul „Un contramodel de abordare a Holocaustului“, consacrat ultimei mele cărţi: Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente, Bucureşti, Editura Hasefer, 2010, 576 p. Obiectivul recenziei lui Liviu Rotman (L.R.) este discreditarea rolului istoric jucat de şef-rabinul Alexandru Şafran în timpul celui de-al doilea război mondial şi, în acelaşi timp, afectarea reputaţiei mele de istoric. Este vorba despre o voinţă tenace de denigrare, din partea cuiva care nu a produs nici un studiu privind perioada anilor 1940-1944 şi a cărui „muncă“ actuală constă în a suscita o polemică falsă pentru a face să se vorbească despre el. Îmi propun să răspund alegaţiilor lui Rotman.
Lumea arde şi România se piaptănă
Dacă, prin absurd, un extraterestru ar dori să afle ce se întâmplă pe planeta Pământ şi (tot prin absurd) ar avea la dispoziţie ca unic mijloc de informare canalele tv româneşti, mă tem că, oricâte bune intenţii ar avea, extraterestrul nostru n-ar înţelege mare lucru. România pare, la televizor cel puţin, o insulă cu locuitori autişti, dacă nu cumva o planetă în sine. Ştirile internaţionale sunt izolate undeva la finalul jurnalelor iar când un eveniment precum mişcările de stradă din Egipt sau Libia au o amploare ce nu poate fi ignorată nici măcar în ţara aceasta suficientă sieşi, abordările nu depăşesc nivelul Poianei lui Iocan. Nimic despre context, nimic despre implicaţii. Din când în când intervin în direct corespondenţii de la faţa locului. Cei mai mulţi dintre ei îşi povestesc propriile păţanii, ne dau detalii despre hotelurile prin care dorm, despre oamenii cu care vorbesc pe stradă şi care, aproape fără excepţie, sunt prezentaţi ca fiind… vocea poporului.
Mărţişorul-origine, semnificaţie, tradiţii
„ Iarna a trecut,/
Ploaia a-ncetat,/
Flori pe câmp s-au arătat şi/
A sosit vremea cântării./
În ţarină glas de turturea se aude…” (folclor)
Şoahul neterminat sau despre o formulă inadecvată (2)
În Studiul introductiv autorul enumeră, pe câteva pagini, principalele decrete-legi din perioada 1941-1943, care au transformat viaţa evreilor români într-un calvar fără speranţă. Ar fi fost însă de dorit amintirea sursei bibliografice care i-a înlesnit această sugestivă listare: Evreii din România între anii 1940-1944, vol. 1, Legislaţia antievreiască, coordonat ştiinţific de Sergiu Stanciu şi alcătuit de Lya Benjamin, Editura Hasefer, Bucureşti, 1993. De asemenea, antologia cuprinde 20 de documente care au fost editate cu mulţi ani în urmă de către istoricul Jean Ancel. Cu toate acestea, în volum sursa lor este cea de arhivă…
TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii
Mângâierile vorbelor
Ameţiţi de cuvinte,
Nu luăm în serios glumele care se numesc realitate.
Proiecție – Poem de Nicolae POPA
nu contează cât de mult ne iubim
atâta timp cât peste tot pe unde trecem rămân
semne doveditoare că nu ne urâm.
TEMA SĂPTĂMÂNII: Poezia simțurilor
Călătorind ieftin
Miracol divin
TEMA SĂPTĂMÂNII: Poezia simțurilor
Între amici
TEMA SĂPTĂMÂNII: Poezia simțurilor
Coșmarul ginerelui
TEMA SĂPTĂMÂNII: Poezia simțurilor
Vacanță în perioadă de criză
TEMA SĂPTĂMÂNII: Poezia simțurilor
Sfaturi de viaţă
TEMA SĂPTĂMÂNII: Poezia simțurilor
Carte românească la Ierusalim
Cu o participare neîntreruptă de 30 de ani, România se prezintă la ediţia din acest an a Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim (20-25 februarie 2011) cu o bogată selecţie de carte, dar şi cu evenimente culturale de înaltă ţinută (cafenele literare, lansări, lecturi în limbile ebraică şi română).
Este Moldova o republică bananieră?
O stradă principală din Chișinău a fost prost asfaltată în octombrie trecut și acum trebuie din nou reparată. Guvernul a interzis exporturile de grâu din această țară care odinioară era un mare furnizor de alimente pentru URSS. Un bărbat și-a ucis în bătaie nepotul de un an și jumătate lăsat în grija rudelor de mama copilului plecată la muncă în Cipru. Șoferul prim-vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, a fost filmat conducând mașina oficială (cu șeful său la bord) pe contra-sens. Acestea sunt câteva din titlurile știrilor din mass media de la Chișinău din perioada de două săptămâni cât m-am aflat acolo.
Luate separat, aceste știri nu spun neapărat totul despre această țară, dar luate împreună și mai ales coroborate cu constatările mele din discuții cu politicieni și jurnaliști de acolo, ele m-au făcut să-mi pun întrebarea din titlu.
Rinocerizarea lui Lucian-Ion Cojocaru
Eu le spun adeseori acelora care tună și fulgeră împotriva Occidentului, chiar atunci când se află acolo și câștigă o pâine mai albă decât ar putea câștiga în România: nu v-a pus nimeni pistolul la tâmplă să veniți aici, dacă nu vă convine, întoreceți-vă în România. La urma urmei, românii, în marea lor majoritate, au fost disperați să adere la UE, în pofida rezervelor exprimate în unele țări membre că România nu e pregătită de aderare. Bine ar fi ca acești români să înțeleagă că primirea într-un club prevede și obligații, nu numai drepturi.
Ochii îmi sunt o turmă care paşte stele
Ochii îmi sunt o turmă care paşte stele
la hotarul cerului
Contract politic pentru candidați parlamentari – o propunere
Propun un contract politic de adeziune a tuturor candidaţilor parlamentari cu electoratul lor, în care fiecare să precizeze modul în care va exercita mandatul său.
Salvați Piața Matache – apel către ministrul Culturii
Stimate Domnule Ministru, După cum ştiţi cu siguranţă, în următoarele zile – dacă nu în următoarele ore – Hala Matache din Bucureşti ar putea fi demolată. Dacă totul va decurge conform proiectului, clădirea – monument istoric – va dispărea împreună cu un perimetru de referinţă pentru identitatea capitalei, prin formaţia, caracterul şi atmosfera sa. În cel mai bun caz, va rămâne doar imaginea faţadei reprodusă în copie, „lipită” pe o structura nouă.
Renaşterea sălbăticiei pe ogoarele şi fâneţele patriei
Iată că presa ne semnalează o iniţiativă de repopulare cu sălbăticiuni a unor întinse zone din răsăritul şi apusul Europei, între care Carpaţii meridionali şi Delta Dunării. Rewilding Europe, proiect finanţat de Loteria Naţională Olandeză îşi propune, totodată, redesenarea unei economii rurale puternic ancorată în natură.
Prostituatele, un argument pentru legalizare
Adversarii legalizării confundă, de regulă, norma morală sau religioasă cu cea juridică. Nu e creştineşte să dai bani cu camătă, nici să ai relaţii sexuale în afara căsătoriei, dar e legal. Prostituţia este de peste jumătate de secol incriminată în România, dar cu toate acestea nu a încetat niciodată să existe sub diferite forme (nu mă refer aici la cea politică). O vedem pe străzi, în anunţurile de mică publicitate, pe internet, în stabilimente cu diverse denumiri (saloane de masaj, cluburi de noapte). Nu legalizarea ar crea fenomenul, ci invers. El produce însă, nefiind reglementat, o serie de „efecte colaterale”, cum ar fi utilizarea minorilor, traficul de carne vie, sechestrări de persoane, răpiri şi violuri, şantaje asupra clienţilor şi, nu în ultimul rând, răspândirea unor boli grave. Acestea produc mult mai mult rău decât prostituţia în sine. Legalizarea ar însemna circumscrierea în anumite limite şi crearea de premise pentru lupta împotriva fenomenelor enumerate.
My dear Romania
Aveam sapte ani când am aflat ca cenzura comunista statea ascunsa, ca un ravas intr-o prajitura chinezeasca. “Daca mai spui la toata lumea ca iti aduc dulciuri de la fabrica, o sa ma prinda si o sa ma inchida” imi spunea ingrijorata mama, in anii 80. Nedumerita, am intrebat-o cu o cruda candoare: “Pentru cat timp?”
Cine se preface – Voronin sau Filat?
Pentru Moldova este un lucru obișnuit, ba chiar mai mult – o regulă de aur, ca orice zvon, necunoscută sau idee speculativă, să fie folosite de unele voci pentru a tulbura și a dezorienta opinia publică.
TEMA SĂPTĂMÂNII: Poezia simțurilor
Galia Maria Gruder şi Burschi Gruder – „Flor un fluture cutezător”
Galia Maria Gruder şi Burschi Gruder – „Flor un fluture cutezător” este ultima carte, apărută post-mortem, a decanului ilustraţiei pentru copii din România, graficianul Burschi Gruder.
Meniu pescăresc
Un meniu cu accente incase.
Prim ministru tehnocrat – o bizarerie a democrației “originale”
Președintele Traian Băsescu își consumă în ultima vreme o bună parte din timp și energie căutând un înlocuitor pentru prim-ministrul și liderul Partidului Democrat-Liberal (PDL), Emil Boc. Una dintre variantele menționate în presă este și aceea a unui premier neafiliat politic, un așa numit tehnocrat.
Despre Figure In/Figure Out
Pe Calea Victoriei, în spatele Hotelului Bulevard, s-a deschis marți, 15 februarie, un spațiu dedicat artei contemporane: LC Foundation – Contemporary Art Centre. Un spațiu mare care prin amplasamentul ultra-central are potențialul de-a aduce arta contemporană în atenția unui public divers. Expoziția care inaugurează spațiul dezvoltă o idee inițiată de patru artiști: Adrian Preda, George Anghelescu, Simona Vilău si Ștefan Ungureanu. O idee provocatoare care pornește de la întrebarea: „Dacă mâine toate lucrările tale ar arde într-un incendiu, cu excepția uneia, care ai vrea sa fie această ultimă lucrare?”
Instantanee din Roma-partea a II-a
“Nu sunt zei, sunt maimuțe”: uzurparea lui Adam Michnik de către Dinu Patriciu
Ceea ce prevedeam zilele trecute se intampla sub ochii nostri: in 1997, Adrian Paunescu il anexa fraudulos pe Adam Michnik propriilor interese, astazi, in Adevarul, dl. Dinu Patriciu face acelasi lucru fara sa ii pese ce-ar spune fostul dizident polonez despre aceasta uzurpare simbolica. Ce mai conteaza biografia si opera lui Michnik, importanta este valoarea sa intrebuintare hic et nunc…