Month: December 2008

Uncategorized

Apel pentru ajutor

Ma numesc Oneala Petrica din Comuna Joita, Judetul Giurgiu si in urma cu 5 ani, mai exact pe 30 august 2003 am avut un stupid accident (plonjon in riul Dimbovita) in care mi s-a rupt vertebra C5, aproape sectionindu-mi maduva. Am fost operat de urgenta la citeva ore in Spitalul Municipal Universitar facindu-mi-se un grefon […]

Uncategorized

Cine a fost mai intai, Isus sau Christos? Intrebare de sfarsit de an!

Poate ca informatiile continute in acest articol vor parea multora revolutionare. De fapt am consultat numai cursurile (filmate) ale catorva profesori americani, cursuri referitoare la istoria lumii, cu accentul pus pe inventarea crestinismului, si am avut ocazia sa vad ca in realitate se confirma reciproc. Prima succesiune de prelegeri filmate despre ceea ce se cheama […]

Uncategorized

Anul (geo)politic 2008 în Republica Moldova

2008 n-a fost un an bun pentru președintele Voronin „Trebuie să vrea şi Chişinăul” (preşedintele Băsescu, 23.12.2008) Politic vorbind, anul 2008 nu există de sine stătător. Este o „perioadă de tranziţie”, un interval care nu poate fi înţeles fără două momente reper ale politicii din stânga Prutului: iunie 2007 şi martie 2009. Aşa cum un […]

Uncategorized

Guvernul Boc este nelegitim

Contestatia PNL privind neconstitutionalitatera noului Executiv, prezentata in plenul celor doua Camere ale Parlamentului, reunite in vederea acordarii votului de incredere, este perfect intemeiata. Potrivit Constitutiei (art. 102, alineat 1),\” Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea […]

Uncategorized

Cu cât va scădea prețul la gaze naturale?

Criza financiară globală loveşte dur segmentul energetic, determinînd o scădere continuă a cererii mondiale de petrol. O astfel de situaţie este pentru prima oară în ultimii 25 de ani, ceea ce a determinat ca ţările exportatoare de resurse energetice să ia măsuri de urgenţă pentru a susţine preţul la petrol şi a evita fluctuaţiile mari […]

Uncategorized

Perspective pe meleaguri Biblice

De peste 2000 de ani meleagurile Biblice sunt populate de etnii ebraice, musulmane – sunite în mare majoritate, druze, beduine, creștine, cercheze – islamizaţi în Caucazul Otoman. Evreii, musulmanii, creştinii sunt la rîndul lor divizaţi în secte ce nu se înţeleg între ele, deşi îşi trimit RUGA aceluiaşi CREATOR. Seminţiile ce s-au perindat şi s-au […]

Uncategorized

Restauraţia de gumilastic

Parcă niciodată n-am trăit vremurile aniversării Revoluţiei şi ale trecerii dintre ani cu mai multă îngrijorare. Şi dacă ar fi vorba doar despre mine, dar zeci de persoane din preajma mea îmi mărturisesc aceeaşi stare. Între cauze, ar putea fi vorba şi despre criza economică pogorâtă peste noi, dar nu cred că aceasta este cauza […]

Uncategorized

Armele din vechime si tactici militare in Europa de Est (4)

Sabiile (spadele) nu au o bibliografie voluminoasa in preistorie. Nu voiam sa abordez subiectul (destul de sarac) dar comentariile postate de o revista serioasa, mi-au atras atentia. Din pacate, moderatorii revistei on-line (sau conducerea ei) permit postarea unor comentarii tracomane de cel mai prost gust cu putinta. (De fapt, nu exista traco-mani de bun-gust.) Cred […]

Uncategorized

Președintele Băsescu apără dreptul de proprietate

Președintele Traian Băsescu a contestat la Curtea Constituțională modificările la Legea 10/2001 a imobilelor naționalizate http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=8836, modificări adoptate în ultimele săptămâni de mandat de vechiul parlament, în pofida retrimiterii legii pentru o nouă dezbatere de către șeful statului. Legea mai fusese contestată în prealabil și de un grup de deputați, dar contestația a fost respinsă. […]

Uncategorized

Politica dâmbovițeană

Cum este politica româneasca, este benefica pentru România si pentru români sau nu? Politica poate fi abordata ca o competitie de oferte sau ca o lupta pentru putere. Care-i diferenta si care sunt consecintele? Intr-o competitie obiectivul este sa prezinti o oferta mai buna decat concurentii fara sa te preocupe in mod special competitorii, pe […]

Uncategorized

Start ratat după alegeri

Am terminat alegerile. Avem şi-un Parlament, ba chiar şi-un Guvern. Acum ce facem? Zilele astea asistăm la un fel de reîntoarcere în timp, mai precis în anul 90, la primele alegeri. Zic asta nu pentru că unii spun că asistăm la reapariţia FSN, ci pentru că ne aflăm în aceeaşi criză de identitate – dar […]

Uncategorized

Punte peste ape tulburi

La sfarsit de an plin de valtori si turburente care mai de care in lume si in tara incerc sa definesc cam ce s-ar putea infaptui intru ameliorarea vietii, a sistemului economic romanesc. Au trecut alegerile si noul guvern s-a autodefinit urmand ca promisiunile electorale sa-si deruleze concretizarea. Departe de casa nu toti romanii emigrati […]

Uncategorized

Hipnoza, mit si realitate – (2) Stressul

Saptamina trecuta am incercat sa clarific citeva aspecte legate de notiunea de hipnoza, ca mijloc de tratament auxiliar. Stare intermediara intre somn si trezire, hipnoza implica in primul rind relaxare, care se manifesta la nivele multiple, biologic, cognitiv, fiziologic, sensorial, motor, comportamental si emotional. Astfel, in timpul procesului hipnotic se produce o inhibitie a sistemului […]

Uncategorized

Smirnov şi Voronin pe poziţii slabe

Întrevederea Voronin – Smirnov a scos în evidenţă faptul că Tiraspolul continuă să fie “prizonierul” efectelor crizei economice internaţionale şi a revigorării relaţiilor moldo-ruse. Această perspectivă forţează regimul lui Smirnov să renunţe la caracterul categoric şi ferm al demersului anterior privitor la semnarea unui acord bilateral între Tiraspol şi Chişinău, accentele fiind mutate pe imperativul […]

Uncategorized

Două feluri de a fi independent – Cătălin Predoiu

Ca în filmele cu mafioţi, Predoiu a fost omul de rezervă trimis să rezolve misiunea în care predecesorul său, Chiuariu, eşuase. Una dintre cele mai bune strategii pentru a-ţi frăgezi partenerii într-o negociere şi a-i face să înghită ce vrei tu este să debutezi cu o propunere atât de scandaloasă, încât după aceea orice altceva […]

Uncategorized

O întâmplare petrecută în Ajunul Crăciunului 1944 la Budapesta

Surica în prima vacanță de la orfelinat, Gheorghieni 1941 Următorul fragment din cartea autobiografică a Sarei Székely, Szurika, Éva lánya (Surica, fata Evei) publicată în 2007, la Editura Mega din Cluj, prezintă o poveste adevărată, ai cărei protagonişti au fost un copiii evrei, de la Orfelinatul Báró Hirsch, din Budapesta, prinşi în capcana asediului şi […]

Uncategorized

Gheorghe Apostol şi avatarurile stalinismului românesc

Gheorghe Apostol a fost unul dintre puţinii adversari deschişi ai lui Ceauşescu din conducerea PCR. Nu a făcut-o hiperbolic şi retroactiv precum atâţia alţii. Avem, graţie lui Ion Jianu, neobosit jurnalist şi autor al unor remarcabile convorbiri cu personalităţi politice şi culturale, un important volum-document „Gheorghe Apostol şi Scrisoarea celor şase“, apărut la Editura Curtea […]

Uncategorized

Guvernul care trebuie sa reuseasca

Noul guvern heterogen este obligat sa reuseasca. Nu are alta alternativa si nici un fel de insucces nu este admisibil si nici relizari cu jumatati de masura. De modul in care acest guvern va lucra depinde starea fiecaruia dintre cetateni si viitorul tarii. Daca guvernul va esua nu mai exista alta formula de inchegare a […]

Uncategorized

DRAGU-MI-I DE DUMNEAVOASTRĂ!

mulţi vor să mă cumpere, să liciteze pentru gândul meu, ascuns în febra aşteptării… şi de Sărbători, la Matu’ Sava, în tinda casei, pe o masă, se află un blid cu grâu verde, care pare a foşni… sub lumina blândă a unei lumânări albe de ceară! românii, care nu mai sunt români, mimează Crăciunul, îl […]

Uncategorized

Ștefan cel Mare și polonii: Codrii Cosminului – o victorie a la Pyrhus?

Pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, Moldova a repurtat succese răsunătoare în luptele cu turcii, dar a sfârşit prin a pierde Chilia şi Cetatea Albă şi a utiliza relaţiile cu Poarta ca mijloc de apărare a intereselor proprii în conflictul cu Polonia cruciată. Acest decalaj în privinţa performanţei politice a fost sesizat de înşişi protagoniştii evenimentelor, iar faptul este relevat de comparaţia amară pe care însăşi domnul Moldovei o făcea între izbânzile ţării sale şi succesul adus de inactivitatea lui Ivan…

Uncategorized

Raluca Sterian Nathan – « L’âme tatouée »

Editura L’Archipel ISBN : 9782809801026 In data de 5 noiembrie 2008 la Institutul român din Paris a avut loc lansarea unei cărţi autobiografice apărute la editura Archipel din Paris « L’âme tatouée » (Sufletul tatuat) de Raluca Sterian Nathan, o cunoscută actriţă şi producătoare de film din Franţa. Volumul, prefaţat de către Samuel Pisar, unul […]

Uncategorized

Declararea zilei de 23 August – „Ziua comemorării victimelor nazismului şi comunismului”

Scrisoare deschisă semnată de Sorin Ilieşiu, Mihai Şora, Vladimir Tismăneanu, precum şi de 26 de organizaţii civice şi sindicale Stimate Domnule Prim-Ministru, La împlinirea a doi ani de la condamnarea crimelor comunismului de către Preşedintele României şi la comemorarea a 19 ani de la incredibilul masacru care a avut loc în timpul revoluţiei anticomuniste din […]

Uncategorized

opreşte comèdia o clipă

totul s-a petrecut pe neaşteptate într-o moleşitoare după-amiază de vară Cornel Dănălache se pregătea să deschidă o cutie cu bere numai ce-o scosese din frigider în faţa lui şi-a făcut apariţia un personaj insolit Cornel a rămas cu gura căscată să nu-ţi fie teamă voi fi cât se poate de concis avem nevoie de tine […]

Uncategorized

Clipe

Clipele mele de asteptare au gustul tau. Frag ratacit in Ierusalim, ecou al vintului inghetat… Il savurez cu sfiala, unda de spasm Ce-mi tremura in stinga pieptului, Frunza de artar, aruncata dincolo de orizont. Incolacita pe mine, spuma de val, Te sorb in camera fara ferestre a incrucisarii de vieti, Jurnal de amintiri uitat linga […]

Uncategorized

Shevalinga

Mi se prăvălesc peste mâini Bolovani împinşi de ploile diluviene Din erele pe care le descopăr abia acum. Pietroaie şlefuite de timp La forma capetelor, a sufletelor. Tefere, nebune, vesele, triste. Câte rugăciuni ar trebui să rostesc Până când inima mi se va linişti? Stau în drum şi privesc la deal. Se rostogolesc bulgării sparţi […]

Uncategorized

Clasa de mijloc și guvernul Boc

Va apăra premierul Boc interesele clasei de mijloc? Venind duminică după amiaza de la aeroportul Otopeni spre București speri să nu înaintezi cu viteza de melc din zilele de lucru. Dar speranțele ți se năruie odată ce ajungi la platforma comercială Băneasa, de unde, până la intrarea în București se merge bară la bară. Dacă […]

Uncategorized

Cel mai pazit pom de iarna

Trupe speciale ale politiei au pazit Bradul inaltat de primaria Atenei in Pata Constitutiei. Timpul friguros si Sarbatorile au schimbat obiceiurile celor care provoaca stricaciuni si astfel s-au inregistrat evenimente “izolate” in cartiere si mai putin in centru. Banci si magazine au suferit stricaciuni si masini distruse si alte incidente s-au mutat catre cartierele marginase […]

Uncategorized

Republica Moldova, alegerile parlamentare şi influenţele externe

Circumstanţele politice din Republica Moldova demonstrează că viitoarele alegeri parlamentare sunt pe de o parte cruciale şi vitale pentru actorii interni, iar pe de altă parte principiale şi chiar esenţiale pentru factorii externi (Rusia, UE şi SUA). Astfel, anumiţi reprezentanţi ai mediul politic local sunt antrenaţi în lupta electorală pentru a se menţine la putere […]

Uncategorized

Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I cu ocazia Anului Nou 2009

Români, Țara noastră a încheiat cel de-al doilea an ca membru al Uniunii Europene. Apartenența la NATO și la Uniunea Europeană lucrează în favoarea democrației, libertății și stabilității. Nu este, însă, de ajuns. Viața politică și alegerile anului 2008 arată cât de importantă este lucrarea neîntreruptă a societății, a oamenilor, pentru a menține și a […]

Uncategorized

Președintele Băsescu contestă legea imobilelor naționalizate la Curtea Constituțională

COMUNICAT DE PRESĂ (23 decembrie 2008) Sesizare de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 Preşedintele României, Traian Băsescu, a trimis marţi, 23 decembrie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale, prof.univ.dr. Ioan Vida, în conformitate […]

Uncategorized

Guvernul condus de Emil Boc a depus jurământul

Guvernul PD-L – PSD condus de Emil Boc și-a intrat în atribuții, în urma depunerii jurământului la Palatul Cotroceni în fața președintelui Traian Băsescu. Cu acest prilej, președintele Băsescu a rostit următoarea alocuțiune: “În primul rând bună seara, bun venit la Cotroceni şi felicitări pentru ceea ce aţi făcut de la alegeri şi până acum, […]

Uncategorized

Concert de Craciun pe scena Ateneului Roman

Filarmonica George Enescu, aduce in seara Ajunului de Craciun, pe scena Ateneului, un mare violonist roman, Eugen Sarbu, care alaturi de Orchestra Filarmonicii si de alti doi mari muzicieni, pianista Carmina Sarbu si Gh. Zamfir, va oferi melomanilor bucuria de a asculta cateva bijuterii ale creatiei muzicale. Eugen Sârbu este considerat unul dintre marii violoncelişti […]

Uncategorized

Posibil colind in Washington

Copiii din noi o iau razna prin valea metropolitana, putinii arbori supravietuiesc in iarna laminata, neaua tese broderii in mii de songuri, jos pe raul inghetat Isadora cea deapururi te imbie la dans pana-n zori. Barul cat un fagure difuz isi balangane staniolul coclit, te inchizi in coltul cu fereastra catre lume, catre cerul instelat […]

Uncategorized

Ferdinand

Când a murit „Nana Maria din Deal” s-a adunat lume multă la casa ei mică. Unii s-o plângă, mai ales bărbaţii, cărora bătrâna le căutase de „belşug”, dar şi femeile, mai ales s-o bârfească. Trei zile, cât a stat corpul nanei Maria în coşciug în tinda scundă, cu podeaua din pământ „lipită” cu lut galben […]

Uncategorized

Apusul ca un acoperis -3

Alexandru Vaschide se întoarse spre ora prânzului. Se simţea plictisit şi totodată abătut. Nu se mai aştepta de mult să găsească acasă masa pusă, dacă ar fi avut bani ar fi putut să plătească o femeie în casă care să-i ajute la bucătărie şi la curăţenie, şi atunci s-ar fi putut bucura desigur de mai […]

Uncategorized

Liceul de Artă(1)

Căldura palmei a topit stejarul Catedrei unde le dădeai poveţe. Din bănci cernite s-a prelins tristeţe Şi-n geamul clasei a tăcut canarul. Nu îmi mai dau pereţii-nalţi bineţe. A-ncremenit în cuie calendarul. Prin fagul gros ce-adăpostea cuibarul Se zbat căinţe şi uitări răzleţe. De ce mă arde amintirea clipei Când te-am văzut cu-atâta trudă-n trup […]

Uncategorized

Reintegrarea socială – un război pe care deţinuţii trebuie să-l poarte

De-a lungul anilor, porţile înalte ale Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Botoşani au adăpostit mii de suflete zbuciumate, condamnate să-şi ispăşească mai mult sau mai puţin greşeala faţă de societate. Pentru cei aflaţi după gratii cea mai cruntă pedeapsă este nu atât privarea de libertate, ci felul în care îi tratează opinia publică. De multe […]

Uncategorized

Ce uită prietenii noştri baltici în Republica Moldova

Răsfoiam recent primele numere din ziarul Glasul, primite în dar, cu ceva vreme în urmă, de la un prieten din Chişinău. Lectura lor retrospectivă este tulburătoare – găseşti acolo semnături notorii, de ieri şi de azi, articole pătimaşe despre limbă, neam, alfabet şi istorie, despre „cum să transcriem numele” sau despre „Societatea etno-culturală Basarabia”. Totul este serios, tumultuos, nimic nu este frivol, chiar dacă, retrospectiv, aerul patetic nu poate fi obnubilat. Dar un patetism revigorant, nu o dată, faţă de care nostalgia te încearcă spontan.

Uncategorized

Doua saptamini de tulburari si violenta in Grecia

Bancomat vandalizat de demonstranți la Atena Desi cu mai mica amploare dar pe alocuri la fel de violente se desfasoara manifestari de protest impotriva uciderii unui tinar de catre un politist arestat acum. Din toate comentariile cel al BBC este mai aproape ce esentialul situatiei compliate si desfasurari imprevizibile. Comentatorii trimisi in graba sa relateze […]

Uncategorized

Bursa Societăţii Enescu / ICR Londra

Download : Individual Grant Application Form Institutul Cultural Român – Londra Bursa Societăţii Enescu Preambul: Institutul Cultural Român de la Londra şi Royal Academy of Music din Londra acordă Bursa Societăţii Enescu. Bursa va fi oferită anual ca sprijin academic unui student în primul an la prestigioasa academie londoneză. Bursa este menită să promoveze contribuţia […]

Uncategorized

Rezidenţă ICR Londra

Download : Individual Grant Application Form Institutul Cultural Român – Londra Preambul: Acest program oferă profesioniştilor români din diferite discipline umaniste până la 2 luni de rezidenţă în garsoniera mansardată a Institutului (attic – care dă şi numele programului). Programul permite artiştilor să lucreze într-o capitală multiculturală, unică prin diversitatea etnică şi complexitatea opţiunilor culturale, […]

Uncategorized

Viitoarea hartă politică a Israelului

Începe să se contureze noua hartă politică a Israelului, şi asta după alegerile interne din cadrul partidelor. Confruntarea din februarie va avea loc între partidele de centru- stînga: Kadima, Partidul Muncii, Noua Stîngă afiliată cu Meretz cu partidele de dreapta-extremă dreaptă: Likud, Yisrael Beiteinu, Noua Uniune Naţională, Shas rămînînd în perspectivă – cine oferă mai […]

Uncategorized

Armele din vechime si tactici militare in Europa de Est (3)

Lancea este arma de baza a preistoriei si antichitatii europene. Cu originea in paleolitic, aceasta arma se dezvolta continuu, reprezentind \”coloana vertebrala\” a armatelor epocii. Initial, era un lemn ascutit la un capat, cu care se \”impungea\” animalul de la distanta. (Se marea lungimea bratului uman.) Dar aceasta arma putea sa tina si coltii fiarelor […]

Uncategorized

Faptele memorabile ale unui inginer elveţian

În Engelberg se moare de plictiseală – un binoclu prinde întotdeauna bine. Inginerul de informaţii Ozan Van Prenegard este ceeace în toate limbile se cheamă un ,,nerd”: între o zână din vis şi ultimul tip de microprocesor este întotdeauna fascinat de ultimul. Parcă văd deja privirile întrebătoare ale publicului: într-o epocă a plăcerii şi desfătării […]

Uncategorized

Religia în spaţiul mioritic

Motto: “Cand aveti sa terminati cu obiceiurile astea barbare?” l-am intrebat pe inchizitorul care tocmai aprinsese rugul. “Gresesti! Nu e nicidecum Evul de mijloc, Ci este cea mai avansata era a umanitatii!”. Un fenomen interesant se petrece acum atat in Romania, cat si in alte tari est-europene care abia au scapat de comunism. Pentru a […]

Uncategorized

Separarea apelor

În cele din urmă apele s-au separat. Stânga a acces la putere, iar dreapta a trecut în opoziţie, configuraţia noii scene politice creionându-se cât se poate de firesc, având în vedere compatibilitatea doctrinară a celor două tabere.În ceea ce priveşte puterea, în pofida aparentei înţelegeri dintre PSD şi PDL, consfinţită prin parafarea Parteneriatului pentru România, […]

Uncategorized

Imnul spitalului de nebuni sau ridicolul care ucide

La Costiujeni ridicolul atinge cote inimaginabile Pe meleagul nostru scump intre coline E-asezat pitoresc printre pomi frumosi Spitalul Mare a intelepciunii Ce ne vrea poporul pe toti mai sanatosi E unicul in codrul mare, In Moldova noi traim E spitalul cel cu care Medicina ne-o slavim Cu alei, cladiri frumoase Ce rezista peste-un veac Cu […]

Uncategorized

Portrete şi Litere la Ein-Hod – colecţia Vera şi Arturo Schwarz – Muzeul Israel

\”Dada a fost prima mişcare din istoria artei care descătuşează procesul creativ din lanţurile regulilor şi academismelor… iar în Suprarealism am descoperit o filozofie de viaţă ale cărei puncte cardinale – dragostea, libertatea şi poezia – coincid cu propriile mele năzuinţe. Nu m-am considerat niciodată un \”colecţionar de artă\”, ci un convins suprarealist, dornic să […]

Uncategorized

Ștefan cel Mare și rușii: parteneriat, competiţie şi mefienţă (I)

Cele aproape cinci decenii ale domniei lui Ştefan cel Mare (1457-1504) reprezintă din perspectiva istoriografiei româneşti un moment de apogeu al Moldovei medievale ca proiect politic intern, dar mai ales punctul culminant al afirmării sale în planul relaţiilor internaţionale. Comemorarea celor 500 de ani de la moartea eroului a prilejuit o serie de manifestări omagiale, însoţite de publicistica aferentă, meritorie în parte sub aspect ştiinţific…

Uncategorized

Încalzirea globală… după Pozna(n)

S-a intimplat si conferinta de la Poznan. Organizatorii si unii participanti au emis comunicate de presa triumfaliste salutind succesele epocale. Si indiscutabil au fost realizate niste …”realizari” pentru ca este inca devreme sa le numim progrese. Reprezentati ai ONG-urilor, ca intotdeauna gata sa fie super-critici si sceptici denunta cu minie proletara ipocrizia capitalista si lipsa […]

Uncategorized

Experţi internaţionali despre securitatea R. Moldova.

Profesorul Stefan Troebst La invitaţia IDIS Viitorul, mai multe personalităţi importante ale vieţii politice, academice şi sociale ale Europei Occidentale şi Orientale, oameni politici americani, baltici şi central-europeni, au acceptat să transmită un mesaj cald cetăţenilor Republicii Moldova, în raport cu opţiunile euro-atlantice exprimate astăzi în ţara noastră. Opiniile lor reprezintă un punct de referinţă […]

Uncategorized

Hipnoza, mit si realitate (1)

In ultima vreme, mijloacele de comunicatie din Israel readuc in actualitate un subiect deja abordat in trecut, dar care pare a trezi mult interes in rindul publicului larg -utilizarea hipnozei ca mijloc de tratament in diferitele domenii medicale. Noul val a pornit de la o interventie chirurgicala ( hernie ombilicala) care s-a efectuat la spitalul […]

Uncategorized

Uniunea Europeană avertizează Republica Moldova

Promptitudinea şi caracterul discursului prin care Uniunea Europeană se manifestă în spaţiul public moldovenesc denotă atenţia majoră pe care această organizaţie regională o acordă situaţiei din Republica Moldova. Cazul PRO TV Chişinău (cu privire la refuzul Consiliului Coordinator al Audiovizualului de a prelungi licenţa de emisie a acestui post TV) a creat premisele pentru o […]

Uncategorized

Viața politică din România a devenit o farsă

Politicienii din România s-au discreditat din nou, pentru a câta oară? Renunţarea lui Theodor Stolojan de a forma noul guvern în urma alegerilor din 30 noiembrie a aruncat scena politică din România (deja cunoscută pentru lipsa de previzibilitate) în haos. Aparent, președintele Traian Băsescu și-a revenit rapid din șoc și l-a desemnat pe singurul om […]

Uncategorized

Marea Britanie menține restricțiile pe piața muncii pentru români și bulgari

Din 2009 se majorează cota de lucrători agricoli sezonieri The government has announced that Bulgarians and Romanians will not get free access to the British labour market. The decision, which follows advice from the Migration Advisory Committee (MAC), ensures that the interests of British workers are protected, and that those migrant workers who can come […]

Uncategorized

Crăciun şi Revelion românesc la Washington

Potrivit traditiilor si datinilor stramosesti, in perioada 19 – 23 decembrie 2008, copiii din comunitatile romanesti din Washington, Virginia si Maryland vor merge la colindat, impreuna cu preotul paroh de la biserica Sfinta Cruce din Alexandria, statul Virginia, Claudiu Lutai, iar la data de 21 decembrie, se vor reuni intr-o serbare de Craciun. Peste 100 […]

Uncategorized

Primul transplant pulmonar

La Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, medicii specialişti vor efectua in 2009 , primul transplant pulmonar din Romania. Patru pacienţi se afla pe lista de aşteptare care ce necesita transplant pulmonar. Dacă totul va decurge bine şi nu vor fi probleme din punct de vedere tehnic in premieră în România, se va face transplant pulmonar. […]

Uncategorized

Poliția a început să aresteze brazi, porci și măgari

La războiul brazilor se adaugă anul acesta cel al porcilor și măgarilor Poliția din Republica Moldova a arestat un cetățean care dorea să protesteze cu un măgar îmbrăcat în polițist și un porc vopsit în roșu și cu o inscripție “porcuror” pe el. Anatol Mătăsaru a fost reținut în fața garajului său în timp ce […]

Uncategorized

Stop pentru rasiștii din Garda Ungară

Ascensiunea lui Gabor Vona a fost stopată (temporar) O judecătorie din Budapesta, printr-o hotărâre încă nedefinitivă, a dizolvat Asociaţia Gărzii Ungare, stopând astfel – cel puţin pentru moment – expansiunea mişcărilor extremiste din Ungaria. La mijlocul deceniului trecut, numărul cetăţenilor curioşi şi al reprezentanţilor presei depăşea pe cel al participanţilor unor demonstraţii încă destul de […]

Uncategorized

Artisti romani la New York

Cea mai recenta carte a scriitoarei Carmen Firan “Words and Flesh”, va fi prezentata la data de 21 decembrie 2008, la cafeneaua “Cornelia’s St Café” din New York. Nascuta la Craiova in 1958, Carmen Firan a publicat peste 11 carti de poezie, proza si eseuri, precum si scurte scenarii de film si teatru. Tot in […]

Uncategorized

Monica Macovei la Justiţie, ori ne ia UE banii

Vă spun de la bun început că habar n-am de ce a renunţat Stolojan la prim-ministeriat. Iar din ce aud pe la radio şi TV, n-am impresia că cineva ar şti. Actorii politici ne-au lăsat complet în terenul speculaţiei, aşa că nu pot decât să presupun ce s-a întâmplat. Unu, este posibil să i se […]

Uncategorized

Stolojan se retrage, Băsescu îl desemnează pe Boc candidat la funcția de premier

“Dragă Stolo” renunță pentru a doua oară în patru ani Theodor Stolojan a renunțat la misiunea formării guvernului care-i fusese încredințată de președintele Traian Băsescu în urma rezultatului alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. Declarația survine a doua zi după semnarea acordului de guvernare între liderul PD-L, Emil Boc, și cel al PSD, Mircea Geoană. “Cei […]

Uncategorized

Națiunea medievală – un concept crontroversat, abordat de istoricul Florian Dumitru Soporan

Presa Universitară Clujeană propune cititorilor interesaţi de istorie lucrarea „Naţiunea medievală în Europa Centrală şi de Est, secolele XIII-XVI”, redactată de Florian Dumitru Soporan, istoric și colaborator al revistei ACUM. Lucrarea abordează un subiect care a generat vii dezbateri în mediile istoriografice europene, în condiţiile în care climatul ideologic actual asigură, măcar în teorie, emanciparea […]

Uncategorized

Apusul ca un acoperis – 2 –

Trecuseră câteva zile şi nu reuşise să citească nici 50 de pagini, deşi cartea era interesantă, scrisă cu nerv. Aşa cum fusese toată viaţa lui, de altfel. De fiecare dată cum terminase pagina, rămânea pierdută cu ochii în gol. Îl iubise enorm, acesta era adevărul. Acum îi părea rău că nu se căsătorise cu el, […]

Uncategorized

Schelete plutind (Baghdad, martie 2007)

Nu a mai rămas nimic nerăscolit de vântul cald, uscat, al dimineţii. Vârtejuri în vârfurile palmierilor teferi ori răniţi, Cu frezele odată verzi, jumulite. Praful roşu pluteşte învârtindu-se în jurul clădirilor întregi ori dărâmate, Cu găuri hidoase rânjind în toracele din cărămizi fumegânde. De departe, de undeva de unde întunericul urlă ca ca o hienă […]

Uncategorized

Cauzele criminalităţii (II)

Hitler dupa ce a fost batut crunt in copilarie In articolul anterior am vazut ca atat unele persoane cu pregatire religioasa, cat si unele persoane fara pregatire religioasa s-au dedat la crime groaznice in decursul istoriei. Nu putem spune despre un anumit om ca se comporta intr-un mod criminal doar pentru ca a fost educat […]

Uncategorized

Bucuresti – Sedinta inaugurala CNR – UNESCO

Bucuresti, 10 Decembrie 2008 – Marţi 16 decembrie 2008, ora 11, va avea loc la Muzeul George Enescu, Calea Victoriei 141, şedinţa inaugurală a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. La manifestare sunt invitaţi şi vor participa înalţi reprezentanţi ai organismelor şi agenţiilor ONU şi UNESCO, membrii ai Guvernului şi presa. Misiunea Comisiei Naţionale a […]

Uncategorized

Vecinul “turmentat” şi politica externă de la televizor

\”Nu mă-mpinge, c-ameţesc…\” Geopolitic vorbind, Ucraina este cetăţeanul turmentat din geniala piesă a lui Caragiale. Urmărindu-i traseul sinuos din 1990 încoace, ne-o putem lesne imagina formulând memorabila întrebare: „Eu cu cine votez?”. Ambiguitatea, incoerenţa şi confuzia sunt cele care i-au marcat, sistematic, parcursul. „Ajutat” masiv din Est, Kievul nu a reuşit să-şi gestioneze convingător crizele […]

Uncategorized

Reuniunea OSCE de la Helsinki – o nouă proiecţie a divergenţelor dintre Rusia şi Occident

Cea de-a XVI-a reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa a elucidat perpetuarea unor divergenţe în dialogul dintre Federaţia Rusă şi statele occidentale (marea lor parte). La baza acestei stări de animozitate se află viziunile eterogene asupra evenimentelor din Georgia din august 2008, poziţiile contrare vizavi de viitorul securităţii euro-atlantice, precum şi […]

Uncategorized

Transnistria și alegerile din 2009

În cadrul emisiunii realizate de postul TV NIT de la Chișinău, “Jos Barierele”, moderată de jurnalistul şi comentatorul politic rus Vladimir Soloviov, reprezentanţii guvernării comuniste au elucidat câteva subiecte electorale pe care le va exploata PCRM-ul în cadrul campaniei electorale pentru alegerile din 2009. Reglementarea conflictului transnistrean şi retorica agresivă faţă de România sunt şi […]

Uncategorized

Refacerea FSN. Kakaia problema?

Avantajul de a fi fost odată în interiorul politicii băştinaşe este acela că m-am vindecat de maniheism şi iluzii politice şi, de aceea, nu mă ia prin surprindere nici un eveniment politic de pe malurile Dâmboviţei. Nu am deci vreo problemă cu „refacerea“ FSN! Pe lângă o majoritate puternică, pe placul dlui Băsescu, această mişcare […]

Uncategorized

FUNDATIA SPIELBERG – 3. … un mesaj pe care posteritatea nu trebuie sa-l uite.

In numarul precedent va povestisem despre citeva dintre intilnirile cu supravietuitori ai Holocaustului, unii dintre ei originari din Romania, deportati la Auschwitz si in Transnistria. Ma oprisem la interviul cu tatal meu, Benedict Solomon, trecut prin lagare de munca obligatorie, in nordul Moldovei. Dialogul cu el a fost, pentru amindoi, deosebit de anevoios, imi era […]

Uncategorized

Declarația Drepturilor Omului și (ne)aplicarea ei în România

Pe 10 decembrie s-au implinit 60 de ani de la semnarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. Evenimentul a fost marcat de catre Curtea Constitutionala a Romaniei, care a judecat si aprobat constitutionalitatea modificarii Legii 10/2001 care este in fapt O noua nationalizare. Cui serverte modificarea legii 10 si aplicarea noii nationalizari? In primul rind “avanstului […]

Uncategorized

Basarabean în România – 5. Studenții

Aproape 2000 de tineri din Republica Moldova studiaza in liceele si universitatile iesene. De mai bine de zece ani, structura invatamintului preuniversitar si universitar din Iasi a devenit un punct de atractie pentru adolescentii si tinerii din Republica Moldova. Calitatea studiilor, apropierea de Republica Moldova dar si un standard de viata mai putin costisitor decit […]

Uncategorized

Paul Niculescu-Mizil – Un campion al stalinismului naţional

Paul Niculescu-Mizil a fost unul dintre magnaţii stalinismului naţional, un ideolog marxist-leninist convins că socialismul de tip leninist este superior societăţii democratic-capitaliste pe care a detestat-o până în ultima clipă. Asemeni altori demnitari comunişti, gen Dumitru Popescu, Ştefan Andrei, Ion Stănescu, Silviu Curticeanu, Mizil a scris cu patimă în favoarea regimului pe care l-a servit […]

Uncategorized

Protocoalele Înțelepților Sionului – hrana adepților teoriei conspirației

Protocoalele Înțelepților Sionului au apărut la sfârșitul secolulu XIX și începutul secolului XX și constituie o puternică lucrare antisemită înfățișând un complot împotriva omenirii dus de evrei și masoni, aceștia, conform spuselor din aceste Protocoale, dorind să domine și să cnducă lumea. Dacă privim cu atenție chiar și cele scrise mai sus ne putem da […]

Uncategorized

Posibil poem brazilian pentru Anca Parghel

A fost odata ca niciodata un loc ales cu palmieri si un ocean albastru-verzui supus numai vocii iubirii, a dansului pe plaja din Rio. Cantecele ei staruie etern asa cum doar reverbatiile valurile se cuibaresc in cochiliile scoicilor asemenea amintirii plajei. A fost odata ca niciodata o bruna cu ochi de dezlantuita in ziua carnavalului […]

Uncategorized

Patinoar artificial la Piteşti

În noiembrie s-a deschis in centrul Pitestiului, un patinoar artificial, dupa modelul celui din Viena. În prezent se analizează mai multe oferte privind construirea unui patinoar permanent , adică a unui patinoar care să funcţioneze şi vara. Are suprafata de aproximativ 600 de metri patrati. Acesta, a fost adus din Germania şi , va fi […]

Uncategorized

ATTEBASILE @ Ikon Gallery, Birmingham: 26 noiembrie 2008 – 25 ianuarie 2009

Artistul roman Victor Man expune o serie de lucrari noi si recente la Ikon Gallery Birmingham, care investigheaza traditiile, miturile si istoria recenta a Europei de Est. Puternic expresive, obscure cromatic si conceptual totodata, lucrarile lui Victor Man sugereaza o lume alternativa, dincolo de experienta comuna. Acestea investigheaza notiuni legate de dorinta si diversele sale […]

Uncategorized

Pregătirea de orice

Dacă ar exista un campionat mondial de cobit, românii ar fi printre cei mai competitivi la acest „sport”. Am intâlnit în vieţile noastre, destul de pline de contacte cu reprezentanţi ai celor mai diferite culturi şi etnii, puţine persoane mai pregătite ca românii pentru a se adapta imediat şi necondiţionat la orice năpastă. Pentru această […]

Uncategorized

PRO TV Chişinău nu primeşte prelungirea automată a licenţei

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a refuzat sa prelungeasca de drept licenta PRO TV in Republica Moldova, asa cum prevede legislatia autohtona, transmite HotNews.md. Potrivit lui Catalin Giosan, directorul PRO TV Chisinau, CCA “invoca pretinse incalcari legate de lipsa programelor de stiri pentru persoanele cu deficiente de auz, volumul de publicitate si inlocuirea unui jurnal de […]

Uncategorized

Sarko își ridică în cap autocrații lumii

Autoritățile de la Teheran l-au convocat pe ambasadorul Franței în Iran și l-au avertizat că relațiile bilaterale riscă să fie puse în pericol în cazul repetării comentariilor făcute de președintele Nicolas Sarkozy la adresa omologului său iranian. Într-un discurs ținut cu prilejul aniversării a 60 de ani de la publicarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, […]

Uncategorized

Saptamina de proteste si violente in Grecia

Dupa inmormintarea tinarului de 15 ani ucis prin impuscare de un politist au continuat protestele zi de zi. In data de 10 a avut loc greva generala. Apoi au urmat alte proteste si scene de violenta si distrugeri in intreg centrul Atenei. Persoane civile au luat partea politiei si au ajutat-o, fapt neconstitutional. Politia a […]

Uncategorized

Integrarea europeană şi proiectul (anti)identitar al R. Moldova

Cărţile care s-au scris despre Republica Moldova în ultimii ani se pot număra pe degete. Dintre cele mai recente (2007-2008), trebuie notate, obligatoriu, următoarele: Andrei Brezianu, Vlad Spânu, Historical Dictionary of Moldova (second edition), 2007; Matthew H. Cistel, The Language of the Moldovans. Romania, Russia, and identity in an Ex-Soviet Republic, 2007; Stefan Ihrig, Wer […]

Uncategorized

Bucureşti – Concert aniversar la Filarmonică

Bucureşti, 15 Decembrie 2008 – La cei 140 de ani de existenţă ai Filarmonicii şi 120 de ani ai clădirii Ateneului Român, concertul de gală va avea loc luni, 15 decembrie ora 19, sub bagheta Maestrului Cristian Mandeal. Programul adecvat momentului festiv va cuprinde: Poema Română de G.Enescu, Uvertura Coriolan şi Simfonia a 9-a de […]

Uncategorized

Carne de porc contaminata cu dioxina

Comunicat de presa remis de: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR DIRECTIA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR CLUJ Cluj Napoca, str. P-ţa Mărăşti, nr.1, Tel. 0264-447997; 437793; fax. 447997, E-mail: dsvcj@rdslink.ro ; office-cluj@ansv.ro; COMUNICAT DE PRESA 10.12.2008 Urmare a notei de serviciu a ANSVSA nr. 3077/08.12.2008, înregistrată la DSVSA Cluj sub nr. […]

Uncategorized

Guvern PSD – PD-L – nimic mai periculos

Pericolul unui guvern de coalitie PSD cu PD-L consta nu numai din absurditatea acesteia ci mai ales din lasitatea si pericolul imens pe care il ascunde. Practic se propune un guvern cu doua cirme si cu doi cirmaci. Ce autoturism poate fi condus cu comanda dubla? Practic se ajunge in situatia in care un partid […]

Uncategorized

Stolojan și spectrul FSN-ului

Băsescu, Boc și Stolojan sunt aproape de preluarea puterii Desemnarea lui Theodor Stolojan drept candidat la funcția de prim ministru de către președintele Traian Băsescu este un gest normal, care validează votul de la 30 noiembrie în care noul prim-ministeriabil a fost candidatul partidului care a obținut cele mai multe mandate. Nici coaliția pe cale […]

Uncategorized

Concerte romanesti la Washington

Pe linga pregatirile de Sfintele Sarbatori de Craciun, pe linga serbarile de Pom de Iarna organizate de bisericile Romanesti din zona Washingtonului, luna Decemberie aduce noi concerte publicului roman si american din capitala Statelor Unite! La 10 Decembrie resedinta Ambasadorului Romaniei la Washington ii va gazdui pe pianista Viorela Ciucur si violonista Effie Fampa Walton, […]

Back To Top